Avalanşă la Bâlea Lac: doi angajaţi ai Salvamont Sibiu au fost scoşi de sub zăpezi de echipele de salvare ale ISU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O echipă formată din membri ai Salvamont şi ai ISU Sibiu a intervenit la Bâlea Lac. FOTO: Arhivă ”Adevărul”
O echipă formată din membri ai Salvamont şi ai ISU Sibiu a intervenit la Bâlea Lac. FOTO: Arhivă ”Adevărul”

Alarmă de avalanşă la Bâlea Lac, unde o echipă de intervenţie formată din membri ai ISU Sibiu şi ai Salvamont au scos de sub nămeţi două persoane date dispărute. Cele două victime, doi bărbaţi, erau chiar angajaţi ai Salvamont Sibiu şi se aflau în patrulare în zona Bâlea Lac.

O echipă formată din membri ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, dar şi ai Salvamont au intervenit la Bâlea Lac pentru a scoate de sub nămeţi două persoane date dispărute, după începerea unei avalanşe.

Potrivit lui Laurenţiu Anastasiu, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, cele două persoane, un bărbat în vârstă de 23 de ani şi un altul de 28 de ani, sunt în siguranţă, sunt conştiente şi au fost coborâte la Bâlea Cascadă. Una dintre aceste persoane a fost transportată la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Sibiu, pentru investigaţii, iar cea de-a doua persoană refuză transportul ISU la spital”. 

Cei doi bărbaţi scoşi de sub zăpezi erau angajaţi ai Serviciului Salvamont Sibiu şi se aflau în timpul unei misiuni de patrulare în zona Bâlea Lac. Alături de ei mai erau şi alţi doi colegi de la Salvamont Sibiu, pentru care nu a fost, însă, nevoie de căutări, fiind în afara oricărui pericol. 

Potrivit reprezentanţilor Centrului Meteorologic Sud Sibiu, avalanşa nu a fost una foarte mare şi a fost superficială, riscul în zonă fiind unul moderat, de 2, pe o scară de la 1 la 5. ”În ultimele zile, a fost vânt puternic şi s-au format plăci de vânt pe versanţi. La supraîncărcare cu turişti, se pot declanşa avalanşe de suprafaţă. Stratul de zăpadă la Bâlea Lac, sâmbătă, măsura 159 de centimetri, dar sunt aşteptate ninsori, astfel că stratul va mai creşte, probabil, cu 10 - 15 centimetri. În aceste condiţii, riscul de avalanşă va urca la 3”, au declarat, pentru ”Adevărul”, reprezentanţii Centrului Meteorologic Sud Sibiu.

Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite