VIDEO Opt răniţi, din care doi în stare gravă, la Satu Mare, după ce două autobuze s-au ciocnit. A fost activat Planul Roşu de intervenţie al ISU

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două autobuze au fost implicate într-un accident rutier în municipiul Satu Mare, joi dimineaţă, iar primele informaţii furnizate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) arată că au fost rănite opt persoane, dintre care două sunt în stare gravă. Autorităţile au activat Planul roşu de intervenţie.


UPDATE 11:40 Toate victimele accidentului sunt stabile. Femeia care a fost proiectată din autobuz sub roţile acestuia se află în afara oricărui pericol, neprezentând leziuni interne, ci doar o fractură la umăr. Şoferul autobuzului înmatriculat în Cluj care a fost încarcerat prezintă doar o fractură la gleznă. 

Ceilalţi nouă pasageri sunt în afara oricărui pericol, starea lor fiind stabilă. 

UPDATE 09:15 Toate cele douăsprezece persoane care se aflau în cele două autobuze implicate în accidentul din Satu Mare au fost rănite şi au primit îngrijiri medicale la faţa locului, iar opt dintre ele au fost transportate la spital, două fiind în stare gravă. Accidentul s-a produs după ce unul dintre şoferi nu a acordat prioritate celuilalt când a ieşit de pe o stradă secudară.

Accidentul a avut loc în apropierea parcului industrial din sudul municipiului Satu Mare, iar majoritatea pasagerilor din cele două autobuze erau angajaţi ai firmelor din zonă.

Conform Poliţiei Judeţene Satu Mare, unul dintre autobuze ieşea de pe o stradă secundară, dar în momentul virajului la stânga şoferul nu s-a asigurat şi astfel nu a dat prioritate unui alt autobuz.

Impactul a fost unul violent, şoferul care circula regulamentar rămânând încarcerat în cabină.

În ambele vehicule se aflau în total douăsprezece persoane, toate fiind rănite, dar numai opt au fost tranportate la spital pentru investigaţii medicale.

Două persoane sunt în stare gravă, respectiv şoferul care circula regulamentar şi un pasager care a ajuns sub unul dintre autobuze, fiind scos de echipajul de descarcerare. Ceilalţi pasageri au răni superficiale, iar patru au primit îngrijiri la faţa locului, refuzând transportul la spital, conform reprezentanţilor Poliţiei şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

***

Conform IGSU, accidentul în care au fost implicate două autobuze a fost anunţat prin 112, semnalându-se că mai multe persoane ar fi rănite. 

Reprezentanţii IGSU au precizat că opt persoane au fost rănite. Una dintre victime a fost prinsă sub unul dintre autobuze, a fost recuperată şi transportată la spital;, şoferul a rămas încarcerat, dar este conştient, iar şase persoane au leziuni uşoare. 

Pentru asigurarea intervenţiei, a fost activat Planul roşu, iar la faţa locului au fost trimise două autospeciale de stingere, trei echipaje de descarcerare, un echipaj de prim- ajutor SMURD, o unitate de terapie intensivă SMURD şi patru echipaje medicaleale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Sursă Foto /  Video: PresaSM.ro

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite