Încă 15 kilometri de piste pentru biciclete în Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul acesta Primăria Sibiu, prin intermediul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat, va extinde pistele pentru biciclete cu încă 15 kilometri.

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, în primăvara şi vara acestui an vor fi marcate piste pentru biciclete pe încă 12 străzi: strada Lungă (legătura cu pista existentă de pe străzile Reconstrucţiei şi Rusciorului), strada Râului (legătura cu pistele de pe străzile Rusiciorului, Reconstrucţiei şi Şoseaua Alba Iulia), strada Metalurgiştilor (legătura cu pistele de pe străzile Rusiciorului, Reconstrucţiei, Şoseaua Alba Iulia), strada Autogării (legătura cu pistele de pe străzile Rusiciorului, Reconstrucţiei, Alba Iulia), strada Malului (leagă Şoseaua Alba Iulia de strada Târgu Fânului), strada Ion Neculce (legătura cu pistele de pe străzile Malului şi Şoseaua Alba Iulia), Calea Turnişorului (legătura cu pistele de pe Şoseaua Alba Iulia şi strada Mihail Kogălniceanu), strada Eduard Bielz (legătura cu pista de pe Şoseaua Alba Iulia), strada Transilvaniei (legătura cu pistele de pe Şoseaua Alba Iulia, Dealului şi Bulevardul Victoriei), strada Lomonosov (legătura cu pistele de pe strada Şcoala de Înot şi Calea Dumbrăvii), strada Rahovei pe tronsonul dintre strada Gheorghe Dima şi Bulevardul Mihai Viteazu) (legătura cu pistele de pe Bulevardul Mihai Viteazu şi celălalt tronson al străzii Rahovei) şi pe strada Hipodromului (legătura cu pistele de pe strada Nicolae Iorga şi Oituz).

În prezent sunt amenajaţi în Sibiu 56,5 de kilometri de pistă pentru biciclete pe 33 de străzi: Şoseaua Alba Iulia, Mihail Kogălniceanu, Ţiglari, Calea Şurii Mari, Rusciorului, Reconstrucţiei, Târgu Fânului, Viitorului, Nicolae Teclu, Abatorului, Regele Ferdinand, Constituţiei, Bulevardul Corneliu Coposu, strada Hermann Oberth, Bâlea, Ştefan cel Mare, Semaforului, Rahovei, Vasile Milea, Bulevardul Mihai Viteazu, Nicolae Iorga, Oituz, Calea Dumbrăvii, Aleea Mihai Eminescu, Şcoala de Înot, Nicolaus Olahus, Andrei Şaguna, Bulevardul Victoriei, Banatului, Dealului, Piaţa Unirii, Aleea Călăreţilor, Luduş.  

Proiectul de amenajare a pistelor pentru biciclete a demarat în anul 2007, când a fost trasată o scurtă pistă pentru agrement prin Parcul Sub Arini, proiectul fiind extins apoi între 2008 şi 2012.
 

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite