FOTO Povestea lui Mani Gyenes, românul care a luat locul I la Dakar 2015. A spart ghinionul în timpul cursei: spectatorii l-au ajutat cu ulei pentru motor

Emanuel Gyenes, sportiv din Satu Mare, a reuşit să ducă la bun sfârşit şi a cincea participare la cel mai prestigios concurs de enduro din lume, Dakar 2015. Mani, aşa cume ste cunoscut campionul, a luat locul I la ediţia Maratanon din acest an şi a revenit acasă pe 21 ianaurie.

Sătmăreanul Emanuel Gyenes a câştigat clasa Maraton din cadrul Dakar 2015 (considerată cea mai dură din raliu, pentru că, de-a lungul celor două săptămâni de cursă, nu ai voie să schimbi o serie de componene, precum motorul) şi să ocupe un onorant loc 21, la general, într-un concurs în care mai mult de jumătate dintre participanţi nu au ajuns la linia de finish.

„Întotdeauna, indiferent ce faci, un lucru trebuie să-l duci la bun sfârşit”. Acesta este motto-ul după care Mani se ghidează atât în viaţa cotidiană, cât şi în sport. De-a lungul celor 9.295 de kilometri cât a măsurat traseul raliului, traversarea de două ori a Munţilor Anzi pe la altitudini ce au depăşit în ambele situaţii 4.500 de metri, sute de kilometri în Atacama - cel mai arid deşert din lume - şi zeci de kilometri prin câmpia de sare de la Uyuni (peste 3.500 de metri altitudine), au fost momente când putea să renunţe de multe ori şi nimeni nu i-ar fi reproşat nimic. Mani, însă, a arătat încă odată multă determinare şi profesionalism. Nu a vrut să-şi dezamăgească nici de data asta fanii, care erau zi şi noapte alături de el, după cum nu se putea dezamăgi pe el însuşi.

A strâns din dinţi, având de îndurat temperaturi de la aproape +50 de grade Celsius la -10 grade Celsius, a mers pe nisip, pe ploaie şi ninsoare, dar până la urmă şi-a văzut visul împlinit când a urcat pe podium. La sosirea în ţară, marţi spre miercuri noapte, a fost primit cu aplauze pe aeroportul ”Henri Coandă” din Bucureşti şi ca un erou acasă, la Satu Mare. Cu bunul-simţ caracteristic, Mani s-a simţit oarecum stânjenit de atenţia uriaşă iscată în jurul lui.

Ce începe prost continuă… şi mai prost

Ajuns pe 29 decembrie 2014 în Argentina, de unde s-a dat startul la Dakar 2015, Mani a simţit cu adevărat pulsul concursului cu o zi înaite de start. “Chiar dacă după patru ediţii de Dakar mă puteam considera un mic veteran al acestui gen de concurs, cu o zi înainte de start au început să crească şi emoţiile. Revederea cu vechi <camarazi de arme> mi-a produs o mare plăcere şi de abia atunci am conştientizat că o nouă aventură dă să înceapă”, spune Mani.

În prima etapă, s-a dat startul în ordinea numerelor de concurs şi, pentru că a concurat cu numărul 49, a fost nevoit să ia startul destul de în spate. Nici etapa a doua nu a fost una prea avantajoasă în ceea ce priveşte poziţia de start. Aceasta a fost, însă, cea mai dificilă pentru că, din pricina unor probleme tehnice, a pierdut aproape tot uleiul din motor chiar în prima parte a probei. Primind ulei de la spectatori, a izbutit să termine proba, însă zecile de minute pierdute în această etapă aveau să îl coste, misiunea sa din acel moment fiind doar să recupereze. 

Bine faci… bine primeşti!

Legea universală, care spune că atunci când faci un bine acesta ţi se întoarce când ai mai multă nevoie, a fost pe deplin trăită şi de Mani. La ediţia din 2007 a Raliului Dakar, pilotul sătmărean a surprins pe toată lumea când şi-a golit rezervorul spate al motocicletei, pentru a-i da combustibil pilotului de NASCAR, Robby Gordon, participant la clasa auto.

Gestul m-a costat o cădere de două locuri în clasament, dar asta a contat mai puţin. Am văzut că omul avea nevoie disperată de combustibil şi l-am ajutat cu cea mai mare plăcere. La sfârşitul cursei mi-a mulţumit şi chiar m-a invitat să-mi petrec vacanţa la el, la vila sa din Beverlly Hills. În 2015, gestul mi s-a întors, deoarece, dacă  nu primeam ulei de la spectatori, mă vedeam pus în postura de a abandona cursa. Chiar mă gândeam cât de mult ghinion să am şi să spun pas încă din etapa a doua. Mani

La sosirea în San Juan, finişul etapei a doua, Mani avea al 50-lea timp la general şi încă două etape din acel moment avea să fie forţat să ia startul destul de în spate, astfel încât mereu întâlnea pe traseu quaduri care îl încetineau, acestea neputând fi depăşite pe secţiunile cu mult praf. Ajuns în Atacama, riderul sătmărean a dovedit că se descurcă bine în deşert şi a început să recupereze, înainte de ziua de odihnă fiind deja pe locul 32 la general.

Traversarea câmpiei de sare de la Uyuni, Bolivia, transformată de ploaie într-un adevărat lac, i-a creat, ca multor alţi rideri, probleme tehnice, însă a izbutit să termine etapa maraton (fără asistenţă tehnică) şi să continuie. Cel mai bun timp al echipierului Autonet Motorcycle Team, pe probă, a fost stabilit însă în ultima specială Rosario – Buenos Aires, când a înregistrat al 13-lea timp.

Revenirea în Argentina a însemnat şi începutul consolidării poziţiei de lider la clasa Marathon – de-a lungul celor două săptămâni de raliu, la această clasă nu este permisă schimbarea unor componente ale motocicletei, printre ele aflându-se şi motorul.

Victoria din 2015 este a doua pe care Emanuel Gyenes o înregistrează în Dakar după ce în 2011 s-a mai impus la aceeaşi categorie doar că pe atunci a făcut acest lucru cu o altă motocicletă – KTM 690 Rally Replica. În Dakar, 2015 riderul sătmărean a concurat cu o motocicletă KTM 450 Rally Replica produsă în 2011.

Întâmpinat cu tricolorul românesc în Chile

După Argentina, statul Chile a fost al doilea în care Mani şi-a “strunit” KTM-ul 450 Rally,acolo unde de fiecare dată a avut parte de o primire special, deoarece a fost întâmpinat de către nişte compatrioţi mai mult decât simpatici, acelaşi lucru întâmplându-se şi în ediţia din 2012.

”Este reconfortant în primul rând să auzi la mii de kilometric depărtare de România pe cineva care vorbeşte româneşte, plus că de fiecare dată prietenii aceştia, stabiliţi de mulţi ani în Chile, mă întâmpină cu tricolorul românesc. Îţi dă aşa un avânt şi o stare de bine care te mobilizează şi mai mult. Ziua de odihnă m-a prins în Chile, aşa că am profitat să-i invit pe prietenii mei, după ce, în prealabil, le-am făcut rost de acreditări, să petreacă cu mine în bivuacul amenajat special doar pentru piloţi. Le-am promis că ne vedem şi la anul, dacă totul merge bine”, se destăinue Mani.

Toba de eşapament pe post de încălzitor

O întâmplare hazlie de care sătmăreanul îşi aduce de aminte cu plăcere şi nu prea este că atunci când se afla în Bolivia, la peste 3000 de metri altitudine, iar afară erau aproape -20 de grade Celsius a fost nevoit să-şi încălzească mâinile pe toba de eşapament, doar că partea de sus a mănuşilor a dipărut din cauza tobei incandescente.

“Nu puţini au fost cei care şi-au produs arsuri serioase datorită acestui procedeu, dar frigul de afară ne făcea să apelăm la soluţii extreme. Condiţiile de concurs la o asemenea competiţie sunt, de multe ori, infernale. Gândiţi-vă că de la temperaturi de +50 de grade Celsius, înregistrate în deşertul Atacama, în doar câteva zile veneam la temperaturi de -10 grade, în Munţii Anzi. Din păcate, această trecerere bruscă de temperatură a stat şi la baza singurului deces de la acest Dakar, în cauză fiind un polonez, care a avut proasta inspiraţie ca, la căldura infernală din deşert, să-şi dea jos casca”, ne dezvăluie Mani.

Strânge bani pentru ediţia de anul viitor încă de pe acum

Faptul că doi ani la rând, 2013 şi 2014, Mani nu a putut concura la Dakar din lipsa fondurilor îl fac pe acesta să se gândească încă de pe acum la strângerea de fonduri pentru ediţia viitoare. “Nici nu am ajuns bine acasă că mă gândesc deja la strategia pe care trebuie să o adopt pentru strângerea de fonduri pentru Dakar 2016. Pentru ediţia viitoare voi avea nevoie de un buget mai mare, dar şi de o motocicletă mai performantă, totul ridicându-se la suma de peste 60.000 de euro. O sumă deloc mică, dar pe care, dacă am un plan bun, pot să o strâng fără prea multe probleme”, încheie Mani.

→

Imaginea 1/10: premiere autonet1