Alegeri cu două tururi de scrutin sau alegeri într-un singur tur. La ce ar duce o schimbare a legislaţiei electorale?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Mediafax
FOTO: Mediafax

Una dintre disputele aprinse din spaţiul public se duce în jurul oportunităţii modificării legislaţiei electorale, mai exact, revenirea la alegerile locale în două tururi. O tabără susţine că este un exerciţiu de democraţie a avea alegeri din două tururi, cealaltă pretinde că orice modificare, cu mai puţin de un an înainte de alegeri, ar reprezenta o încălcare a principiilor Comisiei de la Veneţia.

Noul Executiv pretinde a fi asumat drept prioritate – în programul de guvernare – să modifice legea electorală, în sensul revenirii la două tururi de scrutin la alegerile locale – primari şi preşedinţi de consilii judeţene. Singura piedică în calea unui astfel de demers ar fi o prevedere din Codul de bune practici în materie electorală al Comisiei de la Veneţia.

Conform acestei prevederi, legea electorală nu ar trebui modificată cu un an înainte de scrutinul electoral. Specialiştii insistă asupra faptului că, deşi acest cod este ”un instrument util de evaluare a standardelor democratice dintr-o ţară”, nu are, totuşi, decât valoare de recomandare.

Are codul de bune practici al Comisiei de la Veneţia mai mult decât valoare de recomandare?


Jurnalistul Liviu Avram face o analiză amănunţită a acestei dileme, într-un text publicat, de curând, în ziarul ”Adevărul”( n.n. intitulat ”Să stârpim minciuna politrucilor: legea alegerii primarilor încă poate fi schimbată”) şi concluzionează că ”legislaţia electorală poate fi modificată şi cu mai puţin de un an înaintea alegerilor, dacă şi numai dacă scopul acestor modificări este de a lărgi şi nu de a limita, drepturi electorale individuale sau colective”.

Conform lui Liviu Avram, Guvernul poate interveni, printr-o ordonanţă de urgenţă, sau prin angajarea răspunderii Guvernului, pentru a schimba legislaţia electorală în România, fără ca asta să afecteze ”rigorile Codului de bune practici”.

Altfel, atât politicieni, cât şi societatea civilă au fost foarte vocali în a solicita revenirea la două tururi de scrutin. Spre exemplu, Iniţiativa România, într-o scrisoare adresată Premierului Cioloş şi preşedinţilor partidelor parlamentare, consideră că refuzul de a schimba legea electorală, sub pretextul încălcării unor prevederi ale Codului Comisiei de la Veneţia, nu ar reprezenta decât o ”dovadă de ipocrizie” şi o ”răstălmăcire” a recomandărilor Comisiei.

Profesorul universitar Dorel Dumitru Chiriţescu: Două tururi de scrutin în alegerile locale ar reprezenta o măsură justă, care ar putea slăbi puterea actualilor oligarhi şi a sistemelor oligarhice pe care le patronează


Profesorul Chiriţescu, unul dintre contributorii ”Dilemei Vechi”, analizează problema într-un context în care trebuie ţinut cont de amplele manifestaţii din toamna anului 2015. Aceste manifestaţii ”nu au urmărit o simplă schimbare de guvern, ci o modificare de esenţă, de fond, a modului de a face politică în România”, crede Chiriţescu.

kiri

Foto: Dorel Dumitru Chiriţescu

Chiriţescu ar vedea două modalităţi pentru o schimbare în politică: ”prima este aceea a unei acţiuni din interiorul sistemului, adică de a se înscrie pur şi simplu într-un partid politic, de a face carieră, şi odată ajuns în vârf, sau în exercitarea unei funcţii, să se manifeste altfel. A doua modalitate este aceea de a încerca să schimbăm sistemul din afară, atacându-l în punctele sale vulnerabile, care ţin în primul rând de prezervarea puterii pe termene foarte lungi şi de segmentarea şi dispersia acestei puteri”.

Prima modalitate de acţiune nu are nici o şansă de reuşită, din punctul de vedere al profesorului Chiriţescu, ”pentru că un om nou, cu alte idei, intrat acum într-un partid politic va sfârşi prin a ajunge ca toţi ceilalţi sau nu va face carieră de loc, indiferent cât de decis, cât de pregătit, sau cât de răbdător ar fi. Partidele politice clasice (PSD şi PNL) nu au capacitatea de a selecta oameni de valoare pentru politică”. Profesorul Chiriţescu favorizează a doua metodă – cea a schimbării, prin atacarea sistemului din exterior. Această metodă asumă calea unui sistem electoral cu două tururi de scrutin în alegerile locale, ceea ce ar reprezenta ”o măsură justă”.

Argumentaţia lui Chiriţescu pentru favorizarea alegerilor din două tururi: ”Astfel, am mai putea spera că un independent sau un partid politic nou, regional sau nu, şi-ar putea face loc. Un singur tur de scrutin închide definitiv discuţia despre o posibilă reformare a politicii. Se întâmplă aşa pentru că primarii actuali au şanse enorme de a-şi păstra puterea. În cel mai rău caz, dacă pierde pesedistul, câştigă liberalul şi invers. Şi din acest motiv măsura a fost cuprinsă în noile legi electorale, rapid şi pe tăcute, cu acordul ambelor partide mari”.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite