Ioan Banciu (PSD) a fost schimbat din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu. Constantin Şovăială (PNL) îi ia locul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Şovăială
Constantin Şovăială

Consilierii judeţeni au discutat în şedinţa de joi, 29 ianuarie, schimbarea din funcţie a vicepreşedintelui Ioan Banciu (PSD). Constantin Şovăială (PNL) este noul vicepreşedinte al Consilului Judeţean Sibiu.

UPDATE 3: Cu 18 voturi obţinute din 30 exprimate, Constantin Şovăială este noul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu. ”Mesajul meu este că voi avea un mandat bazat pe integritate, transparenţă şi interes public”, a spus Şovăială, imediat după anunţarea rezultatelor votului. 

Constantin Şovăială este de profesie avocat, şi este de asemenea cadru didactic în cadrul Universităţii Lucin Blaga din Sibiu. A mai fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean între 2009 şi 2012,din partea PDL, iar în 2012 a candidat fără succes pentru un mandat de deputat. Constantin Şovăială are 54 de ani, este căsătorit şi are doi copii.


UPDATE 2: Cu 18 voturi pentru şi 12 împotrivă, consilierii judeţeni au decis schimbarea lui Ioan Banciu din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu. După anunţarea rezultatelor, Banciu a părăsit sala de şedinţe. De asemenea, a fost propusă candidatura lui Constantin Şovăială (PNL) pentru postul rămas vacant.


UPDATE 1: Înainte de a se supune la vot schimbarea sa din conducerea CJ Sibiu, Ioan Banciu a făcut apel la colegi să facă ”mai multă administraţie şi mai puţină politică”. ”Sunt în Consiliul Judeţean de aproape 7 ani, am lucraat în această instituţie respectând-o şi respectându-vă pe dumneavoastră. Câteodată poate am fost pe poziţii diferite dar eu consider că CJ Sibiu a fost un consiliu echilibrat şi s-a făcut mai multă administraţie şi mai puţină politică. Un număr de 19 consilieri au hotărât să constituie o majoritate. Nu comentez. Am două rugăminţi. Dacă sunt comentarii la acest punct vă rog să nu faceţi referire la persoană, dacă mă respectaţi. După ce trece acest punct m-aş bucura tare mult ca CJ Sibiu să fie o majoritate de 33 de voturi pentru toate şedinţele care urmează până în 2016, pentru că trebuie să ne gândim la oameni şi să facem administraaţie şi mai puţină politică. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că ne-a ajutat să ducem multe lucruri la bun sfârşit”, a spus Banciu, vizibil emoţionat. 

Preşedintele Cj Sibiu, Ioan Cindrea (PSD), a spus că, dacă schimbarea va fi făcută, în CJ Sibiu se va trece ”de la colaborare şi unitate în interesul cetăţenilor probabil la consultare”.

”Sunt dator să vă rog să analizaţi cu maximă atenţie consecinţele demersului dumneavoastră. V-am rugat să punem mai presus de toate interesele personale şi de grup interesele cetăţenilor judeţului Sibiu. Competenţele domnului Banciu impuneau o analiză mai atentă a intenţiei de schimbare a vicepreşedintelui. Cum vă veţi uita după acest vot în ochii domnului Banciu? Eu cred că nu vă pasă”, a spus Cindrea.

Consilierul local FDGR, Martin Bottesch, a spus în faţa consilierilor judeţeni că schimbarea îşi propune să ”restabilească şi un echilibru în conducerea CJ”, în timp ce consilierul Daniela Câmpean (PNL) a adăugat că ”Această modificare se face pentru o trnsparenţă decizională mai mare la nivelul conducerii administraţiei publice judeţene. Nu cred că transparenţa decizională se poate face doar prin colaborarea cu unul dintre preşedinţi”, a spus Daniela Câmpean. 


Propunerea de schimbarea a lui Ioan Banciu a fost făcută de un grup de 19 consilieri, din partea Partidului Naţional Liberal (PNL) şi a Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR). Cel mai probabil, înlocuitorul său va fi Constantin Şovăială (PNL), care a mai ocupat şi în trecut această funcţie. 

Vă mai recomandăm:

Comisar şef din cadrul Poliţiei Sibiu, condamnat la 6 luni de închisoare cu amânare după ce s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat sentinţa definitivă în cazul comisarului şef Răzvan Prislopeanu, cel care în anul 2012 s-a urcat băut la volan după care a provocat un accident rutier.

Clanurile interlope ale Sibiului. Dosarul grupării Lenis, în instanţă de aproape 5 ani

Dosarul celei mai mari grupări de crimă organizată destructurată în ultimii ani la Sibiu se judecă la Tribunalul Alba de aproape 5 ani.

Daniel Cioabă, regele romilor din România, amendă penală într-un dosar de evaziune fiscală

Daniel Cioabă şi femeia cu care acesta străieşte, Simeria Radu, au primit o amendă penală de 13.000 de lei şi au de plătit statului 66.092 de lei într-un dosar de evaziune fiscală. Decizia nu este definitivă.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite