Politicienii sătmăreni certaţi cu legea. Cel mai "greu" dosar îl are Silaghi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ovidiu Silaghi, Adrian Ştef şi alţi 22 de primari din Satu Mare aşteaptă decizia instanţelor în dosarele în care sunt cercetaţi. Cel mai "greu" dosar care aşteaptă o soluţionare este cel al deputatului Ovidiu Silaghi, cercetat pentru trafic de influenţă şi dare de mită.

Cel mai „greu” politician din Satu Mare care are probleme cu legea este deputatul Ovidiu Silaghi, fost liberal, actual membru şi vicepreşedinte al PLR. DNA a cerut Parlamentului, în august 2013, încuviinţarea începerii urmăririi penale împotriva lui. Sătmăreanul este suspectat de trafic de influenţă, infracţiune pe care ar fi comis-o în 2012, când era ministru al Transporturilor.

Procurorii spun că Silaghi i-a cerut lui Nelu Iordache, administrator al Romstrade SRL, deschiderea de către compania de transport aerian din grupul de firme controlate de acesta a unor noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinaţii din Europa. În schimb, Silaghi s-a angajat că va intervină  la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, aflată, atunci, în subordinea sa, pentru a plăti la termen facturile aferente contractelor încheiate cu Romstrade, dar şi pentru continuarea derulării contractelor, deşi termenele lucrărilor erau întârziate.

Totodată, procurorii susţin că Silaghi a primit de la Iordache 200.000 de euro. Urmărilea penală a început în septembrie 2013, dar dosarul nu a ajuns încă în instanţă. Acum, Silaghi beneficiază de imunitate parlamentară, chiar dacă în decembrie 2013 DNA a cerut Parlamentului European ridicarea imunităţii. Acest lucru nu s-a întâmplat până în ziua de azi.

Adrian Ştef, şeful CJ, cercetat de ANI

Şi preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare Satu Mare este certat cu legea. Ştef este acuzat de ANI că în perioada în care a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare era şi administratorul mai multor firme la care era asociat.

”Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul lui ŞTEF MIHAI ADRIAN, Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare (mandatul 2012 – 2016) şi fost Vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare (mandatul 2008 – 2012), ca urmare a deţinerii simultate de funcţii şi calităţi”, se arată în comunicatul remis de ANI.

Ştef a pierdut primul termen care s-a judecat la Curtea de Apel Oradea şi mai a şansă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Numele Adrian Ştef, cumnatul lui Silaghi, apare şi în dosarul în care fostul ministru al Transporturilor este acuzat de trafic de influenţă în formă continuată. Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, a fost audiat şi el la DNA Bucureşti, dar a declarat  că a fost audiat în urma denunţului făcut de senatorul Valer Marian în cazul referendumului şi nu în cazul deputatului Ovidiu Silaghi, cumnatul său, cercetat de DNA pentru trafic de influenţă.

22 de primari, cercetaţi de ANI

22 de primari din judeţul Satu Mare, în frunte cu primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, au fost declaraţi incompatibili de Agenţia Naţională de Integritate la sfârşitul anului trecut, după ce s-a constatat că aceştia încalcă regimul juiridic al incompatibilităţilor, conflictelor de interese  precum şi posibila săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii.

Vă recomandăm şi

Viorel Hrebenciuc, cercetat într-un nou dosar penal de DNA pentru trafic şi cumpărare de influenţă şi instigarea de a folosi informaţii care nu sunt publice

Mafia pădurilor. Şirul retrocedărilor dubioase în judeţul Bacău: 100.000 de hectare date cu „scandal“

Aleşii corupţi care au încurcături cu legea. Cine sunt politicienii care au dosare

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite