Satu Mare: A vrut să iasă din ţară cu o carte de identitate falsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânăra a încercat să treacă ilegal frontiera de la Petea
Tânăra a încercat să treacă ilegal frontiera de la Petea

O maramureşeancă a vrut să treacă graniţa ilegal la Vama Petea, prezentând o carte de identitate falsă, după ce originalul i-a fost reţinut din cauza că era datornică cu o sumă de bani unui consătean. Tânăra este cercetată de frontieriştii sătmăreni.

Alina Isaura M. din judeţul Maramureş este cercetată de poliţiştii de frontieră sătmăreni, după ce ieri, în jurul orei 13.00, aceasta a încercat să treacă graniţa la vama Petea. La controlul vamal, tânăra de numai 20 de ani, a folosit o carte de identitate falsă, conform căreia avea vârsta de 31 de ani. După ce poliţistul de frontieră a constatat că aceasta a prezentat un document fals, tânăra a recunoscut că a plătit o sumă de 1.000 de lei pentru document, după ce originalul i-a fost reţinut de un maramureşean căruia îi datora o sumă de bani.
Femeia este cercetată de poliţiştii de frontieră sătmăreni sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la ieşirea din ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, fals privind identitatea şi uz de fals.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite