FOTO Copşa Mică a murit odată cu negrul de fum. Ce s-a ales din oraşul cel mai poluat din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două fabrici mari, Sometra şi Carbosin, au făcut mulţi ani din Copşa Mică oraşul cel mai poluat din România. Paradoxal, deşi oraşul lor a bătut recorduri la boli profesionale, oamenii plâng anii comunismului, pentru că acum ar vrea să muncească, dar nu îi mai angajează nimeni.

E amiază şi soarele dogorăşte pe aleile dintre fostele cămine de nefamilişti de la Copşa, o parte din ele azi blocuri de locuinţe. La cele 30 şi ceva de grade din termometre şi la cât e ceasul, timp în care teoretic oamenii sunt la serviciu, te aştepţi să găseşti greu lume printre betonaele încinse. Însă, de după culmi de rufe întinse răsar scaune, mese la care se joacă rummy, scări de bloc cu trepte pline de lume, copii desculţi, prin praful fierbinte.

Poveştile din blocurile gri

Odinioară, Copşa Mică era considerat cel mai poluat oraş din România, însă fabricile de aici, Carbosinul, unde se făcea negru de fum, şi Sometra, producător de materiale neferoase, aveau mii de angajaţi şi lucrau inclusiv pentru export. Acum, să găseşti un loc de muncă la Copşa este considerat un noroc.

„Înainte de 1989 era mult mai bine ca acum, aveam locuri de muncă, aveam unde să ne trăim traiul, să ne câştigăm pâinea copiilor”, rezumă, cu amărăciune, Ioan Oniţiu, în vârstă de 44 de ani. A lucrat 23 de ani la Sometra, iar şi a plecat în 2007, cu 5 salarii compensatorii, „52 de milioane, bani vechi”.

De atunci, nu l-a mai angajat nimeni, aşa că se descurcă aşa cum poate, mai ales că are de întreţinut o soţie şi 5 copii. „Oamenii se descurcă acum foarte greu, eu vă spun sincer, cu toate că poate mă daţi pe post, eu am maşina asta şi fac taximetrie la negru cu ea, ca să pot să-mi întreţin cei 5 copii. Am şi doi copii însuraţi, unul dintre ei are un copil, şi ăla tot la mine stă, că nu are unde să meargă”, povesteşte bărbatul.

Îşi aminteşte cum, în anii 60, s-a ridicat bloc după bloc pentru miile de muncitori din oraşul industrial. Au adus oameni din ţară, iar majoritatea au rămas aici. Acum, nu prea mai au ce să facă. Unii fac naveta la Sibiu, la Mediaş sau chiar în Mureş. Preferi să baţi drumul decât să nu ai ce le pune copiilor pe masă.

„Trăim ca să nu murim”

În uşa unei scări de bloc, de după o pălărie de pai, un bărbat de 72 de ani spune cu amărăciune povestea unui oraş pe care l-a văzut născându-se, crescând, şi care acum se stinge puţin câte puţin, de la o zi la alta. Victor Gârlonţa a lucrat la Sometra 33 de ani, la turnătorie. Îşi aminteşte cum s-au ridicat blocurile, pe un teren agricol unde odinioară „împleteau grâul”. Acum, împarte apartamentul de bloc mic, rămas din comunism, cu fiul şi nora lui, pe care tot el îi întreţine, din pensie. Au spre 40 de ani şi nu-i angajează nimeni.

„„E dezastru acum, ăştia a vândut tot, şi pământ, şi fabrici, tot. Acum a mai rămas fier vechi, furat. Acum oamenii nu mai au unde să se angajeze, odată ce eşti trecut de 35 de ani cine te mai ia? Nu te mai ia nimeni, mamă”, oftează bătrânul, cu amărăciune.

În uşa unei alte scări de bloc, două femei curăţă verdeaţă sub soarele care arde cumplit. Mihaela Mihai face 40 de ani în iulie, s-a născut şi a crescut în Copşa. Recunoaşte că au avut fabricile şi părţi bune, şi rele, a simţi poluarea, a avut probleme mari cu unul din copii.

„Lumea a avut de lucru, dar a fost şi toxic, foarte toxic, şi după ce s-au închis, eu pe băiatul mic l-am născut gata cu plumb, am fost la Cluj, la analize. Şi după ce eram închise încă mai eram afectaţi”, povesteşte femeia.

Spune că acum în oraş mai funcţionează o intreprindere de cablaje şi o fabrică specializată pe recuperarea de plub din acumulatorii uzaţi, dar nu au capacităţi foarte mari şi oricum nu mai fac angajări. Aşa că oamenii se descurcă aşa cum pot. Dacă pot.

„Cu ziua lucrează oamenii, merg şi caută şi la fier vechi. În rest face lumea naveta pe la Mediaş, pe la Sibiu, pe unde apucă, iar cine are copii nu prea are ce să facă. Lucrez ca zilieră, am doi copii, un băiat la liceu şi unul în clasa a II-a, soţul lucrează şi el particular, cu ziua, cam greu, trăim să nu murim. Soţul lucrează pe şantier de dimineaţa până seara şi eu pe lângă el”, povesteşte femeia.

Ceauşescu „L-au nimicit, săracul”

Dintr-un colţ de geam, Nicolae Cercea, proaspăt pensionar, zâmbeşte amar când îl întreb cum era Copşa tinereţii lui. „Era bine înainte, până era Ceauşescu, am avut tot ce ne-a trebuit, după aceea, după ce l-au nimicit, săracul, au venit alţii şi alţii, şi uite că s-a prăpădit tot. Am dus-o chiar bine atunci, acum nu mai avem nimic de trăit, te duci cu o grămadă de bai şi vii cu o plăsuţă”, spune bărbatul, cu amărăciune.

Are 2 fete, una stă cu el, niciuna nu-şi găseşte de lucru. Ca aproape toată lumea, de altfel. „O grămadă de tineret nu au cu ce să trăiască, nu au de lucru. Prin fabrică mai găseşte câte un fier, râcâie prin pământ, sapă, târnăcoape”, spune bărbatul.

Câteva blocuri mai încolo, Ana Mociorniţă, în vârstă de 55 de ani, îşi spune povestea din spatele unei mese la care, împreună cu 3 prietene, joacă rummy. A lucrat la Sometra 15 ani. Acum, ar vrea să muncească, dar nu o mai angajează nimeni.

„Aveam unde lucra, de când s-au închis Carbosinul şi Sometra nu mai avem poluare, dar nu mai avem locuri de muncă. Am 55 de ani, nu am niciun venit, cine mă mai angajează la vârsta asta, nu pot să ies nici la pensie. Copiii lucrează, fac naveta la Sibiu, în Copşa nu sunt locuri de muncă”, povesteşte femeia.

„Capra de la România. 1 euro poza”

La plecare, ne mai oprim pentru câteva fotografii. Primele, lângă o clădire veche, un morman de fier ruginit, cărămidă şi tencuială căzută, pe care atrage atenţia o pancartă „Această clădire este pusă la dispoziţie de către Consiliul Local Copşa Mică oricărui investitor dispus să o transforme într-un obiectiv social de tip cantină, baie publică, etc”.

Iar un pic mai jos, la doi paşi de blocuri, de lângă un gard de lemn, răsar 3 „conaţionali” şi 2 capre, numai bune de imortalizat în poză. Numai bune şi pentru noi, şi pentru ei, pentru că, văzând că fotografiem de zor, ne cred străini veniţi în vizită, deci partenerii ideali pentru o afacere mică, pe loc. „Capra. Capra de la Romania. 1 euro poza”, ne strigă mândru unul dintre bărbaţi. Entuziasmul piere brusc când vede maşina, cu numere româneşti, şi dispare total când ne aude vorbind. Ne aruncă peste umăr, în loc de „la revedere”, un „Mda. Deci sunteţi tot români”.

Şansa de a renaşte

Potrivit datelor oferite de către Direcţia Judeţeană de Statistică, în anul 1990, imediat după Revoluţie, populaţia stabilă a Copşei era de 6.581 de persoane. Zece ani mai târziu, în 2000, scăzuse la 5189 iar în 2011 erau înregistraţi 5606 locuitori. Dacă în 1990 s-au înregistrat 44 de căsătorii, în 2011 au fost doar 28. A crescut în schimb numărul divorţurilor de la 8 în 1990 la 21 în 2000 respectiv 18 în 2011.

Dacă în 1990 numărul mediu de salriaţi în industrie a fost de 5.643 în 2000 rămăseseră 1801 iar în 2011, niciunul. La 1 iulie 2012, populaţia stabilă a oraşului era de 5.623 de locuitori.  

”Copşa Mică este exemplul de intervenţie brutală în viaţa unei comunităţi şi a unei regiuni. Autorităţile comuniste au decis că aici se va deschide o fabrică, fără a exista o tradiţie industrială în acest sens, fără a exista o istorie în acest sens. Oraşul a ajuns o ruină, a ajuns exemplul negru al României iar comunitatea a respins experimentul. Astăzi aceeaşi comunitate încearcă să se definească. Şi-a şters hainele negre şi acum trăieşte. Gospodarii oraşului sunt printre cei mai performanţi din România iar Copşa Mică poate, în sfârşit, să creadă într-un viitor frumos”, spune istoricul Răzvan Pop, directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Sibiu.  


Vă mai recomandăm

GALERIE FOTO Mărturii impresionante despre ultimii ani de viaţă ai lui Constantin Noica

GALERIE FOTO Cel mai bătrân supravieţuitor al Holocaustului ţigănesc

GALERIE FOTO Oierit modern, după moartea transhumanţei. Palatele ciobanilor din Poiana Sibiului

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite