Candidatul PSD la Primăria Satu Mare, Dorel Coica, a învârtit şi în ceaun de dragul unor voturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dorel Coica, candidatul PSD la Primăria Satu Mare şi edil în funcţie a participat la Ziua Familie, unde a fost invitat să jurizeze concursul de bogracs. Acesta a pus mâna pe lingura de lemn şi a învârtit în oalele cu mâncare ale participanţilor.

15 mai, Ziua Familiei, a fost sărbătorită la Satu Mare cu activităţi recreative în aer liber, concurs de bogracs şi diferite activităţi sportive pentru familii. Totul a fost în organizarea Asociaţiei Stea, cea care se ocupă de gestionarea integrării oamenilor străzii şi a Administraţiei Domeniului Public, cele două instituţii organizând o după masă în zona inundabilă a Someşului, proaspăt reabilitată.

Invitat să jurizeze bogracsul a fost primarul în funcţie şi candidat din partea PSD, Dorel Coica, a cărui echipă de campanie şi de consilieri locali activi sau de pe listele de la alegerile din 5 iunie au compus echipele care s-au întrecut. Odată ajuns, acesta a verificat fiecare echipă, s-a pozat cu lumea şi nu s-a sfiint chiar să învârtă în oalele echipelor de dragul unor poze reuşite şi pentru a stârni admiraţia celor din jur, chiar dacă puţini au fost fără carnet de membru de partid. Acesta nu a purtat şorţul binecunoscut al bucătarilor, dar nici nu s-a ferit de eventualele accidente culinare.

După ce a terminat de inspectat fiecare echipă şi de învârtit în oale cu linguri de lemn uriaşe, candidatul PSD a degustat toate cele patru probe de bogracs înscrise în concurs, fiind cel mai indulgent dintre juraţi, acordând punctaj maxim fiecărei echipe, fără să facă discriminare, pentru a nu supăra pe cineva. După finalizarea concursului acesta a invitat şi oamenii de pe dig şi din împrejurimi care nu au îndrăznit să se apropie să se aşeze la mese şi să guste o porţie de bogracs gătit de echipele din concurs. 

dorel coica
Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite