Povestea Turnului Pompierilor din Satu Mare. N-ar fi fost ridicat dacă clopotarii bisericii nu i-ar fi pârât preoţilor pe cei care se luptau cu focul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clădire unică în România, Turnul Pompierilor a devenit un simbol al oraşului Satu Mare. Situat în centrul vechi al municipiului, Turnul Pompierilor a fost ridicat în anul 1904 la iniţiativa episcopului romano-catolic Meszlenyi Gyula, fiind proiectat de Dittler Ferencz şi construit de către Lajos Vajnay. Chiar dacă are 111 ani de existenţă istoria Turnului este mult mai veche şi cu o poveste neobişnuită.

Considerat unul din simbolurile oraşului Satu Mare, Turnul Pompierilor are o poveste mai puţin ştiută. Înainte ca episcopul Meszlényi Gyula să aloce bani pentru construirea unui turn special de supraveghere, depistarea incendiilor se făcea din turnul vechii primării aflat pe locul actualului Hotel „Dacia”. Clădirea Primăriei a fost construită după ce Cămara regală a aprobat ridicarea unui edificiu din piatră şi cărămidă destinat să adăpostească organele administrative şi judecătoreşti a oraşului. Toate astea s-au întâmplat în 1768, iar clădirea a fost terminată în 1777.

20 000 de coroane investite pentru ca “umbra” răului să nu se abată asupra Catedralei

Apoi, foişorul s-a mutat pentru un răstimp de trei ani, între 1901 şi 1904 în cele două turnuri ale Catedralei romano-catolice. Şi poate povestea cu Turnul Pompierilor nici nu s-ar fi născut dacă clopotarii bisericii nu s-ar fi supărat pe “supraveghetorii focului”. Motivul? Pentru a mai scăpa de plictiseală (şi poate pentru a se mai distra puţin), paznicii ademeneau din când în când şi câteva femei uşuratice pentru a le ţine de urât. Clopotarii i-au pârât preoţilor iar aceştia pentru ca umbra „răului” să nu se abată asupra bisericii pe care o păstoreau i-au vorbit şi episcopului despre nelegiuirile paznicilor din turnurile Catedralei. Şi se pare că episcopul romano-catolic s-a supărat foc din moment ce a dat 20.000 de coroane de aur pentru construirea unui turn special de supraveghere. Aşa s-a născut Turnul Pompierilor.

“Părintele spiritual” al edificiului, episcopul romano-catolic Gyula Meszlenyi (episcop cunoscut şi pentru colecţia minunată de artă bisericească) a ordonat în anul 1904 construcţia acestui turn, pentru ca orice incendiu din oraş să poată fi rapid detectat. Turnul pompierilor a fost proiectat de către arhitectul Ferencz Dittler şi construit de către Lajos Vajnay

Construcţia Turnului a fost celebrată printr-un bal în aer liber

Arhitectului Vajnay Ludovic nu i-a trebuit nici un an de zile pentru a construi impozanta clădire. Lucrările începute pe la sfârşitul anului 1903 au fost terminate anul următor iar predarea oficială a avut loc în 25 septembrie 1904.

image

Potrivit documentelor vremii, momentului festiv i-a urmat dezvelirea Turnului si a trei plăci comemorative iar la ora 12.00 a avut loc alarmarea pompierilor pentru stingerea unui incendiu simbolic la “Casa Albă”, exerciţiu urmărit de o bună parte din locuitorii oraşului.

image

Festivităţile s-au încheiat cu un bal în aer liber. A fost primul bal în aer liber din istoria localităţii. Serviciul oficial de supraveghere din Turnul Pompierilor a început de a doua zi de la ora 08.00 dimineaţa.

image

În perioada comunistă acesta a aparţinut Securităţii pentru „supravegherea oraşului”

Înălţimea Turnului Pompierilor este de 47 de metri  baza rectangulară a clădirii are aproximativ 10 metri, iar apoi începe secţiunea circulară, până în vârf, unde se află stema veche a oraşului. Grosimea pereţilor este de 80 centimetri la baza clădirii, 45 la nivelul balconului şi 30 sus, între balcon şi cupolă. Cupola turnului are rol decorativ şi este construită din lemn învelit în cupru. Intrarea se face printr-un portal iar “escladarea” până în vârful Turnului se face  pe 154 de scări metalice dispuse în spiral. De pe balconul circular cu balustradă de fier Sătmarul ţi se dezvăluie în toată splendoarea lui. De altfel în perioada comunistă Turnul a aparţinut Securităţii, pentru „supravegherea oraşului”.

Redat circuitului turistic

Având în vedere uzura interiorului clădirii şi mai ales a cupolei s-a impus renovarea acestora în 2005, banii fiind alocaţi din bugetul Consiliului Local (CL) Satu Mare.În ultima vreme Turnul a fost din nou închis, tot pentru efectuarea unor lucrări de consolidare, însă începând din această săptămână a fost redat circuitului turistic.

Programul de vizitare este următorul: Marţi, miercuri, joi şi duminică între ore 12:00 -19:00, sâmbătă înte orele 12:00 -16:00. luni – închis. Pentru copii, preţul biletelor de intrare este 2 lei. iar pentru adulţi 3 lei.

image
Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite