Tradiţie reînviată la Tur. După slujba de la biserica din Tur, oşenii s-au prins în horă împreună cu autorităţile judeţene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tradiţia danţului la ciupercă după slujba de la biserică din a doua zi de Paşte a fost reînviată luni în cartierul Tur din oraşul Negreşti Oaş. După ce oşenii au participat la slujbă au ieşit în faţa bisericii unde au întins o horă oşenească. Din păcate, ciuperca nu a putut fi terminată, astfel că danţul s-a desfăşurat în stradă.

La sărbătoarea comunităţii din Tur au fost prezenţi europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, fostul primar Nicolae Bura, primarul comunei Racşa, Toma Betea, consilieri locali, alţi invitaţi.

Împreună cu credincioşii din Tur au asistat la Sfânta Liturghie din a doua zi de Paşte, în cadrul căreia preotul Radu Rusu a vorbit despre împortanţa Învierii lui Iisus în mântuirea credincioşilor. Totodată, preotul a mulţumit pentru prezenţă oficialităţilor afirmând că în acest fel sărbătoarea din Tur a fost întregită. La finalul slujbei, europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu şi vicepreşedintele Mircea Govor au fost invitaţi să scrie câteva rânduri în cartea de onoare a bisericii.

După ce credincioşii din Tur au fost mniruiţi, au ieşit în faţa bisericii şi s-au prins într-un dans specific oşenesc, reînviind danţul la ciupercă. Construcţia ciupercii nu a fost finalizată, astfel că oşenii au dănţuit chiar pe stradă, în faţa bisericii. Primarul Aurelia Fedorca a arătat că în Zona Oaşului, în special în oraşul Negreşti Oaş şi în cartierul Tur, se fac eforturi însemnate pentru păstrarea tradiţiilor.

 "Comunitatea din Tur, care dau valoare pe tot ceea ce pun mâna, îşi păstrează tradiţiile străbune mai ales în perioada sărbătorilor când mulţi dintre cei ce sunt plecaţi la muncă în străinătate se întorc acasă", a mai adăugat primarul Fedorca.

Europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu a afirmat că se simte foarte bine la sărbătoarea cetăţenilor cartierului Tur.

"Mă simt extraordinar în mijlocul cetăţenilor din Tur, care sunt foarte primitori. Mă bucur şi pentru această frumoasă zi şi le mulţumesc pentru invitaţie acestor oameni minunaţi", a mai spus Ioan Mircea Paşcu.

De asemenea, şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, s-a arătat foarte încântat de atmosfera creată de oşenii din Tur.

"Este o atmosferă excepţională iar aici am întâlnit nişte oameni superbi care dovedesc că ştiu să-şi păstreze tradiţiile populare", a mai spus Mircea Govor. Totodată, vicepreşedintele CJ a transmis salutul său şi un călduros "La Mulţi Ani!" tuturor celor care poartă numele de Gheorghe doarece pe data de 23 aprilie va fi sărbătorit sfântul cu acelaşi nume.

Danţul de după liturghia de la Tur a durat circa o jumătate de oră după care oşenii s-au retras la casele lor pentru a sărbătorii împreună cu familii.

Vă recomandăm şi

FOTO VIDEO Bucurie mare pentru comunitatea ţigănească din Iveşti: De azi este "dezlegare" la grătare

FOTO VIDEO Morţii din Siliştea Crucii sunt pomeniţi prin joc

Ce fac vedetele de Paşte şi ce tradiţii respectă

Tradiţii specifice sărbătorilor pascale, apărute cu mult înaintea creştinismului

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite