Angajaţii sătmăreni ai uzinei Draxlmaier ameninţă cu greva. Conducerea societăţii susţine că e ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câţiva angajaţi din Satu Mare ai companiei germane Draxlmaier ameninţă conducerea uzinei cu greva. Aceştia s-au mobilizat miercuri dimineaţa pe un site de socializare, invocând ca şi motive ale următorului protest salariile mizerabile şi programul încărcat de lucru.

Angajaţi din cadrul celei mai mari fabrici din Satu Mare mobilizează lumea pe un site de socializare, încercând să convină un număr cât mai mare de angajaţi ai companiei să se prezinte pe data de 1 octombrie, la ora 6.30, în faţa uzinei din Satu Mare, pentru a scanda împotriva salariilor mizere şi a programului de lucru.

„Vă rugăm pe toţi care aţi citit acest anunţ să-şi anunţe prietenii, vecinii şi pe toţi cei care lucrează la Draxlmaier, pentru că avem nevoie de cât mai mulţi oameni pentru a porni greva în faţa fabricii. Cum vin muncitorii cu autobuzele şi cei din Satu Mare,  să nu intrăm la muncă ci să facem grevă în faţa companiei. Dacă eşti interesat de soarta oamenilor care lucrează aici, te rog să dai un share, să ştie toată lumea“, se arată în postarea unuia dintre angajaţi.

Unul dintre reprezentanţii salariaţilor susţine că nu ştie despre această mobilizare, dar că există discuţii la nivelul conducerii despre situaţie actuală, mai ales că este în lucru un nou proiect Mercedes, care necesită foarte multă muncă şi stres. „Au mai fost mobilizări de genul acesta dar s-au purtat discuţii cu angajaţii în cauză şi au înţeles că nu greva e rezolvarea. Problema e că acum avem în lucru un nou proiect pentru Mercedes şi necesită multă muncă“, a declarat acesta.

Surse din cadrul companiei afirmă că după deschiderea unei noi hale, conducerea companiei a mai angajat aproximativ 1.000 de angajaţi, care realizează circa 50% din norma pe care un vechi angajat o îndeplineşte zilnic, chiar dacă salariile le primesc în totalitate. Aceeaşi persoană susţine că din această cauză deseori se munceşte peste program sau chiar sâmbăta, iar unii nu sunt încântaţi de acest lucru, cu toate că salariile şi orele în plus sunt achitate mereu. Sursa citată mai spune că toţi angajaţii primesc lunar peste salariul mediu pe economie. 

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite