Pașaport? În două ore, dar la toamnă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aglomerația de la Serviciul de Pașapoarte Satu Mare alungă „căpșunarii” sătmăreni în alte județe. Pentru a-și depune actele pentru pașaportul care se eliberează în două ore, sătmărenii întorși de la muncă din străinătate sunt programați să revină în septembrie.

Pentru a evita să petreacă ore în șir la ghișeele Serviciului Public Comunitar de Evidența și Eliberarea Pașapoartelor Simple (SPCEEPS) Satu Mare numai pentru a afla că își vor primi pașaportul la toamnă, cei mai descurcăreți sătmăreni preferă să-și ceară pașaportul în alte județe, unde serviciile de Pașapoarte au ghișee mai multe și mai puțin aglomerate.



Click aici pentru GALERIE FOTO
Pașaportul poate fi obținut în orice județ din țară, dacă solicitantul depune la dosar o declarație pe proprie răspundere în care își motivează prezența în localitate. Anul trecut, valul de solicitări a fost întâmpinat cu program prelungit de lucru la SPCEEPS, însă în acest an, conducerea serviciului a solicitat tardiv modificarea orarului la Instituția Prefectului.

image
image
image

Pașaport la Timișoara
Șomle Tămaș (30 de ani), un sătmărean care lucrează în Franța în domeniul construcțiilor, a renunțat ieri să-și mai ceară pașaportul la serviciul sătmărean. Deși, conform legii, pașaportul simplu, cu durată de valabilitate de un an, poate fi obținut în două ore, Șomle a fost programat să-și depună actele și să-și ridice documentul de călătorie în data de 6 septembrie. Bărbatul ne-a declarat că va solicita pașaportul la Timișoara. „Am întrebat la ghișeu, la programări, dacă pot să-mi primesc pașaportul simplu în două ore, așa cum scriu ei pe site. Mi-au spus că azi se fac programări pentru data de 6 septembrie. Mie mi se termină concediul pe 30 august. Merg la fiică-mea, în Timișoara, și îmi cer pașaportul acolo. Să le fie rușine la ăștia. Acolo merg la ora opt dimineața cu actele și după masă ridic pașaportul. Nu-s două ore nici acolo, dar nici bătaie de joc ca aici” a declarat revoltat sătmăreanul.

Citiți mai multe detalii mâine dimineață în „ADEVĂRUL”

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite