Formaţia care va reprezenta România la cel mai important festival heavy-metal din lume. Cine sunt muzicienii care au câştigat preselecţia dură pentru Wacken

Şapte tineri din Sibiu, Timişoara, Braşov şi Iaşi sunt cei care vor reprezenta România în cadrul concursului de la Wacken, considerat cel mai mare festival de heavy-metal din lume. Înfiinţată de doi ani, trupa celor şapte, E-an-na, are deja o întreagă istorie underground, bazată pe folclorul autentic.

E-an-na este urmarea mai multor ani de prezenţă scenică a celor şapte tineri, în formaţii diferite. Faptul că niciunul nu este la primul proiect îi face să creadă că greşelile trecute i-au ajutat ca acum treaba să meargă „atât de bine“. Iar pentru că sunt întrebaţi de fiecare dată, au pregătit răspunsul referitor la numele trupei lor. „Înseamnă Casa Cerului, în sumeriană. Noi îl folosim ca să descriem conceptul trupei noastre, acela de a crea o lume a noastră, nouă, prin care să scăpăm de cea veche“, explică Andrei, de 22 de ani, student la Informatică până acum câteva zile, când a devenit licenţiat. 

Împreună cu Ovidiu, unul din chitariştii formaţiei, Andrei a scris acum doi ani mai bine de 30 de piese, inspirate din folclorul autentic. A urmat formaţia E-an-na, în care piesele au fost cizelate, luni întregi de repetiţii, un concert de debut şi zeci de alte concerte, inclusiv un mic turneu-est european în prima parte a acestui an. În urmă cu trei săptămâni, E-an-na a câştigat concursul Wacken Metal Battle România, în urma căruia a fost desemnată să reprezinte ţara noastră în concursul celui mai mare festival de heavy-metal din lume, Wacken Open Air din Germania, la care anul trecut au participat 75.000 de spectatori. La acest concurs participă trupe în curs de afirmare din mai multe ţări ale Europei.

Cei şapte cântă ”folk-metal”, adică un stil de rock mai brutal, în cazul de faţă inspirat din folclorul autentic românesc. În rândul adepţilor metal din România, E-an-na şi-a făcut extrem de rapid un nume urmărit la festivaluri.

Sala de repetiţii a celor de la E-an-na este la Sibiu, fiiind deţinută de Manole, chitaristul de la Antract FOTO Silvana Armat

Din patru oraşe

Andrei este vocalist şi cel care cântă la instrumentele de suflat, în special fluier. Tot din Sibiu, alături de el mai sunt Ovidiu (24 de ani, chitarist), Dragoş (24 de ani, basist) şi Paul (25 de ani, tobar). Toţi patru, ingineri programatori. „Corporatişti“, râd laolaltă. Ceilalţi trei membri ai formaţiei de folk-metal sunt răspândiţi în alte trei zări ale ţării: Alex, student din Timişoara, cântă la chitară, Ioana care tocmai a terminat Conservatorul e din Braşov şi cântă la clape, iar Roxana, violonistă şi vocea a doua, este din Iaşi şi tocmai îşi termină doctoratul în biochimie.

Cei patru sibieni recunosc că este greu cu o formaţie atât de „împrăştiată“ prin ţară. „Foarte rar ne vedem să repetăm împreună. Mai ales la concerte. E dificil să ajungi ca toţi să cunoască piesele. Iar ca să ne mai reunim într-un oraş este prea târziu. Toţi suntem legaţi de nişte servicii“, spune Andrei. Servicii fără de care, trupa E-an-na nu ar mai continua să existe, dat fiind contextul muzicii underground din România.

Primul lucru. Seriozitatea

Locul consacrat de repetiţii al celor de la E-an-na este în sălile lui Ilie „Manole“ Vlad, chitaristul celor de la Antract. De fapt, este singurul loc în care tinerele trupe pot găsi loc de repetiţii, fapt ce i-a permis lui Manole să le urmărească evoluţia. „Chiar au evoluat foarte mult, iar asta numai pentru că sunt ei serioşi. Este o trupă care repetă de cel puţin două ori pe săptămână, iar tobarul vine să studieze şi individual. Toată munca asta pe care o fac împreună se vede. Din păcate sunt foarte puţine trupe din Sibiu care fac asta“, observă chitaristul celor de la Antract.

Şi tot pe seriozitate pun accentul şi cei patru sibieni ai E-an-na. „Noi am avut multe şi alte formaţii înainte, am mai şi lucrat în altele împreună. Acest proiect e cel mai reuşit până acum, nu neapărat cel mai lung. Am fost mai determinaţi să facem ceva, să fim cât mai serioşi. Să nu fim unii care doar să vină la o sală de repetiţii, să mai bem ceva şi să ne simţim bine. De la început am luat această iniţiativă foarte în serios. Nu voiam să fim o trupă de week-end“, explică Ovidiu. „La un moment dat te saturi să tot începi proiecte“, întăreşte şi Paul, de la tobe.

Tocmai de aceea, pentru prima piesă a celor patru – Jiana – repetiţiile au durat mult. La fel ca şi pentru concertul de debut, care a venit la un an de la înfiinţarea formaţiei, în septembrie 2015, la Timişoara. Pentru concert au pregătit trei piese, au cântat şase, iar cei peste 200 de oameni care au participat au lansat rapid vestea noii formaţii care a apărut pe scena rockului agresiv din România. „Simţeai că lumea aştepta aşa ceva. Publicul a fost incredibil pentru un concert de debut. Puteai să ţi-o iei în cap la ce reacţii am avut“, îşi aminteşte Dragoş, basistul.

Folclorul care asigură sursa de inspiraţie a celor de la E-an-na este „autentic“, fiind cel cules din ţară şi nu ascultat la televizor. „De exemplu, cei de la Casa de discuri Electrecord au cules o seamă de cântece, multe instrumentale, de fluier, de care nu a auzit mai nimeni. Trebuie să sapi mult, dar nu după muzica ce o auzi promovată la TV“, explică Andrei.

Cealaltă faţă a vieţii de rocker. 100 de zile, „sacrificate“ într-un an

E-an-na a crescut rapid pe scena rock underground, românească. A urmat primul album şi alte piese lansate în format single, zeci de concerte, chiar şi un mic turneu est-european, prin Polonia, România şi Ungaria.

Doar că în spatele acestei activităţi scenice, apreciată şi pe internet, stau nu doar repetiţii, ci şi investiţii. Bani scoşi din propriile buzunare de cei şapte tineri. ”E prea trist să ne gândim câţi bani am investit. Mie nu îmi place să conduc, dar de banii investiţi sigur puteam să ne schimbăm fiecare maşina“, apreciază Ovidiu. Deocamdată, cei şapte nu au ajuns la investiţii în echipamente mai bune. „Avem un fond al trupei unde punem bani sănătos, bani din care facem tricouri, scoatem CD-urile, plătim drumurile trupei. Am fi morţi dacă nu am face-o“, arată şi Andrei. Vocalistul care, pentru prima piesă, în lipsa unui studio de înregistrări, a folosit dulapul de haine din propria casă. Peste uşile  mobilierului au pus o plapumă care să capitoneze, iar în dulap a fost pus microfonul pe stativ. „Iar eu, chircit acolo, urlam ca dementul“, râde Andrei.

Întrebaţi dacă se poate trăi din muzică, toţi patru răspund că „nu“, cel puţin nu din scena underground românească. Tocmai acest lucru i-a determinat să îşi organizeze turneul prin alte ţări, participarea la Wacken sau concertele din Ucraina, ce va preceda participarea la festivalul din Germania. Doar că o asemenea activitate înseamnă multe sacrificii, spun membrii sibieni ai E-an-na. „E ca un hobby care îţi înghite cam orice alte resurse de care ai avea nevoie în altă parte. Chiar nu te lasă să faci altceva. Nu ai cum, nici din punct de vedere material, nici al timpului. Anul trecut, noi am avut cam 50 de concerte şi asta înseamnă cel puţin 100 de zile, dintr-un an, cap-coadă doar pentru formaţie. Cu repetiţii, cu drum, cu pregătiri, cu concerte, cu totׅ“, contribuie cu toţii la răspuns.

Ultima dată când au ieşit „la o bere“ în centrul Sibiului şi-au dat seama că acest lucru nu l-au mai făcut de vreo trei luni şi că oraşul în care locuiesc s-a mai schimbat. „Munca la o trupă ca a noastră înseamnă 50% muzică. Cealaltă jumătate este compusă din ceea ce ar fi trebuit făcut de o echipă angajată, care să rezolve de la promovare, la transport şi toate celelalte multe lucruri“, susţine Andrei.

De altfel, orice zi de concert înseamnă sacrificii în alte zone. „Pentru noi, dacă avem vinerea un concert, înseamnă că am mers la serviciu mai devreme, pentru a termina mai repede. Iar după concert, eşti pregătit doar să adormi. Adică, mai ai de strâns sculele, de căutat cazarea, deci numai de a fi pilit nu ai chef“, explică cei patru.

„Au toate şansele“

Până acum, cei mai mulţi spectatori ai E-an-na s-au numărat în jurul a 2.000, la Beclean, în cursul anului trecut. La Wacken, în schimb, vor avea în jur de 10.000, cel puţin, apreciază Laurenţiu Străuţ, promoter al Wacken Metal Battle România. El îşi bazează aprecierile pe faptul că E-an-na va urca pe scenă pe 2 august, în prima zi de concurs, iar lor le vor urma trupe consacrate ale genului, precum Ugly Kid Joe, Flotsam and Jetsam şi Annihilator. 

„Genul folk metal chiar este unul apreciat în Germania şi zona respectivă. Eu sunt ferm convins că cei de la E-an-na vor face o figură bună. Au o activitate de scenă intensă, se vede că au avut concerte, că nu mai au trec de scenă. Au un show complet, comunicare cu public, au prezenţă, au energie, pentru Wacken şi-au pregătit costume, transmit şi elemente naţionale ale folclorului nostru, care îmbinate cu metalul sună excelent“, spune Laurenţiu Străuţ.

România nu este la prima prezenţă în finala de la Wacken. În 2014, românii de la Dirty Shirt au ocupat locul II, iar în anul următor, cei de la Dark Fusion au fost clasaţi la final pe locul al şaselea.

Ar fi nevoie de ajutor

După cum spune şi Laurenţiu Străuţ, concursul Wacken Metal Battle România este o oportunitate pentru trupele tinere din ţară, care altfel nu ar avea şansa să urce pe scena celui mai important festival metal din lume. 

Dar după cum arată şi Ovidiu, chitaristul de la E-an-na, o astfel de şansă nu vine doar cu lauri. „Să câştigi competiţia pe România e un moment de fericire, în care îţi dai seama că ajungi acolo, la Wacken. După care, imediat, urmează un moment de îngrijorare şi întristare. Căci îţi dai seama că nu ai cum să ajungi acolo, din punct de vedere financiar“, arată Ovidiu. Pentru că ar fi fost „ciudat“ să se prezinte „ca şi când ar fi putut câştiga“, tinerii de la E-an-na nu s-au dus să caute sponsori de la începutul competiţiei pe România. Aşa că s-au trezit că în decurs de o lună trebuie să facă rost de bani pentru transportul de 4.000 de km, cazare, masă, consumabile şi aşa mai departe. „Noi suntem în stadiul în care dacă se strică ceva, e trist, suntem gata. De când am câştigat, constant căutăm firme sau instituţii care ne susţină. Deocamdată, relativ puţine răspunsuri pozitive. Eu când le prezint situaţia le spun că nu ajută o formaţie de un anumit gen de muzică care să ajungă undeva, ci ajută un grup de tineri care vor să facă destul de mult, dar nu au cum“, mai arată Ovidiu.

Cel puţin de două ori pe săptămână, cei patru sibieni parte a formaţiei E-an-na se întâlnesc să repete FOTO Sivana Armat

Ajutorul pe care îl solicită cei de la E-an-na este pentru ca trupa să nu îşi afecteze viitorul prea mult. În urma turneului est-european din primăvară, fiecare din membrii trupei a trebuit să mai aducă de acasă între 500 şi 1.000 de lei, pentru a acoperi costurile. „Şi am avut noroc cu şoferul microbuzului, care s-a împrietenit cu noi după atâtea concerte şi ne-a păsuit cu o parte din bani. Eu înţeleg de ce sunt multe trupe din România care vor să cânte doar aici. Pentru că e mai sigur, mai ieftin. Noi de la început până acum, suntem tot pe muchie. Nu îţi mai trebuie să bei. Realitatea e un drog mult mai puternic“, zâmbeşte Andrei.

Cei care doresc să îi ajute pe cei de la E-an-na, pot lua legătura cu membrii formaţiei prin intermediul paginii lor de Facebook, E-an-na România.