Primarul cu 36 de cabinete medicale, investigat cu procurori. Cum a dezvoltat Dorel Coica, edilul din Satu Mare, reţeaua-gigant de puncte sanitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, deţinea în momentul în care a ajuns în funcţia publică 36 de cabinete medicale. Lanţul de cabinete medicale este investigat în aceste zile de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare. Oamenii legii suspectează că medicul Coica nu s-a delimitat de afacerile private, potrivit legii, în momentul în care a preluat funcţia publică.

Înainte de a fi primar şi de a avea funcţii publice, inclusiv pe cea de director al Direcţiei de Sănătate Publică, Dorel Coica a fost medic, înaintând în lumea afacerilor prin cabinetele medicale pe care le-a deschis de-a lungul anilor. La momentul în care a fost ales primar, în 2012, conform declaraţiei de avere, acesta deţinea prin intermediul societăţii medicale pe care o conducea, SCM Dr. Coica, 36 de cabinete medicale, 20 de ambulanţe şi şase autoturisme.

Conform legislaţiei în vigoare din România, în momentul în care a fost ales primar, Dorel Coica trebuia să renunţe la orice funcţie de conducere din mediul privat, deci inclusiv la cabinetele medicale. Alte documente indică faptul că edilul Dorel Coica a fost cel care a condus cabinetele medicale şi o bună parte din anul 2013.

Declaraţia de avere a primarulDorel Coica din 2012

image

Unul dintre actele doveditoare este adresa trimisă de către SCM Dr. Coica la mai multe instituţii publice, printre care şcoli şi instituţii deconcentrate în care se prezenta o ofertă de preţ pentru serviciile medicale ale cabinetelor, dar şi o recomandare de semnare a unui contract cu prezentarea unor beneficii în acest sens. Tot în această adresă se vorbea despre înfiinţarea unui spital privat Dr. Coica, acesta nefiind realizat până în prezent. Adresa poartă semnătura primarului, chiar şi titulatura sa de primar dar şi ştampila cabinetelor medicale.

image

Adresa SMC Dr. Coica trimisă în 2013 către instituţiile publice

image

Convocare la Şedinţă de Consiliu Local - semnătură pentru compararea celei anterioare

Un alt act care atestă că edilul sătmărean nu a cedat conducerea cabinetelor imediat după ce a fost ales în funcţie este declaraţia de avere din 2013, în care precizează că a cedat cabinetele medicale fără sultă ( n.r. - fără solicitarea unei sume de bani) abia în anul 2013, ceea ce înseamnă că pe o perioadă de aproape un an acesta a fost în paralel atât administratorul cabinetelor, cât şi primar.

Conform site-ului oficial al SCM Dr. Coica, unde primarul apare şi în prezent ca imagine oficială societăţii, administratoarea este Adriana Lăcrămioara Bălaj. Doamna activează în paralel şi ca angajată la cabinetul primarului, fiind secretara acestuia, făcând parte dintre persoanele care nu se supun angajărilor din sistemul public, nefiind funcţionar public. Legea nu interzice acestor angajaţi din sistemul public să deţină posturi multiple şi nici nu îi încadrează la diferite tipuri de încălcări ale legii cum sunt încadraţi restul angajaţilor dintr-o primărie care sunt funcţionari publici.

image

Declaraţie de Avere Dorel Coica - 2013

image

Pagina oficială web a cabinetelor medicale SCM Dr. Coica

Conform legislaţiei în vigoare, cabinetele medicale sau în acest caz societăţile civile medicale trebuie să poarte numele asociatului unic sau a unuia dintre asociaţi: „Formele de exercitare a profesiei de medic vor fi individualizate prin denumire , după cum urmează: în cazul cabinetului medical individual - numele medicului titular, urmat de sintagma "cabinet medical de..." (se trece activitatea medicală principală ce se desfaşoară în cabinet); în cazul societăţilor civile medicale - numele cel puţin al unuia dintre asociati, urmat de sintagma "şi asociaţii - societate civila medicală" sau numele asociaţilor şi sintagma "societate civilă medicală"., conform OUG 124/1998. 

Mai mult, conform aceleiaşi legi, la articolul 15 se menţionează: „ (1) Unităţile medico-sanitare cu personalitate juridică, care se înfiinţează potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările ulterioare, vor funcţiona cu îndeplinirea următoarelor condiţii: a) să aibă obiect de activitate unic, constând în furnizarea de servicii medicale, cu sau fără activităţi conexe acestora, stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei; b) administratorul societăţii comerciale sau cel puţin o treime din numărul membrilor consiliului de administraţie să fie medici; c) să fie înregistrate în Registrul unic al cabinetelor medicale. (2) Dispoziţiile art. 4, art. 5 alin. (3), art. 6-8 şi ale art. 12 se aplică în mod corespunzător unităţilor medico-sanitare cu personalitate juridică.”. Din acest pasaj al legii rezultă că doamna Adriana Bălaj nu este singura administratoare a cabinetelor, fiind imperios necesar să existe cel puţin alte două persoane în consiliul de administraţie din care cel puţin una să fie medic şi corelat cu articolul anterior din lege, unul dintre asociaţi şi implicit membru din consiliul administrative să poarte numele Coica, pentru ca acesta să poată fi menţinut pe titulatura societăţii.

În decursul celor patru ani de când Dorel Coica este primar şi a predat cabinetele medicale, numărul acestora a crescut, deschizându-se cabinet şi puncte de lucru noi. De asemenea în fiecare an aceste cabinet au devenit tot mai prospere, conform declaraţiei de avere rectificative pe care primarul a completat-o. Acesta a trimis către ANI o declaraţie de avere rectificativă pe ultimii 3 ani, menţionând că cei de la Direcţia Judeţeana a Finanţelor Publice l-au sfătuit să treacă profitul de la cabinetele medicale în declaraţia sa de avere, pentru că acesta s-ar înregistra pe numele său, societatea fiind înfiinţată pe CNP-ul edilului.

Câştigurile cabinetelor apare pe CNP-ul edilului, conform spuselor acestuia, deşi societatea deţine un CUI conform ştampilei, care reprezintă CNP-ul societăţii cu care aceasta este reprezentată juridic în orice raport de acest gen, conform legistaţiei româneşti. Aceste declaraţii rectificative în care apar sume mari de bani, respective peste 2 milioane de lei între 2012 – 2014 şi peste 1,5 milioane de lei doar în 2015, i-au adus primarului un control de la Parchetul de pe Lângă Tribunalul Satu Mare, acest control vizând domiciliul edilului şi cabinetele medicale, pentru a se verifica dacă aceste venituri sunt reale şi dacă primarul a avut accese la ele sau acestea au rămas stric societăţii medicale, primarul fiind suspendat din funcţia de conducere, după cum acesta afirmă.

Dacă nu va câştiga alegerile din acest an, primarul afirmă că se va retrage la cabinetele sale medicale pe care le va conduce din nou în mod oficial, preluând administrarea acestora.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite