După „Balena Albastră“, presa din Rusia scrie despre un nou „joc mortal“, intitulat Momo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În presa rusă au apărut mai multe articole despre un nou presupus „joc mortal”. Acesta ar fi asemănător cu „Balena Albastră” şi deja ar fi făcut o victimă în Argentina.

La începutul lunii august, pe mai multe site-uri de limbă rusă au apărut articole despre „jocul mortal” cu denumirea „Momo”, care s-ar răspândi printre utilizatorii reţelelor sociale. Potrivit publicaţiei „Komsomolskaia Pravda”, „curatorii jocului caută utilizatori pe diferite reţele de socializare şi forumuri, le trimit fotografii şi video înfricoşătoare cu scene de violenţă, după care îi pun să îndeplinească diferite ordine. În cazul în care aceştia refuză, curatorii trec la ameninţări directe”.

Autorii articolelor susţin că, pentru a lua legătura cu „jucătorii”, coordonatorii ar folosi aplicaţia de messenger WhatsApp, iar în calitate de poză de profil ar avea imaginea unei femei cu caracteristici nefireşti ale feţei, pe care ar chema-o Momo. De asemenea, Komsomolskaia Pravda a făcut legătura dintre „Momo” şi „grupurile morţii” de pe VKontakte, dar şi cu „Balena Albastră” - joacă ce s-a popularizat în special în Rusia, care ar fi fost creată cu scopul de a-i face pe copii să-şi pună capăt zilelor.

  台風だから幽霊の絵見てきた 幽霊はいいぞ #幽霊画廊 #猫将軍 A post shared by さとう【生ビール嫌い】 (@j_s_rock) on Aug 22, 2016 at 7:13am PDT

La un post de televiziune rusesc a fost citat un psiholog care a numit „Momo” drept „un virus informaţional”. Acesta a spus că virusul „a fost creat de serviciile secrete străine pentru a influenţa generaţiile tinere”.

Sursele care au scris despre acest „joc” fac referire la un caz de sinucidere a unei fete de 12 ani, care a avut loc pe 22 iulie în Escobar - o localitate la 48 de km de capitala Argentinei. Potrivit Buenos Aires Times, corpul neînsufleţit al fetei a fost găsit atârnat de o frânghie legată de un copac, iar alături era telefonul ei. Poliţia locală a fost citată de publicaţie, care a spus că după ce a fost deblocat telefonul, au fost găsite mai multe înregistrări video pe care le-a făcut tânăra şi mesaje pe WhatsApp. Poliţiştii presupun că aceasta avea de gând să trimită video prin intermediul reţelelor sociale, ca parte a „sarcinii jocului Momo”. Nu este clar cum s-au terminat cercetările sau care sunt legăturile concrete de jocul, ultimile noutăţi despre acest caz fiind din 25 iulie.

Presa rusă face referire şi la declaraţiile unor poliţişti din Mexic şi Spania, care ar fi transmis luna trecută ca oamenii să ignore contactele cu conturile care folosesc ca şi imagine de profil fotografia Momo.

Discuţiile despre Momo însă s-au intensificat pe forumurile anonime, dar şi pe Youtube. Se presupune că virusul a început de la tabloidul mexican. Primii care au făcut video despre Momo sunt bloggeri din Spania, care au publicat mai multe pe 11 iulie. Unii dintre autorii acestor filmuleţe fac referire la informaţiile despre Momo apărute pe site-ul tabloidului mexican ayojon.mx - în care se spune că „jocul” poate începe într-un anumit grup de pe Facebook - nu se cunoaşte cum se numeşte acesta - unde a apărut imaginea Momo cu avertizarea de a nu suna în niciun caz la numărul specificat. Cei care sunau ar fi primit imagini cu acte de violenţă. Mai mult decât atât, Momo i-ar ameninţa cu „urmări fatale” pe cei care trimit două sau mai multe mesaje la rând.

De fapt, despre Momo s-a menţionat pentru prima dată pe reţeaua Reddit, iar cei care au creat-o sunt dintr-o companie japoneză care creează efecte speciale. Este de fapt o sculptură expusă anul trecut de compania Link Factory.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite