Localităţile şterse de pe harta Sibiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Albele Băi, Barc Mondorf sau Furkeschdorf sunt doar câteva localităţi menţionate de documente pe vremuri, pe teritoriul judeţului Sibiu, şi care astăzi nu mai există.

Despre Albele Băi, sat dispărut în zona Miercurea Sibiului, se ştie că a fost atestat în 1231 şi că a aparţinut copiilor lui Johannes Latinus. Aici, cercetătorii au găsit ruine ale uni complex balnear roman.

 “La circa 250 de metri sud de drumul Sibiu-Sebeş în dreptul staţiei SNCFR Miercurea Băi, în locul numit Albele, a fost cercetat cu prilejul săpăturilor arheologice întreprinse de N.Branga un complex balnear roman identificat de autorul cercetărilor cu antica Sacidava.

Complexul se compune din clădirea termelor cu cinci încăperi, un puţ cu apeduct, o staţie rutieră şi un turn de veghe şi apărare de plan hexagonal. O monedă de bronz emisă de Valens (364-378), descoperită în dărâmătura termelor, atestă funcţionarea complexului şi după retragerea aureliană”, se arată în Repertoriul Arheologic al judeţului Sibiu, volum apărut sub semnătura lui Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter şi Adrian Georgescu la Editura Economică în anul 2003.

Localităţi dispărute

Potrivit istoricului Răzvan Pop, directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Sibiu, mai multe localităţi amintite în documente nu mai există acum pe teritoriul judeţului Sibiu.

Printre ele se numără Bacea, sat dispărut în Slimnic, Barc, sat dispărut în Bogatu Român, Calvaser, sat dispărut în Şeica Mare, atestat în 1295 şi întemeiat de Thomas von Kaltwasser, Castelu, sat dispărut în Boiţa, Colun, sat dispărut în Porumbacu de Jos şi atestat în 1322 sau Fetea, sat dispărut în Biertan, atestat în 1357.

“În zonă se află o amenajare care indică prezenţa unei fortificaţii, la locul Gruiu Hoţilor. Amenajarea este, mai probabil, un loc de refugiu decât o fortificaţie propri zisă şi datează din feudalismul timpuriu”, se arată în Repertoriul Arheologic al judeţului Sibiu.

O altă localitate dispărută este Furkeschdorf, pe vremuri sat între Mediaş şi Moşna, atestat în 1267. Localitatea dispare în 1476 iar în 1487 moare ultimul preot paroh al bisericii cu hramul Sf. Nicolae.

Potrivit istoricului Răzvan Pop, alte localităţi dispărute sunt Hemsdorf, sat din zona Vecerd care dispare în 1337, Michendorf, sat aflat între Netuş şi Iacobeni, atestat în 1349 şi care dispare înainte de 1419, populaţia fiind decimată de ciumă iar supravieţuitorii, mutaţi la Iacobeni.

Se asemenea, documentele menţionează satul Mondorf, dispărut în zona Miercurea Sibiului, atestat în 1291. În 1523 pământurile sunt deja luate de cei din Miercurea Sibiului. Nici Poienita, sat din zona Cârţa, atestat în 1357, nu mai există astăzi, la fel Rependorf, sat dispărut în Şeica Mare şi Petiş, atestat în 1336 şi părăsit în 1470, Sankt Georgen, sat dispărut în Miercurea Sibiului, atestat în 1386, Schmielen, sat dispărut în Movile, distrus de turci în 1527 sau  Weissdorf, sat dispărut în Moşna, atestat în 1359 şi parăsit deja în 1519, terenurile fiind împărţite între Moşna şi Alma.
 

Vă mai recomandăm

GALERIE FOTO Oierit modern, după moartea transhumanţei. Palatele ciobanilor din Poiana Sibiului

FOTO Dezvăluiri de familie din viaţa poetului şi omului politic Octavian Goga

GALERIE FOTO Mărturii impresionante despre ultimii ani de viaţă ai lui Constantin Noica

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite