Caracatiţa din Ministerul Finanţelor. Inculpaţii din dosarul „MITĂ la CET Oradea” au fost trimişi în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viorel Amariei zis „Galbenu” şi Alexandru Voinea au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, în stare de arest preventiv. Cei doi i-au pretins omului de afaceri orădean Ioan Blidar trei milioane lei, spunându-i că prin relaţia pe care o au cu fostul ministru de Finanţe, Daniel Chiţoiu, îl vor determina pe acesta să deblocheze fonduri pentru CET Oradea.

Din probele administrate în cauză de către procurorii DNA a rezultat că în cursul anului 2013, Viorel Amariei şi Alexandru Voinea au aflat de faptul că CET Oradea are faţă de societatea respectivă din Oradea o datorie totală de 30 milioane lei dar şi că mina aflată în proprietatea S.C. Maestro Trading SRL Oradea intră în Programul de conservare şi închidere/ecologizare,existând posibilitatea ca activitatea de conservare şi ecologizare a carierei să fie făcută chiar de societatea denunţătorului.

Cei doi inculpaţi sunt în relaţii de prietenie, susţinând că desfăşoară afaceri împreună, spun procurorii, deşi nu s-a făcut dovada existenţei vreunui contract de afaceri comun.

“Dacă în cazul inculpatului Amariei Viorel putem vorbi de o persoană cu influenţe reale în rândul funcţionarilor sau oamenilor politici din municipiul Satu Mare, în cazul inculpatului Voinea Alexandru a rezultat fără echivoc că acesta are o relaţie strânsă atât cu oameni politici cu funcţie de decizie, cât şi cu oameni de afaceri aflaţi în relaţii de prietenie cu funcţionari cu putere de decizie”, precizează procurorii în rechizitoriu.

Relaţiile de la Minister trebuiau să intervină

Profitând de aceste relaţii, Voinea s-a angajat direct în luna iunie 2013 în faţa omului de afaceri orădean Ioan Blidar că poate să-l determine pe ministrul Finanţelor de la aceea dată, numitul Daniel Chiţoiu, să aloce fonduri pentru CET Oradea, în aşa fel încât societatea denunţătorului care poprise conturile debitoarei, să-şi recupereze creanţa în valoare de 24 milioane lei. Pe de altă parte, Alexandru Voinea şi Viorel Amariei, prevalându-se de o influenţă asupra unor funcţionari neprecizaţi la aceea dată din cadrul Ministerului Economiei, au promis că poate să-i determine să dispună atribuirea directă către societatea denunţătorului a contractului de conservare şi ecologizare a carierei  din judeţul Bihor, în valoare de 9 milioane lei.

Pentru aceste influenţe, cei doi inculpaţi i-au pretins lui Blidar 3 milioane lei şi un procent de 18% din valoarea contractului de închidere şi ecologizare a carierei. Pentru a fi mai convingător, Voinea a schiţat pe o coală de hârtie şi o schemă în care indica ministerele la care îşi va trafica influenţa, dar şi suma de bani pretinsă şi comisionul de 18%.  Aşa cum a rezultat din probele administrate de procurori, Voinea avea o relaţionare reală, directă şi indirectă cu persoane care puteau, prin prisma poziţiilor deţinute, să determine actele promise denunţătorului. Astfel că, pentru a-i întări lui Blidar convingerea că aceste influenţe de care s-a prevalat în faţa lui sunt reale, prin intermediul interlopului Amariei i-a cerut să meargă în Bucureşti pentru a discuta în mod direct cu persoanele influente invocate şi pentru a-l convinge că se fac demersurile promise în vederea alocării sumei de 24 milioane lei către CET Oradea şi atribuirii contractului de conservare şi ecologizare a carierei.

În acest context, pe 11 iunie şi 28 iulie 2013 Blidar s-a deplasat în Bucureşti pentru noi discuţii, discuţii care au avut acelaşi subiect, respectiv exercitarea influenţei asupra unor funcţionari din cadrul Ministerului Finanţelor şi Economiei, în vederea determinării lor să efectueze actele promise denunţătorului.

Conjunctură nefavorabilă de la finele lui 2013

Cu toate că promisiunile de intervenţie în vederea alocării de fonduri către CET Oradea şi atribuirea contractului de conservare şi ecologizare a carierei Vărzari II au fost făcute şi reiterate cu ocazia fiecărei întâlniri directe avute cu denunţătorul, ultima întâlnire din 10 octombrie nu s-a concretizat, motivul invocat fiind conjunctura politică nefavorabilă de la finele anului 2013.

Potrivit aceloraşi probe, influenţa şi intervenţia promisă de către Voinea şi Amariei a rămas doar la stadiul de demersuri făcute la persoane care prin prisma poziţiilor lor puteau într-adevăr influenţa şi determina pe unii demnitari să efectueze acte ce intrau în atribuţiile lor de serviciu, care aveau legătură directă cu societatea din Oradea.

În 10 octombrie, când a avut loc şi ultima întâlnire cu Blidar, Voinea şi Amariei au reiterat pretenţiile lor, ca urmare a influenţelor pe care au susţinut că le-au exercitat şi le exercită la diferiţi demnitari, unul dintre ei fiind Chiţoiu Daniel – ministru de finanţe la aceea dată.  Cu acest pretext la îndemână, cei doi au pretins din nou de la Blidar 3 milioane lei şi un procent de 18% din valoarea contractului de conservare şi ecologizare a carierei, foloase care, conform înţelegerii, urmau să fie primite doar după ce actele promise erau îndeplinite, adică după ce societatea din Oradea şi-ar fi recuperat de la CET Oradea creanţa şi i s-ar fi atribuit contractul de conservare şi ecologizare a carierei.

“Cu toate că s-au prevalat de o influenţă pe care puteau să o exercite asupra unei persoane din Ministerul Economiei, nu au fost identificate la această autoritate acte sau înscrisuri care să ateste vreo intenţie din partea ministerului de a atribui contractul de conservare şi ecologizare a carierei societatea din Oradea, motivul principal fiind lipsa resurselor bugetare”, susţin procurorii DNA.

Din anul 1992, societatea lui Ioan Blidar, un om de afaceri din Oradea, livrează anual către CET Oradea cantitatea de 600 – 650.000 tone cărbune energetic- lignit. CET Oradea a înregistrat în permanenţă întârzieri la plata contravalorii cărbunelui energetic livrat de către această societate iar, începând cu data de 15 mai 2013, a încetat plăţile către societatea furnizoare, valoarea facturilor neachitate la data 12 iunie 2013 pentru marfa livrată a ajuns la suma de 24 milioane de lei,  iar la penalităţi la 6 milioane lei, astfel că CET Oradea avea în data de 12 iunie faţă de respectiva societate o datorie de 30 milioane lei. Societatea lui Blidar are în proprietate şi o carieră de cărbuni situată în judeţul Bihor.

Vă recomandăm şi

Alexandru Voinea şi Viorel Amariei rămân după gratii. Curtea de Apel Oradea a respins recursul celor doi

Chiţoiu apare într-un dosar de trafic de influenţă: un interlop şi un om de afaceri au fost arestaţi pentru că au cerut bani pentru a interveni pe lângă ex-ministru

Un interlop sătmărean zis „Galbenu”, reţinut după ce a cerut bani pentru a interveni pe lângă Daniel Chiţoiu

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite