Sibiu

articolul anterior articolul urmator

UPDATE Două persoane rănite şi trafic blocat pe DN 1, la Veştem - Sibiu

0
29 Sep 2020 16:31:16
Autor: Daciana Mitrache
Accident în zona Veştem - Sibiu Foto mesageruldesibiu ro
Accident în zona Veştem - Sibiu Foto mesageruldesibiu ro

Un grav accident s-a petrecut marţi după-amiaza, 29 septembrie, pe DN 1, în judeţul Sibiu. O maşină a pătruns pe contrasens, iar două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Update, ora 17:05 Traficul pe DN 1 a fost reluat, după ce a fost întrerupt în urma unui accident rutier produs în localitatea Veştem - Sibiu, au anunţat reprezentanţii Poliţiei Sibiu. 
 
- ŞTIREA INIŢIALĂ -
 
Evenimentul rutier s-a produs la km 294 + 600 m, în zona Hula Bradului, din localitatea Veştem. 
 
„Din primele cercetări se pare că un conducător auto, în vârstă de 56 de ani, din Buzău, se deplasa spre Braşov. Într-o curbă ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism”, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, Luciana Lazăr, care a mai precizat că şoferul vinovat de producerea accidentului şi o pasageră din cealaltă maşina „sunt răniţi”. 
 
„Trafic blocat total în acest moment. Poliţiştii rutieri sunt la faţa locului”, au mai precizat reprezentanţii IPJ Sibiu.
 
Imagini de la accidentul de pe DN 1, de la Veştem - Sibiu, Sursa foto: Mesagerul de Sibiu
 
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu în accident au fost implicate trei persoane. La faţa locului au fost trimise două echipaje SMURD, un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă (ASAS) şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Sibiu. 
 
   

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările