„Aşteptându-l pe Godot” revine pe scena de la Sibiu. Ce spectacole vedem în aprilie la Teatrul Naţional ”Radu Stanca”
0Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă duminică, 13 aprilie, ora 19:00, spectacolul „Aşteptându-l pe Godot” de Samuel Beckett, în regia lui Silviu Purcărete.
Agenda de evenimente a lunii aprilie aduce pe scena de la Sibiu una dintre cele mai de succes producţii de teatru româneşti. Cu peste zece turnee mondiale întreprinse pe parcursul a opt ani, spectacolul „Aşteptându-l pe Godot” în regia lui Silviu Purcărete revine pe scena Teatrului Naţional din Sibiu după mai bine de 2 ani. Din distribuţia spectacolului de la Sibiu fac parte actorii Constantin Chiriac, Marian Râlea, Cristian Stanca, Pali Vecsei şi Alexandru Nicoară, alături de muzicienii Sena Ducariu (pian), Aurel Tancu (violoncel) şi Lacrima Maria Stănescu (vioară). Montarea lui Silviu Purcărate are la bază traducerea lui Gellu Naum, iar scenografia este un proiect personal al regizorului.
Accesul publicului la acest spectacol se face pe baza biletelor puse în vânzare la Agenţia Teatrală din bvd. Nicolae Bălcescu nr. 17 sau online prin eventim.ro. Preţul unui bilet este de 15 lei, respectiv 10 lei cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari. Pentru biletele achiziţionate online se percepe un comision de 10%.
Luna aprilie aduce pe scena Teatrului de la Sibiu nu mai puţin de 25 de spectacole, împărţite în 2.335 de minute de teatru.
Programul complet al spectacolelor lunii aprilie
marţi, 1 aprilie, ora 19:00, la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu, Secţia Germană – spectacol cu traducere în limba română
CHAOS / HAOS de Mika Myllyaho
REGIA: Johanna Adam; TRADUCERE DIN FINLANDEZĂ: Eeva Bergroth şi Martina Marti; DISTRIBUŢIA: Natalie Sigg, Anca Cipariu, Johanna Adam
durata aproximativă: 1h10 min
preţ bilete: 10 lei; 5 lei
miercuri, 2 aprilie, ora 20:00, la Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte Sibiu
OMUL CEL BUN DIN SÂCIUAN, după B. Brecht
REGIA: Anca Bradu; ASISTENŢI REGIE: Diana Fufezan şi Adrian Neacşu; TRADUCEREA: Michaela Bogza şi Nicoleta Ciupercescu; SCENOGRAFIA: Mihai Păcurar şi Alin Gavrilă; MUZICA: Claudiu Fălămaş; DISTRIBUŢIA: Maria Tomoiagă, Paul Bondane, Anton Balint, Ana Vereş, Maria Soilică, Angela Lisa, Călin Roajdă, Alexandru Malaicu, Iulia Popa, Claudiu Fălămaş, Alexandra Şerban, Ioan-Alexandru Savu, Cristian Timbuş
durata aproximativă: 2h
preţ bilete: 10 lei; 5 lei
joi, 3 aprilie, ora 19:00, la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu
BALUL, după o idee Theatre de Campagnol
REGIA: Radu Alexandru Nica; SCENARIUL DRAMATIC: Radu Alexandru Nica şi Mihaela Michailov; SCENOGRAFIA: Helmut Stürmer; COREGRAFIA: Carmen Coţofană; MUZICA: Vasile Şirli; DISTRIBUŢIA: Mihai Alexandru, Veronica Arizancu, Florin Coşuleţ, Diana Fufezan, Adrian Matioc, Adrian Neacşu, Gabriela Neagu, Cătălin Pătru, Ofelia Popii, Viorel Raţă, Codruţa Vasiu, Pali Vecsei
durata aproximativă: 1h40min
preţ bilete: 20 lei; 10 lei
vineri, 4 aprilie, ora 19:00, la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu
TAKE, IANKE ŞI CADÂR de Victor Ion Popa
REGIA: Dan Glasu; SCENOGRAFIA: Vasile Rotaru; DISTRIBUŢIA:Dan Glasu, Nicu Mihoc, Liviu Vlad, Rodica Mărgărit, Arina Ioana Trif, Eduard Pătraşcu/ Vlad Robaş, Viorel Raţă
durata aproximativă: 1h50min, cu o pauză de 10 minute
preţ bilete: 15 lei; 10 lei
sâmbătă, 5 aprilie, ora 19:00, la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu
ÎMI PLACE CUM MIROŞI! după Neil Simon
REGIA: Şerban Puiu; SCENOGRAFIA: Iuliana Gherghescu; DISTRIBUŢIA: Ofelia Popii, Adrian Matioc, Ciprian Scurtea şi Cristian Stanca
durata aproximativă: 1h30min
preţ bilete: 15 lei; 10 lei
duminică, 6 aprilie, ora 19:00, la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu
PURICELE ÎN URECHE de Georges Feydeau
REGIA: Şerban Puiu; DECORUL: Lia Manţoc şi Alin Gavrilă; COSTUMELE: Lia Manţoc; ILUSTRAŢIA MUZICALĂ: Şerban Puiu; DISTRIBUŢIA: Nicu Mihoc, Cătălin Pătru, Adrian Neacşu, Liviu Vlad, Cristian Stanca, Dan Glasu, Viorel Raţă, Florin Coşuleţ, Cătălin Neghină, Mariana Mihu, Raluca Iani, Cristina Stoleriu, Codruţa Vasiu, Cristina Ragos, Laura Maria Ilea, Ali Deac
durata aproximativă: 1h45min
preţ bilet: 20 lei; 10 lei
luni, 7 aprilie, ora 19:00, la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu - spectacol jucat cu casa închisă -
O NOAPTE FURTUNOASĂ de I. L. Caragiale
REGIA: Şerban Puiu; SCENOGRAFIA: Luana Drăgoescu; DISTRIBUŢIA: Dan Glasu, Viorel Raţă, Florin Coşuleţ, Pali Vecsei, Cătălin Pătru, Ioana Blaga Frunzescu / Codruţa Vasiu, Diana Fufezan
durata aproximativă: 2h, cu o pauză de 10 minute
preţ bilete: 15 lei; 10 lei
marţi, 8 aprilie, ora 19:00, la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu, Secţia Germană – spectacol cu traducere în limba română
HERR PUNTILA UND SEIN KNECHT MATTI / DOMNUL PUNTILA ŞI SLUGA SA MATTI de Bertolt Brecht
REGIA: Anca Bradu; SCENOGRAFIA: Florica Mălureanu şi Ain Gavrilă; MUZICĂ: Paul Dessau; COORDONATOR MUZICAL: Horváth Károly; DISTRIBUţIA: Daniel Plier, Wolfgang Kandler, Mara Carutasu, Vlad Robaş, Andrei Hansel, Daniel Bucher, Natalie Sigg, Cristina Juks (a.G), Emöke Boldizsár, Johanna Adam, Urban Vasile, Irina Deak, Cristina Stoleriu, Anca Cipariu, Ali Deac, Cătălin Neghină şi Renate Müller-Nica; MUZICIENI: Mihaela Scheau, Daniel Tiron, Andrei Crăciun, Daniela-Julieta Fediuc, Silviu Chiorlise
durata aproximativă: 2h05min
preţ bilete: 10 lei; 5 lei
miercuri, 9 aprilie, ora 10:00, la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu - spectacol jucat cu casa închisă -
CERERE ÎN CĂSĂTORIE de A. P. Cehov
REGIA: Robert Raponja; SCENOGRAFIA: Carmencita Brojboiu; DISTRIBUŢIA:
Ofelia Popii, Pali Vecsei, Adrian Matioc
durata aproximativă: 1h05min
preţ bilete: 15 lei; 10 lei
miercuri, 9 aprilie, ora 19:00, la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu
CERERE ÎN CĂSĂTORIE de A. P. Cehov
REGIA: Robert Raponja; SCENOGRAFIA: Carmencita Brojboiu; DISTRIBUŢIA:
Ofelia Popii, Pali Vecsei, Adrian Matioc
durata aproximativă: 1h05min
preţ bilete: 15 lei; 10 lei
miercuri, 9 aprilie, ora 20:00, la Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte Sibiu - spectacol nerecomandat celor sub 12 ani -
MELODIE VARŞOVIANĂ de Leonid Zorin
REGIA: Veronica şi Cătălin Pătru; TRADUCEREA: Alexandru Constantinov; DISTRIBUŢIA: Alexandra Podu, Constantin Podu, Teodora Voineagu
durata aproximativă: 1h20min
preţ bilete: 10 lei; 5 lei
joi, 10 aprilie, ora 19:00, la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu
O POVESTE JAPONEZĂ după o piesă originală de Chikamatsu Monzaemon
ADAPTARE: Yasuda Masahiro; REGIA: Yasuda Masahiro; DECORUL: Alin Gavrilă; COSTUME: Roxana Ionescu; ASISTENT REGIE: Junko Kurashina, Vicenţiu Rahău; DISTRIBUŢIA: Ciprian Scurtea, Diana Fufezan, Florin Coşuleţ, Dana Taloş, Raluca Iani, Adrian Neacşu, Viorel Raţă, Tomohiko Kogi,Veronica Arizancu, Arina Ioana Trif
durata aproximativă: 1h25min
preţ bilet: 15 lei; 10 lei
vineri, 11 aprilie, ora 19:00, la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu
NORA de Henrik Ibsen
REGIA: Radu-Alexandru Nica; SCENOGRAFIA: Carmencita Brojboiu; COREGRAFIA: Florin Fieroiu, Hugo Wolf; ADAPTARE: de Anamaria Enescu şi Radu Alexandru Nica; DISTRIBUŢIA: Diana Fufezan, Ofelia Popii, Adrian Matioc, Marius Turdeanu, Pali Vecsei, Alexia Mara Baciu
durata aproximativă: 1h30min
preţ bilete: 15 lei; 10 lei
sâmbătă, 12 aprilie, ora 19:00, la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu
SOLITARITATE de Gianina Cărbunariu
SCENARIUL ŞI REGIA: Gianina Cărbunariu; COREGRAFIA: Florin Fieroiu; DECOR şi VIDEO: Andu Dumitrescu; COSTUME: Andrei Dinu; MUZICA: Bogdan Burlăcianu; DISTRIBUŢIA: Marius Turdeanu, Ciprian Scurtea, Florin Coşuleţ, Diana Fufezan, Ofelia Popii, Mariana Mihu, Adrian Matioc, Cristina Ragos, Ali Deac
durata aproximativă: 1h30min
preţ bilete: 15 lei; 10 lei
sâmbătă, 12 aprilie, ora 20:00, la Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte Sibiu
HANDMADE, spectacol de pantomimă şi improvizaţie
REGIA: Veronica şi Cătălin Pătru; CU: Constantin Podu; SUNET: Teodora Voineagu; LUMINI: Alexandra Ceaca;
durata aproximativă: 1h
preţ bilete: 10 lei; 5 lei
duminică, 13 aprilie, ora 19:00, la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu
AŞTEPTÂNDU-L PE GODOT de S. Beckett
REGIA: Silviu Purcărete; SCENOGRAFIA: Silviu Purcărete; DISTRIBUŢIA: Constantin Chiriac, Marian Râlea, Cristian Stanca, Pali Vecsei, Alexandru Nicoară
durata aproximativă: 2h cu o pauză de 10 min
preţ bilete: 15 lei; 10 lei
miercuri, 16 aprilie, ora 20:00, la Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte Sibiu
GUSTUL MIERII de Shelagh Delaney
REGIA: Veronica şi Cătălin Pătru; ADAPTARE: Veronica şi Cătălin Pătru; PROIECŢII VIDEO: Radu Nechit; SUNET: Raluca Ivan; LUMINI: Alexandru Udrea; DISTRIBUŢIA: Ioana Cosma, Oana Marin, Claudiu Urse, Valeriu Iarca, Sebastian Dobrescu
durata aproximativă: 1h30min
preţ bilet: 10 lei; 5 lei
marţi, 22 aprilie, ora 19:00, la Sala Studio din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor Secţia Germană – spectacol cu traducere în limba română
PANIK/ PANICĂ de Mika Myllyaho
REGIA: Daniel Plier; TRADUCEREA în limba germană de Eeva Bergroth şi Martina Marti DISTRIBUŢIA: Daniel Plier, Daniel Bucher, Wolfgang Kandler
durata aproximativă: 1h20min
preţ bilete: 10 lei; 5 lei
miercuri, 23 aprilie, ora 20:00, la Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte Sibiu
ŞI FLUTURII SUNT LIBERI de Leonard Gershe
REGIA: Marian Râlea; TRADUCEREA: Nicolae Nicoară; DISTRIBUŢIA: Alexandra Podu, Constantin Podu, Teodora Domnariu, Alexandru Verzescu
durată aproximativă: 1h15min
preţ bilete: 10 lei; 5 lei
joi, 24 aprilie, ora 19:00, la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu
MAESTRUL ŞI MARGARETA după Mihail Bulgakov
ADAPTARE SCENICĂ: Ilona Kiss şi Zoltán Balázs; TRADUCEREA DIN LIMBA MAGHIARĂ: Crista Bilciu; REGIA ŞI COREGRAFIA: Zoltán Balázs; LIGHT DESIGN: Zoltán Balázs şi Velica Panduru; DECORUL: Zoltán Balázs şi Velica Panduru; COSTUMELE: Velica Panduru; ASISTENT COSTUME: Andreea Pop; PROIECT TEHNIC: Ing. Ion Cornescu, ORCHESTRAŢIA MUZICALĂ: Zeno Apostolache; DISTRIBUŢIA: Ofelia Popii, Marius Turdeanu, Adrian Neacşu, Mariana Mihu/Ákos Orosz, Ema Veţean, Pali Vecsei, Serenela Mureşan/ Zoltán Lendváczky, Eduard Pătraşcu/ Erika Tankó, Adrian Matioc, Cătălin Pătru, Ciprian Scurtea, Diana Fufezan, Florin Coşuleţ, Mihai Coman, Viorel Raţă, Dan Glasu, Vlad Robaş, Cristina Ragos, Arina Ioana Trif, Gabriela Neagu, Eva Ungvari, Sanda Anastasof
durata aproximativă: 2h40min, cu o pauză de 10 minute
preţ bilete: 20 lei, 10 lei
vineri, 25 aprilie, ora 19:00, la Hala Balanţa
FAUST după J. W. Goethe - spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani
REGIA: Silviu Purcărete; TRADUCEREA: Şt. A. Doinaş; DECORUL ŞI LIGHT DESIGN: Helmut Stürmer; COSTUMELE: Lia Manţoc; MUZICA ORIGINALĂ: Vasile Şirli; ORCHESTRAŢIA: Doru Apreotesei; VIDEO: Andu Dumitrescu; ASISTENT SCENOGRAFIE: Daniel Răduţă; DISTRIBUŢIA: Ilie Gheorghe (Faust), Ofelia Popii (Mefisto) CU: Johanna Adam, Veronica Arizancu, Geraldina Basarab, Emöke Boldizsár, Cipariu Anca, Diana Fufezan, Raluca Iani, Laura Ilea, Dana Maria Lăzărescu, Mariana Mihu, Gabriela Neagu, Renate Muller Nica, Veronica Popescu, Serenela Mureşan, Cristina Ragos, Cristina Stoleriu, Dana Taloş, Arina Ioana Trif, Codruţa Vasiu, Ema Veţean, Mihai Coman, Florin Coşuleţ, Alexandru Deac, Dan Glasu, Alexandru Malaicu, Adrian Matioc, Adrian Neacşu, Cătălin Neghină, Ioan Paraschiv, Eduard Pătraşcu, Cătălin Pătru, Viorel Raţă, Vlad Robaş, Bogdan Sărătean, Ciprian Scurtea, Cristian Stanca, Marius Turdeanu, Pali Vecsei, Liviu Vlad; ABSOLVENŢII ŞI STUDENŢII UNIVERSITĂŢII „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU, SECŢIA ACTORIE: Dana Anghel, Alexandra Ceaca, Teodora Domnariu, Lorelei Gazawi, Florentina Neagu, Anca Nicolae, Anca Pitaru, Iulia Popa, Mihaela Săndulescu, Doriana Tăut, Corina Vişinescu, Mihai Alexandru, Alexandru Verzescu, Laurenţiu Vlad, Petra Rada Constantinov, Andrada Grosu, Diana Lomotă, Andrada Poplăcean, Alexandra Roatiş, Alexandra Ioana Serban, Maria Nicoleta Soilică, Maria Tomoiagă, Anton Balint, Paul Bondane, Alex Dobrita, Claudiu Fălămaş, Constantin Podu, Calin Mihail Roajda; MARGARETA: Tania Anastasof, Astrid Bogdan, Iunis Minculete, Ana Maria Telebuş, Diana Toader, Serena Conţiu, Eveline Buta; ELECTRIC BAND: Dorin Pitariu (chitară), Călin Filip (bass), Lucian Fabro (percuţie), Ciprian Oancea (claviaturi)
durata aproximativă: 2h
preţ bilete: 40 lei; 25 lei
sâmbătă, 26 aprilie, ora 19:00, la Hala Balanţa
FAUST după J. W. Goethe - spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani
REGIA: Silviu Purcărete; TRADUCEREA: Şt. A. Doinaş; DECORUL ŞI LIGHT DESIGN: Helmut Stürmer; COSTUMELE: Lia Manţoc; MUZICA ORIGINALĂ: Vasile Şirli; ORCHESTRAŢIA: Doru Apreotesei; VIDEO: Andu Dumitrescu; ASISTENT SCENOGRAFIE: Daniel Răduţă; DISTRIBUŢIA: Ilie Gheorghe (Faust), Ofelia Popii (Mefisto) CU: Johanna Adam, Veronica Arizancu, Geraldina Basarab, Emöke Boldizsár, Cipariu Anca, Diana Fufezan, Raluca Iani, Laura Ilea, Dana Maria Lăzărescu, Mariana Mihu, Gabriela Neagu, Renate Muller Nica, Veronica Popescu, Serenela Mureşan, Cristina Ragos, Cristina Stoleriu, Dana Taloş, Arina Ioana Trif, Codruţa Vasiu, Ema Veţean, Mihai Coman, Florin Coşuleţ, Alexandru Deac, Dan Glasu, Alexandru Malaicu, Adrian Matioc, Adrian Neacşu, Cătălin Neghină, Ioan Paraschiv, Eduard Pătraşcu, Cătălin Pătru, Viorel Raţă, Vlad Robaş, Bogdan Sărătean, Ciprian Scurtea, Cristian Stanca, Marius Turdeanu, Pali Vecsei, Liviu Vlad; ABSOLVENŢII ŞI STUDENŢII UNIVERSITĂŢII „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU, SECŢIA ACTORIE: Dana Anghel, Alexandra Ceaca, Teodora Domnariu, Lorelei Gazawi, Florentina Neagu, Anca Nicolae, Anca Pitaru, Iulia Popa, Mihaela Săndulescu, Doriana Tăut, Corina Vişinescu, Mihai Alexandru, Alexandru Verzescu, Laurenţiu Vlad, Petra Rada Constantinov, Andrada Grosu, Diana Lomotă, Andrada Poplăcean, Alexandra Roatiş, Alexandra Ioana Serban, Maria Nicoleta Soilică, Maria Tomoiagă, Anton Balint, Paul Bondane, Alex Dobrita, Claudiu Fălămaş, Constantin Podu, Calin Mihail Roajda; MARGARETA: Tania Anastasof, Astrid Bogdan, Iunis Minculete, Ana Maria Telebuş, Diana Toader, Serena Conţiu, Eveline Buta; ELECTRIC BAND: Dorin Pitariu (chitară), Călin Filip (bass), Lucian Fabro (percuţie), Ciprian Oancea (claviaturi)
durata aproximativă: 2h
preţ bilete: 40 lei; 25 lei
duminică, 27 aprilie, ora 19:00, la Sala Studio din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor
DE HĂLĂDUIALĂ după texte de Victor Drăgan şi Flaviu Suhastru
un spectacol de şi cu Bogdan Sărătean
durata aproximativă: 50min
preţ bilet: 10 lei; 5 lei
marţi, 29 aprilie, ora 19:00, la Sala Studio din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor Secţia Germană – spectacol cu traducere în limba română
SHAKESPEARES SÄMTLICHE WERKE (LEICHT GEKÜRZT) / OPERELE LUI WILLIAM SHAKESPEARE PE SCURT de Adam Long, Daniel Singer şi Jess Winfield
REGIA: Daniel Plier; TRADUCEREA: Dorothea Renckhoff; DISTRIBUţIA: Ali Deac, Wolfgang Kandler, Daniel Plier
durata aproximativă: 1h30min
preţ bilete: 10 lei; 5 lei
miercuri, 30 aprilie, ora 20:00, la Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte Sibiu în cadrul Proiectului Teatrul Modern – Mijloace Multimedia
SCRISORI PIERDUTE
SCENARIUL ŞI REGIA: Bogdan Sărătean; COREGRAFIA: Adriana Bârză; SCENOGRAFIA: Mihai Păcurar; MUZICA ORIGINALĂ: Claudiu Fălămaş; DISTRIBUŢIA: Dana Taloş, Codruţa Vasiu, Mădălina Dorobanţu, Claudiu Fălămaş, Ştefana Geleriu, Andrada Grosu, Diana Lomotă, Constantin Podu, Andrada Poplăcean, Alexandra Roatiş, Mihaela Şandru, Ioana Cosma, Sebastian Dobrescu, Florentina Dumitru, Valeriu Iarca, Raluca Ivan, Oana Marin, Alexandra Mihalache, Robert Mihart, Andreea Moşoiu, Fabiola Petri, Alexandru Udrea, Claudiu Urse
durata aproximativă: 1h20min
intrarea gratuită în limita locurilor disponibile pe baza unei rezervări în avans la Agenţia Teatrală
Vă mai recomandăm:
25 de ore de teatru non-stop, pentru sibieni
În perioada 5-6 aprilie 2014 va avea loc la Sibiu a patra ediţie a maratonului „25 de ore de teatru non-stop”. Festivalul, organizat de Asociaţia Culturală BIS, s-a născut în primăvara anului 2011 din dorinţa de a celebra Ziua Mondială a Teatrului.
Cinci nominalizări la Gala UNITER 2014 pentru Teatrul Naţional din Sibiu
Uniunea Teatrală din România a anunţat lista nominalizărilor pentru ediţia din acest an a Galei Premiilor UNITER. Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu a fost nominalizat la cinci categorii.