Student medaliat cu aur la Olimpiada Internaţională de Matematică, printre răniţii de la Colectiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Bud FOTO: Arhivă personală
Andrei Bud FOTO: Arhivă personală

Viorel Andrei Bud, câştigătorul Olimpiadei Internaţionale de Matematică pentru Studenţi din acest an care a avut loc la Ohrid, Macedonia, se află printre persoanele rănite în incendiul izbucnit în clubul Colectiv din Capitală, el fiind internat la Spitalul Bagdasar.

Primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, scrie pe contul său de Facebook că Viorel Andrei Bud se afla printre tinerii prezenţi în clubul bucureştean.

"O zi tristă, foarte tristă pentru întreaga ţară. Sunt momente dureroase pentru toţi, dar în special pentru cei ai căror copii nu mai sunt printre noi. Îmi exprim întreaga compasiune şi solidaritate faţă de familiile celor afectaţi de această tragedie. În acel club se afla şi negreşteanul nostru Andrei Bud, acum internat în spital. Am vorbit de dimineaţă cu tatăl său, Viorel, care se află în drum spre Bucureşti, şi mi-a spus că Andrei este internat la spital, cu răni pe mâini, dar este bine. Sunt alături de ei în aceste momente dramatice!", scrie Aurelia Fedorca.

Potrivit medicilor de la spitalul bucureştean unde este internat Andrei Bud, starea de sănătate a acestuia este bună şi nu ridică probleme deosebite.

Conform presei locale, Viorel Andrei Bud este fiul directorului Liceului Teoretic din Negreşti Oaş.

În acest an, tânărul a obţinut medalia de aur la cea de-a noua ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Matematică pentru studenţi din Ohrid, Macedonia, “South Eastern European Mathematical, desfăşurată în perioada 3-8 martie 2015.

În urmă cu doi ani, Andrei Viorel Bud câştiga medalia de bronz la Olimpiada Internaţională de Matematică care s-a desfăşurat Columbia.

Presa locală scrie că tatăl său s-a declarat atunci foarte mândru de performanţele fiului său: “Am fost aproape de argint. Andrei a obţinut 31 de puncte, iar cu 34 s-a luat argintul. Ştiu că Andrei se aştepta la mai mult, dar suntem fericiţi şi aşa”, spunea Viorel Bud, directorul Liceului Teoretic din Negreşti-Oaş.

Andrei Bud a fost elev al Liceului Teoretic Negreşti-Oaş până în clasa a VIII-a, iar apoi a plecat la Colegiul Internaţional de Informatică din Bucureşti, în prezent fiind student al Facultăţii de Matematică a Universităţii din Bucureşti.

Conform aceleiaşi surse, el a început să lucreze intens la matematică în clasa a V-a, pentru a-şi repara media stricată de o notă 7 primită la un test.

"În ceea ce priveşte planurile de viitor, îşi doreşte să ajungă la o înţelegere mult mai amplă şi în profunzime a ştiinţei şi, nu în ultimul rând, să fie fericit. Pe lângă lectură, urmărirea serialelor şi ieşirile cu prietenii, apreciază orice activitate nouă. Îi place să discute probleme de logica şi raţionament", scria presa locală la vremea respectivă.

În incendiul produs, vineri seară, în Clubul Colectiv, din centrul Capitalei, şi-au pierdut viaţa 27 de oameni, iar alţi aproximativ 200 au fost răniţi. La acest moment, 146 de persoane sunt internate în 12 spitale din Bucureşti.

Vineri seară, clubul găzduia un concert al trupei Goodbye to Gravity, pentru lansarea unui nou album - "Mantras of war". Intrarea la acest concert a fost liberă, iar accesul în club s-a făcut începând cu ora 20.30.

Vlad Ţelea, unul dintre chitariştii trupei Goodbye to Gravity ar fi decedat, în timp ce ceilalţi patru membri ai formaţiei au fost răniţi şi sunt internaţi, potrivit informaţiilor deţinute în acest moment de casa de discuri Universal, care a lansat albumul "Mantras of war".

Pe aceeaşi temă:

Incendiu Club Colectiv. Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă se reuneşte la Guvern, sâmbătă dimineaţă. Nicolae Bănicioiu: „Situaţia este stabilizată”

Incendiu Club Colectiv. Mărturiile cutremurătoare ale martorilor tragediei: „Cei care cădeau erau călcaţi în picioare“

Incendiu club Bucureşti: Colectiv, unul dintre cele mai renumite localuri de concert din Capitală. În seara tragediei, intrarea a fost liberă

Incendiu în Clubul Colectiv: Cine sunt Goodbye to Gravity, trupa care a concertat în momentul producerii tragediei

Incendiu Colectiv. Cine este Alin Anastasescu, acţionarul principal al firmei care deţine Clubul Colectiv

Incendiu la Club Colectiv: Parchetul face cercetări pentru ucidere din culpă în cazul tragediei în care au murit 27 de oameni

Reacţii oficiale după incendiul de la Club Colectiv. Dragnea: „Tineri au plecat să asculte muzică, iar acum nu mai sunt“

Incendiu la Club Colectiv. Liste cu răniţii tragediei din Capitală, internaţi la diverse spitale din Bucureşti

Incendiu în Club Colectiv. Ce s-a întâmplat, de fapt, în Colectiv, clubul în care zeci de tineri au ars de vii

Incendiu în club Colectiv. Tragedia din Capitală a ajuns şi în presa internaţională

Incendiu Club Colectiv. Este nevoie de sânge! Unde puteţi dona chiar acum

Incendiu club Bucureşti. Ambasadorul Marii Britanii se declară consternat de tragedia din Bucureşti

Incendiu fără precedent în Capitală: cel puţin 27 morţi şi peste 160 de răniţi. A fost activat Codul Roşu de Urgenţă

Incendiu Club Colectiv. Mărturiile cutremurătoare ale martorilor tragediei: „Mă căţăram pe cadavre şi încercam să ies“

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite