Noris Lobonţiu, cel mai popular breakdancer din Satu Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A fost declarat vineri cel mai bun breakdancer
A fost declarat vineri cel mai bun breakdancer


A fost declarat cel mai bun breakdancer din Satu Mare, primind acum două zile, în cadrul concursului Megadance, şi votul publicului

Dedicat mişcării, Noris este un tânăr plin de energie şi bună-dispoziţie. Dansul este pentru el nu doar o pasiune, ci şi un mod de viaţă. Iar când este pe scenă, executând figuri spectaculoase de breakdance, este un adevărat artist în materie de show, motiv pentru care are şi priză la public, fiind şi foarte popular. În finala concursului de dans, „Megadance“, ce a avut loc vineri în Club Infinity a fost declarat cel mai bun breaker, primind şi premiul de popularitate datorită aplauzelor şi aprecierii publicului. Noris se implică şi în proiecte sociale, fiind unul dintre cei mai activi voluntari ai Crucii Roşii Satu Mare.

Dansul, constantă a vieţii sale

Noris practică breakdance-ul de circa cinci ani, însă dansul a fost şi este o constantă în viaţa lui. „Întotdeauna mi-a plăcut să dansez. Am făcut şi cursuri de dans de societate, latino în special, dar mi-am dat seama că nu mă reprezintă. Pur şi simplu nu mi-a plăcut. Am vrut să fac un dans care să fie mai spectaculos, ceva ce doar puţini pot face, ceva special. Acesta este pentru mine break dance-ul“, spune Noris.
Trupa Simplu, Boomfunk MC cu celebra piesă Freestyler, dar şi alţi artişti de gen au fost o sursă de inspiraţie pentru Noris. „Exersam figuri de dans mai interesante, pe care le vedeam în videoclipuri, însă cel mai mult am învăţat începând cu anul 2004, când m-am alăturat echipei de breakeri B Element Crew, iar Boci, un breaker experimentat, mi-a arătat multe din ceea ce ştiu acum“, îşi aminteşte Noris.
În 2005 şi-a făcut şi intrarea în scenă, un spectacol în cadul „Miss Unio“ cu trupa B Element Crew, acesta fiind debutul său în faţa publicului. De atunci însă a avut zeci de spectacole şi participări la concursuri de profil, în Satu Mare, în ţară, dar şi în Ungaria, alături de B Element, fiind premiaţi aproape de fiecare dată.
 Viaţa de B boy, aşa cum se numesc dansatorii experimentaţi de break, nu este doar distracţie şi mişcări pe ritmuri electronice, ci şi mult antrenament şi creativitate.
„Ne antrenăm de cel puţin trei ori pe săptămână. Normal că dansăm din suflet şi, atunci când te exprimi liber,  creezi noi mişcări şi improvizezi. Asta se întâmplă şi în spectacole, unde imporvizăm destul de mult. Însă şi exersăm foarte mult pentru a stâpâni figurile dificile“, spune Noris.

Ce-i place
Muzica şi dansul ocupă primele poziţii în preferinţele lui Noris, însă îi mai place să fie implicat în proiecte prin care să îi ajute pe cei din jurul său. „Fac parte din voluntarii Crucii Roşii Satu Mare. Chiar acum, de sărbători, avem acţiuni în mai multe supermarketuri şi îi aşteptăm pe sătmăreni să fie alături de nevoiaşi cu alimente şi ceea ce pot ei să doneze“, spune Noris.

Ce nu-i place
Noris spune că multe se pot schimba în societatea actuală. „Nu îmi place faptul că nu ne străduim să ne schimbăm în bine. Pe de altă parte nu îmi plac oamenii care sunt nesinceri şi nu îţi spun în faţă ceea ce gândesc“, conchide el.

Întrebări şi răspunsuri

Ce înseamnă dansul pentru tine?
N.L.: Este mai mult decât o pasiune, a devenit un mod de viaţă. Breakdance-ul este şi un sport, care, ca orice sport, îţi aduce disciplină şi echilibru în viaţă. Pe de altă parte, breakdance-ul, îţi formează corpul şi te menţine în formă.

Care au fost cele mai importante show-uri pe care le-ai avut?
N.L.: Cele din concursuri sunt cele mai importante pentru că au şi o miză, chiar dacă eu mă simt excelent la orice spectacol, chiar şi la cele private unde suntem chemaţi.  În 2005 însă, eram de circa un an în B Element Crew şi câştigam deja împreună locul III pe ţară cu stilul de dans Electric Boogie, iar un an mai târziu am participat şi la festivalul Peninsula.


Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite