Mari reduceri de preţuri, înainte de soldările oficiale, în magazinele din Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hainele şi încălţămintea se vând deja cu reduceri cuprinse între 10% şi 50%. Din 15 ianuarie însă, atunci când începe sezonul oficial al soldărilor, preţurile vor intra la apă şi mai mult, în funcţie de stocurile rămase nevândute. Reducerile vor ajunge astfel şi până la 80%

Nici nu am intrat bine în noul an, că vitrinele magazinelor anunţă deja promoţii care mai de care mai atractive. Prin afişe cu litere de-o şchioapă, sibienii sunt tentaţi cu haine şi încălţăminte, la cele mai bune preţuri. Numărul celor care trec pragul magazinelor a crescut deja considerabil, iar comercianţii se declară extrem de mulţumiţi de încasări, mai mari cu peste 50%.

„Oamenii au aşteptat cu nerăbdare aceste reduceri, iar acum profită din plin de ele. Numărul clienţilor s-a dublat, de când avem reduceri, iar printre cele mai bine vândute produse se numără jeanşii, puloverele şi mănuşile“, ne-a spus Karla Zacşevschi, lucrător comercial la un magazin de haine.

O pereche de jeanşi poate fi cumpărată acum cu 210 lei, de la 420, o cămaşă, cu 125, în loc de 250 de lei, iar mănuşile au fost reduse de la 119 la 59 de lei. Şi la încălţăminte situaţia este asemănătoare, preţurile începând, după reducere, chiar de la 60 de lei.

Notificare către primărie

Pentru a putea practica astfel de soldări, comercianţii sunt obligaţi să notifice primăria. Până în prezent, au fost depuse cereri pentru nouă puncte de lucru, depuse de reprezentanţii a şapte societăţi comerciale, însă lista rămâne deschisă. „ Soldările de iarnă se desfăşoară în perioada 15 ianuarie-15 aprilie. Dacă doresc să practice soldări, comercianţii au obligaţia de a notifica administraţia locală, cu 15 zile înainte de a începe campania în magazin, indiferent când încep“, precizează Mirela Gligore, purtător de cuvânt la Primăria Sibiu. Anul trecut, 32 de puncte de lucru de pe raza municipiului s-au înscris la reducerile de iarnă.

Sub lupa inspectorilor CJPC

Şi, pentru ca totul se desfăşoare conform legii, reprezentanţii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului pregătesc acţiuni care vizează verificarea acestor magazine, programate pentru luna februarie.

„Reducerile trebuie făcute conform normelor în vigoare. Anul trecut, în perioada reducerilor de iarnă, am aplicat 20 de amenzi, în valoare de peste 94.000 de lei, nouă avertismente şi am oprit de la comercializare produse în vloare de 27.000 de lei. Operatorii economici care prestează astfel de activităţi sunt obligaţi să anunţe reducerile în valori absolute sau procentual, în mod vizibil, lizibil şi pentru fiecare produs sau grupă de produse identice “, spune spune Ioan Băra, directorul CJPC Sibiu.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite