Virgil Enătescu- savantul român pe care americanii l-au inclus în topul celor 500 de genii ai secolului XX

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A semnat şapte cărţi şi monografii, peste 350 de articole ştiinţifice, a participat la 140 de conferinţe medicale interne şi intenaţionale şi să nu uităm nici de cele opt brevete de invenţie care se leagă de numele său.

Ca o recunoaştere a contribuţiei sale ştiinţifice, americanii l-au inclus în rândul celor 500 de genii ai secolului XX. Există două volume despre istoria medicinei româneşti, cel din urmă purtând tocmai numele sătmăreanului Virgil Enătescu.

În urmă cu câteva decenii, vreme pe când renumitul ştiinţific a ales calea psihiatriei, psihiatria a fost rău încălecată de către ruşi. „Totuşi, aveam şi noi câţiva psihiatri precum Brânzei la Iaşi, Pamfil la Timişoara şi Csiki Kálmán la Târgu Mureş. Pe lângă aceştia mai erau şi câţiva tineri care traduceau lucrările unor psihiatri germani şi francezi. Aceştia s-au adunat la Săvârşin, o localitate situată la aproximativ 90 km de Arad. Acolo s-a creat un centru puternic. Cel care a reuşit să-i adune pe aceşti tineri a fost Dan Arthur, fiul generalului Casei Regale. A fost director o vreme la Săvârşin, după care a ajuns toxicoman. Am început să mă orientez în domeniul psihiatriei însă încercam să o privesc din punct de vedere cibernetic“, a precizat dr. Virgil.

Primul eveniment mondial la care a participat a fost congresul „Sistemele genetice şi cibernetice” , în cadrul căruia i-a lăsat pe olandezi cu gura căscată. Au rămas atât de uimiţi de lucrarea sa încât au publicat-o alături de alte lucrări ştiinţifice la prestitigoasa editură din New York, Springer Bernard. Şi asta nu e tot. Marele academician a fost invitat de asemenea, la marele congres de la Honolulu, din 1977, unde trebuia să conducă secţiunea de comunicări libere. Din motive obiective, nu a mai ajuns. Marele savant Virgil Enătescu ocupă astăzi funcţia de consilier judeţean. A candidat la alegerile parlamentare,în Senat, Colegiul I, dar nu a obţinu voturile necesare.

Dr. Virgil Enătescu s-a născut la Braşov în 11 noiembrie 1940. A  frecventat şi onorat cu lucrări şi comunicări Cercul de Bionică de la  Timişoara, Cercul de Filozofi a şi Metodologia Medicinii al Academiei Române. A susţinut primul doctorat în 1977  la Institutul de Medicină şi Farmacie Timişoara, definind un nou domeniu – analiza comunicării extraverbale în care include şi studiul desenului. Al doilea doctorat îl susţine la Academia Română în domeniul antropologiei culturale.

„Virgil Enătescu, personaj fabulos, academician, medic psihiatru, inventator, om politic, eseist şi scriitor, este omul rătăcit din perioada Renaşterii într-un secol mercantil şi tehnicist, cel ce ar trebui să facă nu doar cinste oricărei  comunităţi, dar ar trebui să i se creeze acel spaţiu şi confort psihic şi intelectual  de creaţie. Ca scriitor a debutat târziu, dar convingător, subliniind ironic prin chiar titlul cărţii (Debut întârziat) această stare de lucruri. Virgil Enătescu revine în forţă cu o serie de mici romane, alăturându-se ilustrei pleiade de scriitori medici, de la V. Voiculescu la Ion Vianu, ceea ce ne îndreptăţeşte să propunem publicului cititor o nouă colecţie “Literatura medicilor”- Ion Vădan

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite