FOTO Povestea lui Mihai Midrigan, Pompierul Anului în România. Cine este eroul care a salvat şase oameni dintr-un incendiu
0Pasionat de viitoarea sa meserie încă de pe băncile liceului, plutonierul major Mihai Midrigan a participat la sute de intervenţii, multe dintre ele extrem de dificile. Iar în vara acestui an s-a descurcat cu brio la un incendiu de proporţii, intervenţie care i-a adus titlul de Pompier de Onoare al anului în România.
Povestea celui mai bun pompier din România începe pe băncile liceului, când în şcoala unde învăţa o echipă de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a venit să promoveze meseria de pompier. I s-a părut atractiv şi dinamic, aşa că după absolvirea liceului a mers mai departe la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” de la Boldeşti. Iar din 31 iulie 2004, a devenit angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu. Din 2008, este şeful gărzii de intervenţie-stingere de la Detaşamentul de Pompieri Sibiu, şi a luat parte, până acum, la sute de intervenţii, incendii, accidente rutiere cu descarcerare sau diferite misiuni de salvare.
Spune că şi-a ales din pasiune meseria, atras fiind de faptul că orice misiune înseamnă ajutor şi salvare, în primul rând de vieţi omeneşti. Şi mai spune că nu ar renunţa pentru nimic în lume la ceea ce face, chiar dacă riscurile nu sunt deloc mici.
“Pleci de acasă şi s-ar putea să nu te mai întorci, e cel mai mare risc al unui pompier. La locul evenimentului, în prima fază se pune accent pe salvarea de vieţi omeneşti şi după aceea se fac celelalte activităţi, primordial în meseria noastră este salvarea oamenilor şi a bunurilor. Oricât de mică sau de mare este intervenţia toate sunt dificile pentru că există un risc de a ne pierde viaţa noastră în primul rând. Dacă nu le tratăm pe toate cu seriozitate toate sunt cu risc”, explică Mihai Midrigan.
Cum a ajuns Pompierul Anului
Pe 31 iulie anul acesta, Mihai Midrigan era de serviciu când a sunat alarma care anunţa un incendiu la parterul unui bloc de locuinţe din Sibiu. “Am primit anunţul în jur de ora 3 noaptea, o persoană ne solicita pentru că era casa scării inundată cu fum. Ne-am deplasat la faţa locului iar când am ajuns incendiul era dezvoltat, flăcările ieşeau pe geam, oamenii de la etaje erau deja în geamuri şi aşteptau să fie salvaţi, scoşi cumva. Am trecut la desfăşurarea intervenţiei, două-trei persoane s-au ocupat de stingere şi localizare iar noi ceilalţi am început să evacuăm persoanele după priorităţi – copii, oameni în vârstă, cei care nu se puteau deplasa, cei care au inhalat deja destul de mult fum.
O parte am fost nevoiţi să-i scoatem cu scările culisabile în prima fază pentru că pe casa scării nu se putea deplasa nimeni fără un aparat special de respirat pe care noi îl aveam. Luam pe rând câte o persoană, îi puneam câte o mască de rezervă şi o scoteam. Au fost evacuate persoanele, au fost duse la punctul de prim ajutor unde erau medicii şi ambulanţele şi o parte dintre ele au necesitat investigaţii mai aprofundate, au fost duse la spital unde au fost internaţi copiii şi câţiva adulţi”, povesteşte mihai Midrigan. Trei ore a durat toată intervenţia, şi nu mai puţin de 29 de persoane, adulţi şi copii, au fost salvate. Şase dintre ele, 5 adulţi şi un copil, au fost scoase din blocul în care a izbucnit incendiul de Mihai Midrigan.
La foc continuu, întotdeauna în echipă
Tânărul pompier spune că intervenţiile cele mai dificile sunt întotdeauna cele în care sunt implicate un număr mare de persoane sau copii, şi din păcate deznodământul nu este întotdeauna unul fericit. Îşi aminteşte şi acum de un copil de doar 10 ani, care s-a stins într-un incendiu, la Poiana Sibiului, sau de incendiul din cartierul sibian Turnişor în care un micuţ a pierit iar pe un altul au reuşit să îl salveze. Alte cazuri dificile, dar cu final fericit, la care a intervenit, au fost cel al unui muncitor de pe Şoseaua Alba Iulia, care lucra la drum şi pe care l-au salvat chiar dacă peste el se prăbuşise un gard de câteva zeci de tone, sau cel al unui muncitor prins până la brâu într-o instalaţie de concasare, pe care la fel el şi colegii lui l-au salvat.
Plutonierul major vorbeşte ori de câte ori are ocazia despre „familia de la serviciu”, colegii cu care face o echipă adevărată şi fără sprijinul cărora, spune el, nu ar fi ajuns aici. „Fără o echipă puternică şi pregătiră, de unul singur nu ai cum să faci meseria asta. E o familie acasă şi una la serviciu, o treime din viaţă ţi-o petreci cu colegii”, spune, zâmbind.
E conştient că nu mulţi ar face alegerea lui, mai ales că e o meserie care, pe lângă pericolele pe care le implică, nu „ţine cont” de sărbători sau evenimente în familie. „Asta e meseria şi dacă o faci din plăcere nu contează, te înveţi cu nivelul ăsta de adrenalină continuă şi nu mai poţi să trăieşti fără, e un stil de viaţă, se potriveşte numai dacă îşi place şi dacă eşti dedicat. Mie îmi place foarte mult ceea ce fac. În fiecare an, dacă nu lucrezi de Paşti prinzi sigur de Crăciun, au fost botezuri sau nunţi la fraţii mei şi eu am fost la serviciu, e mai important să salvezi o viaţă decât orice altceva. Cei care vor să se îndrepte scre cariera asta trebuie să ştie că trebuie să facă nişte sacrificii pentru că şi când vii la serviciu şi când eşti acasă poţi fi chemat la orice oră. Dar nu contează, dacă îşi place şi dacă simţi, la fel ca oricare altă meserie”, adaugă Mihai Midrigan.
Mihai Midrigan este căsătorit şi are o fetiţă, iar soţia sa lucrează de asemenea în cadrul ISU Sibiu, pe partea de prevenire. Puţinul timp liber pe care îl are îl dedică vieţii de familie şi este de asemenea pasionat de sport – iarna, de ski, vara, de mersul pe bicicletă.
Vă mai recomandăm:
Aurelia Rusu (68 de ani), fostă profesoară de limba română, acum pensionată, a amenajat într-o veche casă săsească din localitatea Bazna un mini-muzeu splendid cu obiecte vechi săseşti, şi a publicat de asemenea o carte cu reţete tradiţionale ale saşilor.
Ultima nuntă în satul sibian Gherdeal a avut loc în 1987, iar ultimul copil s-a născut aici în 1988. Din comunitatea înfloritoare de altădată, care număra 300 de suflete de români şi de saşi, acum au mai rămas doar 12 locuitori, şi toţi trecuţi de 50 de ani. Amintirile lor au rămas închise în cutii cu fotografii alb-negru.
Germanul Christian Rummel (30 de ani) s-a mutat în România în 2010, după ce a ajuns pentru prima dată aici în 2007, în cadrul unui program pentru calfele călătoare. Cucerit de farmecul tradiţiilor locale, şi-a întemeiat o familie şi trăieşte în satul sibian Richiş, unde a repornit atelierul de dogărie.
Se încarcă comentariile...
