Poligon privat de tir sportiv la Satu Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poligonul de la Viile Satu Mare îi aşteaptă pe pasionaţii de trageri cu puşca de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 18.00
Poligonul de la Viile Satu Mare îi aşteaptă pe pasionaţii de trageri cu puşca de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 18.00

Poligonul „Compak Shooting Club“ funcţionează în Viile Satu Mare. Amatorii de sporturi cu arma vor putea folosi poligonul care se întinde pe o suprafaţă de 58 de hectare, ca să exerseze probe de skeet şi trapp sau tir vânătoresc.

 „Proba de skeet este împuşcarea unui taler aruncat din turn, iar cea de trapp este proba de talere aruncate din şanţ“, a explicat Flaviu Radu. „Deocamdată, nu oferim cazare, dar sperăm ca din luna octombrie să avem şi această facilitate. Acum le punem doritorilor la dispoziţie o apă, o cafea sau un suc“, a declarat Flaviu Radu, preşedintele Clubului „Compak Shooting“.

Antrenor profesionist de tir

Trăgătorii care nu au arma proprie le vor fi pune la dispoziţie arme din dotarea poligonului. Ei vor fi supravegheţi de un antrenor profesionist, Attila Ciorbă, fost campion mondial la proba de skeet. Accesul în poligon nu este condiţionat de permisul de port-armă, pentru că aceste probe de tras cu puşca sunt probe sportive. „Avem în plan să creştem şi juniori şi îi vom pregăti pentru concursurile de profil. Tocmai de aceea ne-am gândit şi la un instructor specializat“, a mai preşedintele clubului. Preţurile pentru o sesiune de tras cu arma depind de muniţia cu care vrea să tragă puşcaşul. Acestea sunt cuprinse între 25 şi 35 de lei cutia, iar o manşă de 25 de talere costă 15 lei. Programul poligonului este de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 18.00. Un alt poligon de trageri ar putea fi înființat pe fostul stadion „Dinamo“ din Satu Mare, situat în vecinătatea ştrandului. Proiectul a fost iniţiat de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Satu Mare şi aşteaptă aprobările şi finanţarea de la Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite