FOTO Vacanţă în colibe ciobăneşti. Relaxare în cel mai autentic stil românesc
0La patru kilometri de Tilişca, un sat din Mărginimea Sibiului, în inima muntelui, câţiva ciobani autentici aşteaptă turişti pentru o vacanţă în colibe vechi de mai bine de 100 de ani, cu mâncare tradiţională de la stână.
Ioan Miclăuş (55 de ani) are obrajii rumeni şi vorba domoală, aşezată, ca tot ardeleanul neaoş. Poartă pe cap o pălărie veche, iar în mână, o bâtă cu mâner sculptat, veche de mai bine de 100 de ani. În faţa lui, pe pajişti, curg pâlcuri-pâlcuri cele 600 de oi pe care le păstoreşte. Ciobanul este uşor de găsit: are prima stână din fâneaţa de la Tilişca, din judeţul Sibiu, cum urci de pe Plaiul lui Neagoe.
„Sunt născut şi crescut aici, suntem oieri din familie. Şi moşul, şi tata tot asta au făcut. S-a transmis din generaţie în generaţie. Se termina şcoala, urcam la munte şi mergeam la stână, la colibă. Coboram înapoi în sat când începea şcoala“, povesteşte zâmbind ciobanul Ioan Miclăuş.
Ani la rând, a bătut ţara la picior în transhumanţă, de la Arad până la Cluj, Gherla sau Timişoara şi apoi la vale, în câmpia Bărăganului. Cu măgarii, cu pâinea, slănina şi cu sloiul de oaie la desagi, cu suflet şi cu drag. Acum, cu foarte multe amintiri, pe care le povesteşte molcom, lângă o bucată de mămăligă fierbinte, una de telemea de casă şi o cană de socată cât se poate de naturală, făcută în stână, s-a aşezat la vatră. Are trei colibe la stâna de lângă Tilişca şi aşteaptă oaspeţi dornici de o aventură ciobănească. Nea Miclăuş, la fel ca şi alţi ciobani din zonă, deschide cu plăcere uşile colibelor vechi. Au între 50 şi 100 de ani şi sunt din lemn de brad sau de mesteacăn cioplit cu barda şi cu toporul. Grinzile sunt făcute din bardă şi acoperite cu un strat de catran.
„PIJAMALE NATURALE“
În colibe, sunt paturi vechi de lemn, cu saltele de paie, iar cele mai bune plăpumi sunt „pijamalele naturale“, aşa cum numeşte nea Miclăuş, în glumă, cojoacele mari, miţoase din blană de oaie, sau bituşti, cum le spun ciobanii. Dacă e cald, pentru învelit e de ajuns un ţol – ţesătură groasă de lână, cânepă sau de bumbac. Însă niciun loc nu se poate compara cu podurile colibelor ciobăneşti.
Aici, sunt grămezi mari şi înmiresmate de fân proaspăt cosit, în care oaspeţii se pot odihni înveliţi în vechile cojoace ciobăneşti din blană de oaie.
LAVIŢE ŞI TACÂMURI AGĂŢATE ÎN GRINDĂ
Weekendurile sau vacanţele la colibe sunt doar pentru cei dispuşi să renunţe la confort pentru a experimenta, timp de câteva zile, adevăratul trai al ciobanilor la stână. În colibe nu sunt nici toalete, nici apă curentă, nici curent electric, ci doar lămpaşe vechi, pe gaz. În schimb, seara, lângă căsuţe sau în livadă, ciobanii pregătesc la foc de tabără adevărate festinuri culinare tradiţionale.
Iar apa e proaspătă, de la izvoarele din zonă, din cea din care „bei şi nu te saturi“, cum spune oierul Ioan Miclăuş.
Camerele colibelor sunt mici, simple, de un farmec unic dat de obiectele vechi, păstrate nealterate peste generaţii. „Sunt sobe vechi, paturi şi laviţe, aşa cum sunt numite vechile paturi ale copiilor care se trag şi care pot fi folosite şi ca depozite pentru diverse lucruri, dar şi ca băncuţe. Furculiţele şi lingurile se ţin la poliţă, sus, sau în blidar“, explică Nicolae Natea (37 de ani), a cărui familie deţine mai multe colibe lângă Tilişca.
LECŢII DE BUCĂTĂRIE TRADIŢIONALĂ
Când li se umplu colibele de oaspeţi, ciobanii din Tilişca nu îi lasă să se plictisească. În primul rând, îi aşază la masă, de pe care nu vor lipsi mămăliga şi tocana la ceaun, telemeaua, brânza de burduf sau caşul făcute în gospodărie. „Bulzul se face cu brânză de burduf învelită bine într-un ghem de mămăligă caldă, tăiată cu aţa. Odată făcut, se dă puţin pe jar şi apoi se serveşte stropit cu smântână proaspătă“, ne explică ciobanul Ioan Miclăuş dichisul celui mai bun bulz.
Oierii le arată musafirilor şi cum se face brânza de burduf, atât de căutată şi deloc ieftină la târgurile de produse tradiţionale, de la pregătitul burdufului din piele de oaie la măcinat, frământat, desărat sau „îndesat“ până să ajungă la păstrare, în pivniţă.
Balmoşul, cu smântână acrită, făină şi cu fiertură meşteşugită, este un alt preparat pe care-l pregătesc ciobanii de la Tilişca pentru oaspeţi. Pe masă pun şi telemeaua tradiţională, în crintă (ladă din lemn, specială). „Se taie de două ori mărunt, se taie de două ori marginile, se împachetează la loc şi abia apoi, după ce s-a scurs zerul, se taie în bucăţi şi se pune la saramură în apă de izvor. Iar cu zerul rămas, fiert în cazan de tuci, facem apoi jintiţă sau urdă“, mai explică Ioan Miclăuş.
Din lecţia de gastronomie tradiţională nu au cum să lipsească tocana de oaie scăzută, numai cu puţin sos, cu carne, ceapă şi cu slănină, fără condimente, sau sloiul de oaie, preparat tradiţional fiert în ceaun, din seu de oaie, pe care ciobanii îl cărau pe post de provizii, în desagi, în anii în care băteau munţii şi câmpiile la pas, în transhumanţă.
DE LA OI LA COASĂ
Vacanţa la colibele ciobăneşti poate fi, după preferinţele fiecăruia, una extrem de activă. Pe lângă învăţarea gastronomiei tradiţionale, turiştii pot merge alături de ciobani cu oile, le pot mulge sau tunde. „Dacă ştiu să cosească, pot da o mână de ajutor sau pot învăţa să cosească, să întoarcă fânul, să-l strângă, să ajute la făcut clăi. Se pot plimba cu căruţa, cu calul, cu măgarul, pot culege fructe naturale din livezi sau din pădure, ciuperci, zmeură, afine sau frăguţe. Se pot, de asemenea, culege muguri şi conuri de brad, să se facă sirop“, adaugă Nicolae Natea.
Dincolo de activităţile din colibe sau din împrejurimile lor, ciobanii le arată turiştilor şi unde pot face cele mai frumoase plimbări în zonă. Cât priveşte preţurile, aici totul este negociabil. Tarifele la colibele ciobăneşti pornesc de la 100 de lei de persoană şi pot ajunge până la 200 de lei de persoană, pe zi, bani în care intră cazarea, toate mesele şi diferite activităţi. Preţul variază în funcţie de tipul şi de numărul acestora. Copiii au cazare şi masă gratuite, iar dacă sunt grupuri formate din mai multe persoane, preţurile se negociază. ;
Ce se poate vizita în împrejurimi
18 sate unul mai pitoresc decât altul alcătuiesc salba de localităţi care formează Mărginimea Sibiului, o zonă renumită pentru tradiţiile păstrate peste timp, dar şi pentru agroturismul practicat aici. La Sălişte, oraş considerat capitala culturală şi spirituală a Mărginimii Sibiului, pot fi vizitate două muzee, cel al Protopopiatului Ortodox şi cel al Culturii Săliştene. Tot aici, în cea de-a patra zi de Crăciun are loc Întâlnirea Cetelor de Juni, sărbătoare de tradiţie care adună an de an sute de tineri îmbrăcaţi în costume populare pe platoul din centrul localităţii.
La mai puţin de 10 kilometri de Tilişca se află Sibielul, sat în care se consideră că a început, de fapt, agroturismul în România. Sunt renumite aici Muzeul de Icoane pe Sticlă, unic în Transilvania, atelierele meşteşugăreşti, dar şi Muzeul Comunismului, o cabană amenajată în cadrul unei pensiuni, decorată ca în Epoca de Aur, care atrage ca un magnet turiştii străini.
La aproximativ 15 kilometri de Tilişca se află comuna Poiana Sibiului, iar la aproximativ 20 de kilometri, comuna Jina. Ambele sunt considerate localităţile cu cei mai bogaţi oieri din România, iar casele ciobanilor de aici sunt adevărate palate, admirate de turiştii care ajung în zonă.
Drumul, la pas, cu maşina sau cu jeepul
Aşezare de poveste, renumită pentru tradiţia oieritului, Tilişca se află la aproximativ 30 de kilometri de Sibiu, în vecinătatea Săliştei. Din sat, pe jos, cu maşina mică sau de teren, în funcţie de condiţiile meteo, se poate urca la fâneţele şi colibele ciobăneşti din apropierea localităţii.
„Pe aceste fâneţe se află clădiri construite, numite de localnici colibe, şi saivane pentru oi. De fapt, sunt nişte case în care se poate face şi turism, unele colibe sunt chiar amenajate pentru a primi turişti. În total, sunt peste 400 de colibe. E ca un sat, localnicii primesc şi cazează. Aproximativ 10 gospodării pot primi turişti. Cât priveşte accesul, există acum un proiect pe fonduri europene prin care trei kilometri de drum vor fi reabilitaţi“, explică Dumitru Răceu, primarul comunei Tilişca.
DRUMEŢIE DE TREI-PATRU KILOMETRI
Cel mai bun moment pentru o asemenea aventură este vara, iar pentru a ajunge la fâneţele de la Tilişca există două drumuri. Un drum forestier din Rod, sat aparţinător de Tilişca, de circa şase kilometri, care, dacă nu plouă, pot fi parcurşi cu maşina mică.
Celălalt drum, pe Plaiul Neagoe, este mai scurt, între trei şi patru kilometri, şi poate fi parcurs cu ATV-urile, cu maşinile de teren, dar şi pe jos. Este îngust şi coteşte printre arbori, pentru ca apoi să se deschidă larg, în pajişti de un verde crud. Peste ele, sunt împrăştiate turme de oi însoţite de ciobani cu miţoasele aruncate pe umeri, sprijiniţi în bâte vechi, cioplite. Imagini de poveste, în care agitaţia din oraşe şi poluarea dispar odată cu semnalul la telefonul mobil.
Legendele Tilişcăi
Istoria locului porneşte cu două milenii în urmă, perioadă în care pe Dealul Căţănaş de la Tilişca a fost ridicată din temelii o impresionantă cetate dacică. Viaţa liniştită a localnicilor a fost însă spulberată de armatele generalului roman Marcus Tiliscus, care ar fi venit aici adus de o poveste, aceea că dacii şi-ar fi ascuns tot aurul între zidurile cetăţii. În zadar au prădat oamenii săi împrejurimile, au distrus cetatea şi au curmat vieţi omeneşti.
Vestita comoară a dacilor, despre care auzise atâtea, nu era nicăieri. Ruşinat că nu se poate duce cu atât de lăudata comoară acasă la împăratul său, Tiliscus a hotărât să rămână pentru tot restul vieţii în satul de lângă cetatea pe care o prădase. Iar legenda spune că de la numele lui ar proveni denumirea de Tilişca, purtată şi astăzi de vechea aşezare din Mărginimea Sibiului.
PĂSTORITUL, OCUPAŢIA DE BAZĂ
O altă legendă spune însă că, deoarece tilişcanii s-au ocupat de-a lungul timpului de creşterea vitelor, numele localităţii ar veni, de fapt, de la „tele“ care ar fi corespondentul din slava veche pentru „viţel“. De undeva de prin secolul al XVII-lea, ocupaţia de bază a tilişcanilor a rămas însă păstoritul.
Pe lângă ruinele cetăţii dacice de la Tilişca, în sat mai poate fi vizitat şi Muzeul Etnografic, amenajat într-o casă veche din centrul localităţii. Alte obiective turistice sunt cele două biserici ortodoxe, dar şi monumentul închinat eroilor căzuţi în Primul şi în Al Doilea Război Mondial.
Pe 15 august, de Sfânta Maria Mare, localnicii, dar şi turiştii se strâng la sărbătoarea oierilor, prilej cu care pe uliţele satului are loc o paradă splendidă a portului popular românesc. ;
Vă mai recomandăm:
Galeş, satul unde roata morii se-nvârteşte de 130 de ani
Trăsăturile satului autentic din Mărginimea Sibiului sunt conservate aproape intacte în localitatea Galeş, aflată la circa 20 de kilometri de Sibiu. O moară de apă funcţionează aici de la 1884, iar obiceiuri unice în ţară se ţin într-o biserică veche de 300 de ani.
Brădeniul este o comună aflată la aproximativ 80 de kilometri de Sibiu, cu foarte mulţi oameni săraci, case vechi şi un primar celebru în toată România după ce, proaspăt ales pe listele PP-DD, a vopsit în mov, culoarea partidului, o parte din casele din localitate. Tot în Brădeni însă, în podul bisericii fortificate din localitate, zace nepromovat un tezaur de o uriaşă valoare, unic în România: 120 de lăzi vechi, săseşti, cele mai vechi datând încă din secolul XV.
FOTO Petiş, satul de vacanţă din inima României
La 40 de kilometri de Sibiu, orăşenii redescoperă liniştea şi frumuseţea unică a vieţii de la ţară. În ultimii ani, în satul Petiş şi-au cumpărat case de vacanţă sau chiar s-au mutat cu totul oameni care au trăit la asfalt, reînviind micuţa localitate săsească.
Se încarcă comentariile...
