ADMITERE LICEU 2013 POVEŞTILE CELOR MAI BUNI PROFESORI DIN JUDEŢUL SIBIU Petru Vlad, profesor de matematică: „E emoţionant când vin foşti elevi, să-mi spună cât de mult le foloseşte ce i-am învăţat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
petru vlad

Dascăl de aproape 40 de ani la Colegiul Naţional „Octavian Goga”, Petru Vlad spune că un dascăl bun trebuie să fie în primul rând răbdător, apoi spontan, creativ şi, bineînţeles, foarte bine pregătit profesional.

Profesorul de matematică Petru Vlad (57 de ani) are 34 de ani petrecuţi în faţa catedrei şi spune că, spre marea lui bucurie, are şi acum aceeaşi pasiune pentru meserie din anii de început. 

El însuşi absolvent al Colegiului Naţional Octavian Goga, spune că dintotdeauna şi-a dorit să revină aici, în calitate de cadru didactic. A terminat Facultatea de Matematică la Timişoara în 1979, a predat până în 1990 la mai multe licee din Sibiu, iar din 1990 s-a întors „acasă”. Liceul nu stătea deloc bine când a venit, mai ales că avusese o perioadă în care fusese transformat în liceu industrial, însă cu munca susţinută a întregului colectiv lucrurile s-au redresat, Colegiul Goga fiind considerat astăzi al doilea în ierarhia celor mai bune licee din Sibiu. 

În cei 23 de ani petrecuţi aici a avut parte de extrem de multe satisfacţii profesionale, de la medii de 10 la Bacalaureat, premii I la olimpiadele judeţene şi concursurile judeţene până la un premiu III la olimpiada naţională de matematică, venit după 20 de ani de absenţă a unui asemenea premiu în colegiu. 

Dincolo de rezultatele profesionale a strâns însă în suflet foarte multe împliniri sufleteşti, iar cea mai mare bucurie este atunci când copiii sau părinţii lor îl caută pentru a-i mulţumi. „Un moment care mă impresionează în mod deosebit este atunci când, la final de clasa a XII-a, clasa de informatică îmi oferă şi mie un album, pe lângă diriginte. E de asemenea emoţionant când vin foşti elevi plecaţi în străinătate, am avut de curând unul care e plecat în America şi îmi povestea cât de mult îi foloseşte ce l-am învăţat. Apoi sunt mulţumirile părinţilor, cel mai mult te impresionează când îţi mulţumesc părinţii”, spune profesorul Vlad. 

„Sistemul merge prost din cauză că salarizarea tinerilor este defectuoasă”

După 34 de ani neîntrerupţi în faţa catedrei, profesorul Vlad spune că, pentru a fi un bun pedagog, principala calitate pe care trebuie să o ai este răbdarea. E nevoie de asemenea de spontaneitate, imaginaţie, creativitare şi, bineînţeles, o pregătire profesională foarte bună. Spune că putem îmbunătăţi societatea prin educaţie, însă nu-i condamnă pe absolvenţii de facultăţi care, în mare parte, „fug” de sistemul de învăţământ. 

„Sistemul merge prost din cauză că salarizarea tinerilor este defectuoasă şi nu îi atrage cu nimic. E nevoie de orice fel de politici cu care să-i stimulăm – cu burse, cu case, cu orice. Politicienii trebuie să înţeleagă că cea mai importantă investiţie este învăţământul”, este de părere profesorul Vlad.  

Vă mai recomandăm: 

Cele mai bune licee din Sibiu

REZOLVARE SUBIECTE BAC 2013 O elevă a venit la examenul de Bacalaureat la Limba Română, proba scrisă, din Sibiu, la ora 11, crezând că proba începe la 12. Subiectele - "bune"

REZULTATE EVALUARE NATIONALĂ 2013 Albert Crucean, singurul elev din judeţul Sibiu care a terminat gimnaziul si Evaluarea Naţională cu 10 pe linie FOTO

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013 Viitorii liceeni, între lacrimi de bucurie şi subiectele “prea simple”, la care s-a greşit GALERIE FOTO

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013 S-au afişat primele rezultate la examenul de Evaluare Naţională la şcolile din Sibiu - Opt medii de 10 la Sibiu VIDEO

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013 S-au afişat primele rezultate la examenul de Evaluare Naţională la şcolile din toată ţara

Aproape 4.000 de locuri puse la bătaie pentru viitorii liceeni, la Sibiu – LISTA COMPLETĂ A LOCURILOR DISPONIBILE ÎN LICEELE DIN SIBIU

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite