Crăciunul oamenilor străzii. Poveştile emoţionante ale celor fără case, fără familii şi fără sărbători: „Sărbătorile, pentru mine, sunt un chin, plâng întruna”

Pentru oamenii strazii, nu exista sarbatori

La Azilul de noapte de la Sibiu, locul unde îşi petrec nopţile zeci de oameni ai străzii, nimeni nu vorbeşte despre Crăciun. Câteva femei îşi spun, printre lacrimi, povestea vieţii chinuite în care sărbătorile adevărate n-au existat niciodată.

Într-un capăt de oraş, pe-o poartă veche deschisă cu scârţâit prelung, se înghesuie, unul după altul, o mână de oameni. E Ajun de Crăciun şi-n casele de pe strada pustie se aprind luminiţe, iar în câte-un colţ de geam răsare un chip de copil fericit. În casa veche însă, dramele se-înghesuie în odăile mici, cu paturi multe, amintiri şi vieţi strânse stângaci în câte-o plasă, două, aceleaşi cu care ziua bat oraşul iar noaptea vin în singurul adăpost pentru oameni ai străzii din Sibiu. 

În sala de mese, asistenta socială a împodobit, ca în fiecare an, un brad mic de Crăciun. Pe masă le-a pus mâncare caldă, adusă de oameni cu suflet, şi a pregătit, pentru fiecare ”chiriaş”, câte o plasă cu ceva simbolic, cât să le aducă aminte că e sărbătoare. Oamenii însă nu vor să-şi amintească. Sărbătorile adevărate sunt cu familii, în case cu oameni fericiţi. Aici, e un loc în care seara pot pune capul pe pernă, pot face o baie fierbinte, primesc ceva de mâncare. Dimineaţa la ora 7, sunt înapoi pe stradă. 

”De 8 ani fac Crăciunul aici şi pe drumuri”

Viorica Ganea are astăzi 54 de ani. A crescut într-un centru de plasament, a lucrat apoi la o croitorie, pe urmă şi-a pierdut serviciul şi s-a trezit în stradă. ”Am dormit pe la gară, pe unde îşi construiau oamenii case, prin blocuri, 3 ani am fost pe drumuri, până am aflat de adăpost. De 8 ani vin aici”, îşi începe femeia povestea. 

De-atunci, şi-a mai găsit câte un serviciu, dar de fiecare dată cu salariu prea mic încât să-şi poată permite o chirie. Acum, spre exemplu, e cameristă la o pensiune din oraş, dar seara drumul ei se opreşte, inevitabil, la Adăpostul din cartierul Turnişor. ”De 8 ani fac Crăciunul aici şi pe drumuri. Ne trezim dimineaţa la 7 şi plecăm prin oraş, nu ştim unde să ne băgăm prin magazine, să ne mai încălzim, nu avem bani de o cafea, de un ceai. N-am avut niciodată fericire, nici de ziua mea de naştere, nici de Crăciun, nici de Revelion. Sărbătorile pentru mine sunt un chin, nu ai un ban, nu ai o casă, de sărbători eu plâng întruna. Nici nu ştiu ce e ăla Crăciun, la casa de copii ne mai dădeau câte un suc, câte o prăjitură, acum dacă eşti matur trebuie să te descurci”, spune femeia, după care îşi şterge repede, din colţul ochiului, câteva lacrimi. 

Viorica împarte camera cu alte două femei, şi se cunosc de ani de zile. Seara, se întâlnesc şi îşi povestesc ce-au făcut peste zi, împart şi bucurii, şi necazuri. Cumva, în casa veche, Viorica a găsit o frântură din familia pe care n-a avut-o niciodată. ”Suntem mulţumiţi că avem unde să venim, e ca şi la noi acasă, suntem mulţumiţi, aşa cum e”, mai spune femeia. 

”Pentru mine nu e sărbătoare niciodată”

Irina Otvos are 54 de ani şi, al fel ca şi Viorica, a crescut într-un centru de plasament. A lucrat în construcţii şi a stat o perioadă la un cămin de nefamilişti. Când s-au făcut restructurări, femeile au fost primele puse pe liste. ”M-au băgat în şomaj şi am ajuns pe străzi. Nu mi-am mai găsit de lucru, la vârsta asta nu te mai angajează nimeni, spun că mă sună, mă sună, şi nimeni nu mă mai caută. Am aflat de adăpost acum 4 ani şi de atunci vin aici, ziua umblăm prin parcuri, pe la prieteni, mulţi nu ne mai primesc”, povesteşte femeia. 

Cât timp stăm de vorbă, pe uşa camerei intră asistenta socială de la adăpost, cu un pachet de Crăciun. Irina nici măcar nu se uită în pungă. Pentru ea, Crăciunul nu există. ”Pentru mine nu e sărbătoare, niciodată”, încheie, cu amărăciune. 

Vă mai recomandăm: 

Un tată din Sibiu îşi creşte singur cele cinci fete recuperate dintr-un orfelinat: „Nu mă pot mişca de lângă ele. Tot ce fac pentru ele fac“

Un bărbat în vârstă de 42 de ani din localitatea Ighişu Nou, judeţul Sibiu, îşi creşte singur cele cinci fete, pe care mama le-a abandonat într-un centru de plasament.

Afacere de succes cu bunătăţi de Avrig: dulceţurile şi fursecurile delicioase ale bunicii, reinventate alături de decoraţiuni handmade

Bianca Cotora (39 de ani), din localitatea Avrig, judeţul Sibiu, a reinventat, împreună cu mama ei, dulceţurile şi fursecurile bunicii, transformându-le într-un mic business.

Un sibian a construit o casă pentru o familie săracă din satul lui: „E o mulţumire foare mare când te gândeşti că ai schimbat viaţa unor oameni“

Toma Stupu, un bărbat din comuna Vurpăr, judeţul Sibiu, şi-a mobilizat prietenii şi împreună au ridicat o casă nouă pentru o familie cu nouă copii a cărei locuinţă s-a prăbuşit.