CSM Târgovişte o nucă mult prea tare pentru voleibalistele sătmărence. Dâmboviţencele s-au impus fără să piardă vreun set

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CSM Satu Mare a pierdut partida de pe teren propriu, scor 0-3, în dauna echipei CSM Târgovişte. Partida a contat pentru etapa a 13-a din Divizia A1 feminin. FOTO - Nicu Ghisan
CSM Satu Mare a pierdut partida de pe teren propriu, scor 0-3, în dauna echipei CSM Târgovişte. Partida a contat pentru etapa a 13-a din Divizia A1 feminin. FOTO - Nicu Ghisan

CSM Satu Mare a pierdut, scor 0-3 (21-25, 16-25, 24-26) în faţa celor de la CSM Târgovişte, partida contând pentru etapa a 13-a din Divizia A1.

Chiar dacă nu au câştigat nici un set sătmărencele au dat o replică curajoasă mult mai experimentatelor lor competitoare, o multinaţională care are în componenţa ei jucătoare din naţionala României şi a Serbiei.

Primul set a fost destul de echilibrat, în schimb în setul doi fetele sârbului Nenic n-au avut nici o emoţie şi s-au impus lejer.

Cel mai diputat set a fost cel de-al treilea şi pe care sătmărencele au fost la un pas să-l câştige. La scorul de 24-23 elevele lui Adi Pricop au ratat de puţin punctul ce le putea readuce în meci. Vizitatoarele au speculat pe deplin acest moment reuşind trei puncte consecutiv şi implicit victoria, pentru care au transpirat destul de mult pentru a o obţine.

La sfârşitul meciului, antrenorul gazdelor Adrian Pricop a recunoscut superioritatea echipei adverse însă s-a declarat mulţumit de prestaţia fetelor lui.

“Ne-a bătut o echipă net superioară dar eu sunt mulţumit de cum au evoluat fetele mele. Totuşi nu trebuie omis că în meciul de astăzi s-au duelat două echipe în care bugetul atârnă clar în favoarea echipei din Târgovişte, de patru ori mai mare faţă de al nostru. Ca su nu mai spun că noi avem cea mai tânără medie de jucătoare din tot campionatul şi că am întâlnit un conglomerat multinaţional, cu jucătoare care evoluează în naţionalele României şi a Serbiei.” a declarat antrenorul celor de la CSM Satu Mare. Va mai recomandam GALERIE FOTO CSM Târgovişte a învins CSM Bucureşti cu 3 – 1 în Divizia A1 la volei feminin După CSU Oradea, CSM Târgovişte a trecut şi de CSM Satu Mare
Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite