De ce ne place să facem glume despre alte popoare? „Bancurile sunt mai mereu despre un american, un rus şi un român“ - explicaţia specialiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gluma etnică are o largă răspândire şi fiecare popor pare să fie implicat. În mod frecvent, cei care spun bancuri sau sunt ţintele acestora provin din aceeaşi ţară. Principalele teme ale glumelor sunt zgârcenia, lenea, laşitatea sau incapacitatea de a vorbi limba autorului bancului.

Aproape fiecare dintre noi am făcut sau am fost prezenţi când cineva a făcut o glumă etnică, fie că a fost vorba despre un context formal sau mai puţin. În zona Ardealului, cele mai multe glume etnice sunt făcute despre maghiari care la rândul lor fac şi ei glume despre români. Însă nu este singura zonă din ţară unde se întâmplă aşa. Mai mult, şi alte popoare europene au acest obicei încă de secole, glumele fiind inspirate de contextele economice, sociale şi politice în care s-a aflat la un moment dat un popor. 

Se pare că glumele etnice sunt folosite ca mijloc de a controla simbolic grupurile marginale sau mai bine spus cele care sunt diferite de comunitate prin tradiţii, limbă, cultură şi istorie. În spatele acestor glume etnice, de cele mai multe ori nevinovate, se află o nevoie, aceea de ascunde anumite defecte caracteristice unui popor şi a îndrepta atenţia spre curtea unde se află "capra vecinului". 

De cele mai multe ori se întâmplă ca cei care spun bancuri sau glume să provină din aceeaşi ţară. De exemplu, în Germania, locuitorii din nord fac haz pe seama celor din sud, care, la rândul lor, răspund cu poveşti la adresa primilor. La fel se întâmplă şi în România, unde ardelenii fac glume despre olteni, oltenii despre moldoveni şi viceversa. 

Scriitorul şi umoristul Cornel Udrea susţine că aceste glume etnice nu sunt decât o oglindire a socialului şi că nu sunt anecdote răutăcioase. 

"De exemplu, glumele făcute de români despre români nu sunt răutăcioase, sunt pline de duioşie, iar glumele majorităţii despre o minoritate sau alta funcţionează aşa cum funcţionează istoria, adică în funcţie de căderi şi decăderi ale istoriei, în care folclorul reacţionează cu promptitudine şi prin asta îşi defineşte atitudinea faţă de momentul istoric, dar, atenţie, spre deosebire de alte popoare, românul a fost întotdeauna tolerant şi această toleranţă se oglindeşte în anecdota etnică", spune Cornel Udrea. 

Glume despre alte popoare

Când vine vorba însă despre glumele pe seama unui alt popor, în acest context românul tinde să exprime o anumită superioritate faţă de alte popoare. 

„Noi, românii, nu prea vrem să ne asumăm greşelile, e greu să recunoaştem când greşim, dar ne dăm un popor credincios. Noi avem nevoie să ne raportăm la alte etnii ca să ieşim învingători. Mai întotdeauna bancurile sunt cu un american, un rus şi un român şi sincer cred că ne cam place să râdem de alţii, fără să ne uităm în grădinuţa noastră, ca să zic aşa", spune umoristul Sorin Tănase.

Glumele etnice sunt bazate în cea mai mare măsură pe prezent, fiind foarte dinamice, în funcţie de schimbările politice, economice şi sociale, aşa se va schimba şi abordarea. Cu toate acestea, cel puţin în privinţa unor popoare românul a rămas " fidel" găsind de fiecare dată alte situaţii amuzante referitoare la unele popoare, precum este poporul rus, existând la ora actuală numeroase bancuri şi glume inspirate de perioada în care românii au trăit alături de comunişti ruşi.

"Nu este vorba nici în acest caz de ură sau rezolvări întunecate ale anecdotelor, însă sunt nişte soluţii extrem de virulente care de asemenea oglindesc momentul istoric sau chiar istoria însăşi. Faţă de ruşi e clar că nu au fost sentimente pe muzică de balalaică niciodată, dar românul nu a fost în aceste anecdote personajului rus, dimpotrivă, iar acest lucuru se poate generaliza şi la alte popoare. Românul însă are simţul măsurii şi al realităţii, de aceea aceste anecdote sunt extrem de reuşite", explică Cornel Udrea. 

Părerile pe care le au grupurile etnice unle despre altele sau unele popoarele despre alte popoare sunt deseori conţinute de glumele pe care le fac unul pe seama celuilalt. Acestea pot acoperi subiecte ca inteligenţa, încrederea, preferinţele sexuale. Procedura standard este ca un grup etnic să inventeze sau să adapteze la o glumă deja existentă, iar apoi să o aplice la un alt popor. 

 "Nu este vorba despre o bătaie de joc sau despre a râde de o etnie sau un popor, ci cât de simpatic este. Există nişte limite şi eu cred că cel mai important e când bunul simţ este simţul ridicolului, deci în momentul în care ajungem în extrema ridicolă, când este un atac direct atunci cred că nu mai e cazul să continuăm. Nu trebuie niciodată să jigneşti şi să iei în derâdere valori precum steagul, imnul, credinţa sau aşa mai departe, acestea după părerea mea nu mai sunt glume", spune Sorin Tănase. 

Folcloristul Alan Dundes a relatat în una dintre cărţile sale următoarea glumă, care arată cum francezii, germanii englezii şi evrei au diferite grade de înţelegere a bancurilor. 

"Când un francez aude o glumă râde întotdeauna de trei ori: mai întâi când o aude, apoi când i-o explici şi a treia oară când în sfârşit o înţelege. Asta pentru că francezului îi place să râdă. Când îi spui o glumă unui englez, el râde de două ori, o dată când i-o spui, iar a doua oară când i-o explici. Nu va înţelege niciodată pentru că este prea morocănos. Când îi spui o glumă unui german, râde o singură dată, când i-o spui. Nu te va lăsa să o explici, căci este prea arogant. Deşi nemţii nu au simţul umorului. Când îi spui gluma unui evreu, te întrerupe, înainte să o termini. Mai întâi că o ştie deja, apoi pentru că nu o spui cum trebuie, iar în cele din urmă ţi-o va spune el aşa cum ar fi trebuit spusă", menţionează Alan Dundes în cartea lui, "Înţelegerea greşită a umorului".

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite