Satu Mare

articolul anterior articolul urmator

Premieră în lumea modei din România. Colecţia de articole de îmbrăcăminte realizată din extensii de păr natural

1
13 Nov 2016 14:16:06
Autor: Caraba L. Adrian
10 modele au fost îmbrăcate în haine din păr - foto: Oli Marchis
10 modele au fost îmbrăcate în haine din păr - foto: Oli Marchis

Coafeza Adriana Popescu a surprins pe toată lumea la evenimentul Fashion`s Night Out din Satu Mare, unde a prezentat articole vestimentare realizate exclusiv din păr. Zece modele au purtat creaţiile care au smuls ropote de aplauze.

Lumea modei cunoaşte noi culmi şi noi experienţe după ce materialele clasice cunoscute pentru creaţiile vestimentare au fost înlocuite cu păr. O coafeză extravagantă din Satu Mare, Adriana Popescu, care s-a remarcat la nivel internaţional prin coafurile deosebite pe care le realizează, a lansat o colecţie de articole vestimentare din păr.

Prima astfel de colecţie a fost prezentată în cadrul evenimentului Fashion`s Night Out, din Satu Mare, eveniment internaţional de modă. La acest eveniment Adriana a fost invitată să prezinte noi coafuri care să poarte semnătura personală, dar ea a decis să meargă mai departe şi să surprindă pe toată lumea printr-o colecţie de articole din păr.

„Având în vedere că era seara designerilor, am dorit să fac şi eu altceva apropiindu-mă de ceea ce înseamnă creaţie vestimentară. Doar două persoane ştiau ce voi prezenta, dar nimeni nu şi-a putut imagina cum va arăta din ceea ce le explicam eu”, povesteşte Adriana Popescu.

Pentru cele 10 creaţii, cinci pentru adulţi şi cinci pentru fetiţe, Adriana a lucrat două săptămâni, cel puţin câte 2 ore pe zi. Munca a fost una solicitantă, dat fiind faptul că fiecare dintre creaţii a fost cusută manual. Nu mai puţin de 14 metri de păr au intrat în aceste creaţii, păr suportat de către un sponsor care apreciază creativitatea Adrianei.

„Oricât vei căuta, aşa ceva nu vei găsi, având în vedere că e imaginaţia mea. Pur şi simplu nu este un model după care m-am ghidat, am dat frâu liber creativităţii mele. Toate modelele au fost solicitante, având în vedere că am folosit 14 metri de păr, care au trecut milimetru cu milimetru prin mâna mea. Cei de la Buebo Bia, ştiind că voi participa la eveniment, aşteptau deja să îi surprind din nou cu ceva unic. Şi sunt foarte mândrii de mine şi sunt dispuşi să îmi dea oricât păr pentru a face minuni. Le-am explicat ceea ce voi face, dar sincer au zâmbit fără să creadă că va ieşi aşa ceva.”, a explicat Adriana Popescu.

Extrem de uimite au fost şi modelele, fie ele cele micuţe, cât şi cele mari, care au văzut multe creaţii în cariera lor, dar niciodată aşa ceva. Pe lângă creaţiile vestimentare lu coafurile le-au impresionat foarte mult. La fel de uimit a fost şi publicul, care a aplaudat cu aplomb colecţia şi ieşirea pe podium a creatoarei ei.

Modele mici, copii fidele ale celor mari, au fost de senzaţie. Fetitele au radiat de fericire să se afle în faţa unui public atât de numerous. Părul e un "accesoriu " foarte important pentru fetiţe. Îţi dai seama când s-au văzut cu extensii pe cap şi păr lung, aşa cum numai în vise mai au. Adriana le-a împlinit un vis”, explică mama uneia dintre micile modele.

 

Vă invităm să citiţi şi: 

Povestea primului coafor privat din România comunistă, care a fost deschis pe 8 martie 1984, la Timişoara

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

michel claude
13.11.2016, 16:44:36

extrem de scump, fara rost si daca macar ar arata bine. femeile ala arat ca velma din familia flinstone. Daca tot vor sa se prefac mare inventor sau designer, macar sa vin cu ideile frumous

Modifică Setările