Tensiunile continuă la Draxlmaier Satu Mare. Avocata sindicatului : „Angajaţii se tem să vorbească în faţa instanţei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii de sindicat ai Draxlmaier intenţionează să dea unitatea din Satu Mare în judecată pentru mai multe nereguli pe care ei le semnează. Aceştia nu au însă sprijinul salariaţilor, care se tem să vorbească în faţa instanţelor.

Draxlmaier Satu Mare, cel mai mare angajator din judeţ pare să fie un focar care arde mocnit, locul unde orice scandal este gata să pornească din moment în moment din cauza frustrărilor şi a nemulţumirilor acumulate în rândul angajaţilor. Sigura problemă a acestora este că nu îndrăznesc s se revolte prea vehement de frică să u îşi piardă locul de muncă.

Situaţia de la Satu Mare, respectiv cele mai mici salarii în rândul angajaţilor de la fabricile din grupul Draxlmaier, dar şi cele două accidente de muncă petrecute în ultimele două săptămâni i-a făcut pe reprezentanţii sindicatului naţional din cablaje, împreună cu avocata sindicatului, să vină la Satu Mare.

„Ca să îi putem ajuta trebuie să se ajute şi ei înşişi. Intenţia noastră este să luăm un spaţiu aici şi sp avem o organizare mai bună, să avem organizare organizare permanentă ca să putem să modificăm puţin structura organelor de conducere în sensul că să alegem şi nişte oameni de aici, care să fie toată ziua în fabrică, să fie la curent  tot timpul cu problemele care apar. Intenţionăm să facem şi un oficiu juriidic care să ofere consultanţă gratuită membrilor de sindicat pe chestiuni de dreptul muncii şi protecţie socială. Cea mai mare dificultate în acest moment este să strângem probe pentru a promova acţiuni în instanţă. Oamenii nu au curaj să iasă în faţă, adică ne semnalează probleme, ne dau declaraţii peste declaraţii, dar când vine vorba, să îşi dea acordul, să facă o declaraţie în faţa instanţei de judecată e mai greu. Măcar foştii angajaţi care au participat la astfel de incidente în unitate să vină”, afirmă Uţa Cârstea Florina, avocata sindicatului.

Aceasta afirmă că doresc să sancţioneze şi afirmaţiile calomnioase făcute la adresa lor la ultima venire, când oamenilor din fabrică le-a fost indusă frică de a-şi pierde locul de muncă, spunându-le că cei din sindicat au închis o unitate din cauza acţiunii lor.

Membrii de sindicat au mai declarat că la Satu Mare angajaţii din grupul Draxlmaier au cele mai mici salarii, acest lucru datorându-se şi faptului că nu sunt reprezentanţi la negocieri şi nu este cine să lupte pentru drepturile lor salariale, aşa cum se întâmplă în alte părţi, unde în ultimii ani au reuşit creşterea salariului chiar şi cu 50%. Diferenţa dintre salariul primit de cei din Satu Mare şi cei din Piteşti este de aproximativ 400 de lei.

„Am văzut că în contractul colectiv de muncă nu sunt prevăzute anumite drepturi care în alte locaţii sunt. De exemplu la concediere, pe motive care nu ţin de persoana salariatului, salariatul primeşte 8 salarii medii pe unitate, dar aici primeşte doar un salariu minim pe economie.  Mai sunt chestiunile cu privire la prime. Eu nu am văzut în contractul colectiv de muncă. Celelalte locaţii au prime de Crăciun, prime de Paşti, de 8 martie, au primăde vacanţă”, afirmă avocata. 

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite