Sibiu

articolul anterior articolul urmator

Cum sunt priviţi refugiaţii în satul din inima României: „Cu ce să-i ţin, că eu nu sunt în stare să-mi plătesc curentul”

1
4 Oct 2015 20:48:01
Autor: Ramona Găină
Preotul din Dealu Frumos, Nicolae Godan, crede că locuitorii din localitate nu sunt dispuşi să primească "străini în case".  FOTO: Ramona Găină
Preotul din Dealu Frumos, Nicolae Godan, crede că locuitorii din localitate nu sunt dispuşi să primească "străini în case".  FOTO: Ramona Găină

Problema refugiaţilor este cunoscută în Dealu Frumos, localitate considerată centrul geografic al României. Nu sunt însă mulţi cei care ar fi dispuşi să-i găzduiască.

În centrul geografic al României, o zonă săracă unde mulţi oameni abia reuşesc să supravieţuiască, problema refugiaţilor este privită cu destul de multă reticienţă. Nicolae Godan (64 de ani), preotul care slujeşte la biserica în Dealu Frumos, nu prea vede variante de cazare în eventualitatea în care grupuri de refugiaţi ar ajunge aici.
 
„Aici în sat majoritari au fost saşii, plecând saşii au rămas casele, unele le-au vândut, unele le-a luat statul, le-a dat la ţigani, ei nu le-au întreţinut, le-au stricat, şi nu cred că ar exista locuri libere. Nu mai sunt case părăsite, saşii chiar dacă au plecat sunt ale lor, vin vara, le mai întreţin, românii sunt prea puţini. Nu sunt locuri libere să cazăm noi refugiaţi aici”, explică preotul, care nu crede nici că oamenii din comunitate ar fi foarte deschişi să primească străini în case. 
 
„Ca să primeşti pe un necunoscut în casă e foarte greu, mai ales în zilele noastre, vedeţi câte se întâmplă, câte violuri, crime, nu cred că e dispus nimeni să primească în casă pe nişte necunoscuţi, nefiind nici români. E greu să pleci din ţară, dar românii noştri aşa au făcut? S-au luptat pentru ţară, pentru dreptate, ce era dacă fugeau toţi românii din ţară, ce mai era astăzi din ţara noastră?”, se întreabă preotul.
 
„Ca să primeşti pe un necunoscut în casă e foarte greu, mai ales în zilele noastre, vedeţi câte se întâmplă, câte violuri, crime, nu cred că e dispus nimeni să primească în casă pe nişte necunoscuţi, nefiind nici români. E greu să pleci din ţară, dar românii noştri aşa au făcut? S-au luptat pentru ţară, pentru dreptate, ce era dacă fugeau toţi românii din ţară, ce mai era astăzi din ţara noastră?”
 
Nicolae Godan, preot 
 
 
Soţia lui, fostă directoare la şcoala din sat, îşi aminteşte că îi era greu inclusiv să găsească  familii dispuse să primească profesorii tineri, veniţi să predea aici. „Eu am lucrat în învăţământ şi aveam probleme toamna când veneau cadre didactice noi, tot saşii erau aceia care îi primeau”, spune femeia, care nu înţelege de ce refugiaţii vin totuşi în Europa. „Eu mă gândesc la un anumit aspect, noi dacă avem ceva probleme ne ducem la nişte apropiaţi, ei sunt arabi, de ce nu s-au dus în statele vecine, unde erau tot arabi? Ei au văzut asta aşa ca o felie de pîine cu unt şi cu salam care le stă lor la dispoziţie şi o primesc în fiecare zi fără să facă nimic. E greu să-ţi laşi totul şi să pleci”, spune Aurelia Godan (66 de ani).
 

Şcoala din Merghindeal, prea mică pentru a găzdui refugiaţi

Şcoli mici, clase puţine

 
 
Despre refugiaţi copiii de la Dealu Frumos şi cei din Merghindeal, comuna de care ţine satul, nu ştiu mai nimic, şi nici şanse să-i găzduiască cineva în clasele unde aceştia învaţă nu prea sunt. „Din păcate sală de sport nu avem, nu avem săli libere care să corespundă cerinţelor în asemenea situaţii, suntem o şcoală mică ca şi spaţiu. Nu ştiu dacă oamenii ar fi deschişi să găzduiască acasă, dar nu cred că au posibilitatea de a-i găzdui pentru că e o zonă săracă economic şi oricum nu cred că au nevoie nişte refugiaţi doar strict de găzduire, trebuie să le oferi şi perspective”, spune Valentin Lepşa (41 de ani), directorul şcolii din comuna Mălâncrav, de care ţine şi şcoala din Dealu Frumos.

Uliţă din Dealu Frumos

Primăria are variante

 
Totuşi, variante de cazare s-ar găsi până la urmă şi la Dealu Frumos şi la Merghindeal, însă primarul nu crede că străinii vor ajunge chiar până  în inima României. „Oamenii la noi, ca de fapt toţi românii sunt şi ei primitori şi s-ar găsi oameni binevoitori şi de bună credinţă care să primească refugiaţi. Refugiaţii ăştia vin dar nu o să stea la noi, ţinta lor e Europa de vest, Germania, Franţa, ţările dezvoltate, ne-a fost repartizată nouă cota aia cum ne-a fost repartizată dar ei n-au să stea în România, asta e părerea mea. Dacă ajung avem locaţii unde îi putem caza, avem căminul cultural, avem aici un azil de bătrâni care nu e ocupat sută la sută, aş putea să vorbesc acolo, şi pe la şcoli am putea comasa anumite clase sau să facem alt program şi să facă ore şi după masa, soluţii se găsesc, dar nu cred că vor ajunge chiar aici la noi, nu suntem zonă de graniţă, de trecere”, spune Aurel Ţerbea (48 de ani), primarul comunei Merghindeal.
 
 
Şi dacă ar ajunge totuşi aici, oamenii, odată cazaţi, nu ar avea prea multe variante de locuri de muncă, să se poată întreţine. „În zonă nu sunt locuri de muncă, sunt la Agnita nişte făbricuţe mici care sunt insuficiente şi pentru populaţia de aici, locuri de muncă mai greu, doar agricultură”, adaugă primarul.
 
Dacă ajung avem locaţii unde putem caza, avem căminul cultural, avem aici un azil de bătrâni care nu e ocupat sută la sută, aş putea să vorbesc acolo, şi pe la şcoli am putea comasa anumite clase sau să facem alt program şi să facă ore şi după masa, soluţii se găsesc, dar nu cred că vor ajunge chiar aici la noi, nu suntem zonă de graniţă, de trecere”,  spune Aurel Ţerbea, primarul comunei Merghindeal
 
 
 
 

Cum văd sătenii problema refugiaţilor

 
 
Dacă primăria ar găsi cumva locaţii unde să-i cazeze pe oameni, nu la fel stau lucrurile şi cu oamenii din sat. Puţini sunt cei care ar fi dispuşi să-şi împartă cu ei casele.
 
Nici Maria Buha (75 de ani) nu i-ar primi. „N-am primi, eu am om paralizat pe pat, am 75 de ani, am pensie de 4 milioane, nu am cum. Nu mi-e frică, de ce să-mi fie frică de un om, dar noi suntem bolnavi, cu pensia ce fac, cu ce să-i ţin, că nu sunt în stare să-mi plătesc curentul, telefonul, cablu”, spune Maria Buha.
 
„Nu aş primi, loc am dar îmi e frică pentru că eu sunt femeie singură de 75 de ani. Am două camere şi bucătărie, dar îmi e frică, toate minunile se aud, că iau copiii şi îi duc şi îi omoară, nu ei dar străinii care vin. Mâncare şi haine am mai da”, spune Ana Moldovan (75 de ani), localnică 
 
Alţi oameni însă le-ar deschide uşa fără  probleme şi i-ar ajuta cu tot ce pot. Melania Chiru (55 de ani) locuieşte cu soţul ei şi trăiesc doar din ce-şi produc în gospodărie, însă ar întinde oricând o mână de ajutor. „Am primi, cum să nu, că şi ei sunt oameni ca şi noi şi au probleme mari, e război. O familie putem să o primim oricum, avem 4 camere, stau doar eu cu soţul. Şi cu ce avem am ajuta, cum ne e nouă greu dacă avem o problemă aşa le este şi lor greu şi trebuie să primim”, spune femeia. Maria Moldovan (22 de ani) este şi ea dispusă să ajute, chiar dacă loc pentru cazare nu are. „Noi nu avem unde, stăm în chirie la o femeie, avem două camere, am o fetiţă şi sunt însărcinată din nou, dacă aveam unde da, primeam. Cu alimente şi cu haine aş ajuta, nu mi-e frică de ei, nu are de ce, doar sunt oameni şi ei şi au dreptul să stea unde vor şi să fie ajutaţi”, spune Maria Moldovan.
 
Citeşte şi:
 
  De ce refugiaţii s-ar integra mai bine în România decât în Germania. Trăsăturile psihologice care ne fac „fraţi”: spiritul de turmă şi credinţa într-un lider-tătuc

 

Gardul Ungariei face un iad din viaţa refugiaţilor: „Ceea ce se întâmplă acum este inuman. Nu sunt criminali, nu sunt animale“ - corespondenţă din Serbia

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Alex Prescurea
23.11.2015, 12:32:32

Doamna Ramona Gaina!....Valentin Lepsa, este director in comuna MERGHINDEAL...nu...MALANCRAV!

+1 (1 vot)
Modifică Setările