Primăria Herculane vrea banii strânşi din donaţii pentru punerea în siguranţă a Băilor Neptun. Asociaţia care i-a adunat cere să plătească direct lucrările

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zilele trecute, Primăria Băile Herculane a transmis un comunicat prin care cere Asociaţiei Locus, parte în Herculane Project “să urgenteze găsirea soluţiei juridice promise (legale) şi demarării lucrărilor de punere în siguranţă a obiectivului asumat”

Reprezentanţii Primăriei Herculane susţin că au făcut această solicitare deoarece caracterul de urgenţă impune asta şi lucrurile au tendinţa de a trena în defavoarea obiectivului comun, iar asta nu din cauza “necooperării” sau “neimplicării” primăriei.

Tinerii arhitecţi de la Asociaţia Locus, cei care au demarat campania pentru strângerea fondurilor necesarea punerii în siguranţă a clădirilor în care au funcţionat Băile Imperiale Neptun au reuşit, prin eforturile lor, să adune peste 40.000 de euro pentru acest obiectiv.

În comunicatul transmis redacţiei Adevărul, reprezentanţii Asociaţiei Locus dezvăluie faptul că Primăria a cerut ca fondurile strânse din donaţii să fie donate instituţiei, fapt cu care ei nu sunt de acord.

“Încă din luna mai a acestui an am propus o soluţie perfect legală, prin care Baia Neptun şi oraşul Băile Herculane au cel mai mult de câştigat, şi anume executarea în mod direct a lucrărilor de către o firmă de construcţii autorizată, lucrări finanţate direct din fondurile asociaţiei, fără implicarea din punct de vedere financiar a oraşului Băile Herculane. Răspunsul primit a fost că nu este legal decât prin donarea sumelor strânse din donaţii către oraş - variantă care, deşi legală, este din punct de vedere practic în mod evident incompatibilă situaţiei în care ne aflăm. Mai mult, nu ştim nici dacă donatorii noştri îşi doresc să acţionăm în acest mod. Propunerea noastră a fost prezentată administraţiei în ultimele două luni. Totodată, Consiliul Local Băile Herculane a fost informat cu privire la propunerea noastră de a executa în totalitate şi din fonduri proprii lucrarea şi ne sprijină. Însă, propunerea a fost întâmpinată şi cu o oarecare reticenţă, argumentele contra fiind că ea nu ar fi legală - fără a se indica care ar fi prevederile legale încălcate, că nu există precedente, şi că numai un executant autorizat poate face un astfel de contract. S-a insistat pe varianta donării banilor către oraş”, arată cei de la Asociaţia Locus.

Reprezentanţii Asociaţiei Locus atrag atenţia că dacă vor da banii Primăriei, lucrările ar putea fi întârziate şi chiar blocate şi oferă o soluţie transparentă pentru executarea proiectului. 

“Totodată, astfel cum le-am expus şi celor din aparatul administrativ al Primăriei Băile Herculane, această “soluţie” pe care ei pretind că o oferă, respectiv donarea banilor strânşi de Asociaţie către oraşul Băile Herculane, implică organizarea unei proceduri de achiziţie publică pentru selectarea constructorului. Într-o astfel de procedură există cel puţin 3 riscuri - birocraţia şi durată foarte lungă a procedurii (timpul fiind esenţial având în vedere starea avansată de degradare a clădirii), câştigarea lucrării de către o firmă “fantomă”, dar şi achitarea unui onorariu ridicat către firma câştigătoare la preţul pieţei. Executarea lucrării propriu-zise în beneficiul oraşului, din fonduri proprii şi fără atragerea de finanţare bugetară, este soluţia pe care noi o considerăm preferabilă. Aceasta poate fi implementată prin adiţionarea unui contract tripartit celui existent, unde oraşul Băile Herculane este beneficiar, asociaţia este investitor, iar firma de construcţii este executantul. Deşi propunerea a fost înaintată de câteva luni bune, nu am primit un feedback constructiv, întreaga responsabilitate pentru găsirea unei soluţii fiind pusă pe umerii noştri şi considerându-se în mod eronat că varianta donaţiei ar fi una fezabilă”, spun tinerii de la Asociaţia Locus. 

Aceştia speră ca Primăria Herculane să reanalizeze propunerea lor şi să o accepte.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite