FOTO Traficant de ecstasy prins în flagrant la Satu Mare. Câte pastile au găsit asupra lui poliţiştii Antidrog

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un maramureşan în vârstă de 31 ani a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă pastile de ecstasy în municipiul Satu Mare.

Anchetatorii au monitorizat activitatea traficantului timp de mai multe săptămâni, efectuând trei cumpărări autorizate de droguri. 

Luni, 7 ianuarie, în jurul orei 16.30, după cea de a patra tranzacţie, maşina în care se afla traficantul a fost înconjurată de echipajele de anchetatori, iar bărbatul a fost încătuşat şi dus la audieri.

Asupra bărbatului, care se numeşte Marţian Ovidiu Apati, s-au găsit 36 de pastile de ecstasy, pe lângă cele 63 pe care acestea le vânduse investigatorilor sub acoperire în timpul tranzacţiilor autorizate. 

În urma interogatoriului care s-a derulat la sediul DIICOT Satu Mare, Apati a fost reţinut pentru 24 de ore iar marţi a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bhor, care a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Apărătorul lui Apati, avocat Simona Paşcu, susţine că acesta a fost sincer în timpul audierilor. "Clientul meu nu a făcut alte vânzări, decât cele către poliţişti autorizaţi. De altfel, el a dat dovadă de bună-credinţă, şi-a recunoscut fapta şi a arătat că a fost doar o activitate de conjunctură", a declarat pentru Adevărul, avocata Paşcu. 

Potrivit sursei citate, încheierea Tribunalului Bihor a fost contestată, urmând ca decizia finală să o pronunţe Curtea de Apel Oradea.

Acţiunea de prindere în flagrant fost realizată de un echipaj  complex din care făceau parte poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog Satu Mare şi ofiţeri ai Brigăzii de Operaţiuni Speciale, sub supravegherea unui procuror al DIICOT Oradea. 

Satu Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite