Cum le schimbă poveştile şi ghicitorile psihicul celor mici: efectele pozitive nebănuite în educaţia copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei mici pot deveni curioşi o dată ce îşi văd şi părinţii deschişi spre astfel de activităţi. sursa foto: springtidecapital.com
Cei mici pot deveni curioşi o dată ce îşi văd şi părinţii deschişi spre astfel de activităţi. sursa foto: springtidecapital.com

Poveştile, ghicitorile şi proverbele sunt instrumente prin care imaginaţia, fascinaţia şi curiozitatea copiilor căpăta noi dimensiuni, având efecte benefice asupra comportamentului copilului, dar şi asupra modului în care el se raportează la cei din jur. În felul acesta, părinţii se pot focaliza spre a-i transmite într-un mod plăcut principii pozitive de viaţă.

Fiecare dintre noi ţine minte cel puţin o poveste sau un proverb pe care bunicii s-au părinţii îl repetau când eram mici pentru a ne explica lupta dintre bine şi rău sau felul în care ar trebui să procedăm pentru a primi aprecierile celor din jur. Nu doar poveştile şi proverbele sunt binevenite în vedere educării celor mici, ci şi ghicitorile care pe lângă faptul că sunt scurte şi uşor de memorat pot fi folosite pentru a-l stimula pe cel mici să iasă din zona de confort, să pună întrebări, mai ales dacă este mai introvertit.

De asemenea, padagocii spun că în felul acestea părinţii se pot apropia mai mult de cel mic, descoprind împreună o lume în care distracţia şi jocul sunt pe primul plan : adulţii redescoperă lumea copilăriei, iar cei mici învaţă să facă asocieri sănătoase despre lumea din jur, obiecte, despre animale, plante, având posibilitatea de a practica acest exerciţiu chiar şi cu colegii de grădiniţă sau şcoală.

Părinţii care sunt lipsiţi de inspiraţie se pot orienta în librării. La început ei sunt sfătuiţi să aleagă cărţi cu imagini colorate care să le trimită copiilor mici indicii despre răspunsul la ghicitoare, după care o dată cu vârsta ghicitorile pot avea şi un grad de dificultate mai ridicat. Acestea nu doar că stimulează imaginaţia, reprezintă un element de supriză în orice moment şi le dezvoltă copiilor logica, astfel că sunt un bun exerciţiu şi pentru copii care sunt orientaţi mai degrabă spre ştiinţele exacte.

"Când copiii sunt mici trebuie să li se vorbească în propoziţii simple, despre obiecte familiare pe care le pot vedea şi atinge şi despre acţiuni care se petrec în acel moment. Ne vom asigura întotdeauna că înţeleg cuvintele pe care le folosim când le vorbim. Vocabularul se va îmbogăţi treptat urmărind mai întâi înţelegerea şi apoi rostirea cuvântului. Pentru dezvoltarea vorbirii trebuie folosit orice prilej în orice moment al zilei. Este important să creăm o atmosferă destinsă, plăcută. Pentru a stimula comunicare şi a identifica pasiunile şi eventaulele probleme de limbaj este important ca încă de la vârste fragede să ne jucăm împreună, să avem un dialog calm şi liniştit, distractiv ", explică psihologul Claudia Vaida. 

Ghicitori simple ( 4-7 ani)

1. Lumina prin ce trece
Si nu se opreste?(geamul)
2. Bunicuţul de la ţară
Are un prieten bun
Bate cu el multe cuie,
Face gardul de la drum. (ciocanul)
3. Ce e mai dulce si mai dulce
Şi prin bâzâit se-aduce? (mierea)
4. Oac , oac, oac
Şi mac, mac, mac
Se adună iar pe lac.
Gălăgia e în toi
Hai să le vedem şi noi. (broscuţele şi răţuştele)
5. Voinicel cu haina alba, Iese primul din zăpadă
Şi vesteşte-n toată ţara
Că soseşte primăvara?(ghiocelul)

Ghicitori de dificultate medie ( 7-11 ani)

1. N-are limba şi nici gură,
Şi arată orice făptură.
(oglinda)

2. Are foi şi nu e pom,
Îţi vorbeşte ca un om
Şi cu cât o îndrăgeşti
Tot mai mult o foloseşti.
(cartea)

3. Peste ape, prins în scoabe,
Şade mosu-n patru labe ,
Şi cum stă aşa plecat
Eu trec apa pe uscat. (podul)

4. Peste tot găseşti în lume,cinci fraţi cu acelaşi nume. (degetele)

5. Şade mosul în cămară, cu mustăţile afară. (morcovul)

Ghicitori de dificultate mare

1. Sunt o şa,
Pe care nu călăreşte nimeni;
Sunt fereastră
Dar nu la casă. (ochelarii)

2. Jupâneasa durdulie
Cu rochiţa cenuşie
Lucrată din pene lucii,
Caută pe lac papucii. (gâsca)

3. În aer ramurile-şi are
Acest trofeu de vânătoare. (cerbul)

4. Nu-l întrebi
Şi îti răspunde
Cauti în jur
Şi nu ştii unde. (ecoul)

5. Un orb vede un iepure,
Un şchiop aleargă după el,
Şi un mut strigă
La un surd să-l prindă. ( Minciuna )

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite