Miercurea Sibiului, oraşul prea ca la ţară

În 2014, Miercurea Sibiului împlineşte 10 ani de când s-a transformat din comună în oraş. Localnicii trăiesc însă tot ca la sat: nu au spital, apă şi canalizare. Oamenii spun însă că, de când locuiesc oficial la oraş, taxele şi impozitele s-au dublat.

E o dimineaţă frumoasă de februarie şi un soare leneş curge peste piaţa pustie din centru, în Miercurea Sibiului, oraş aflat la aproximativ 40 de kilometri de fosta capitală culturală europeană. Piaţa refăcută nu de mult e mândria localităţii şi cam singurul lucru de admirat în zonă. În mai 2004, cu puţin înainte de alegerile locale, Miercurea Sibiului devenea, cu surle şi trâmbiţe, oraş. Astăzi, când mai e un pic şi se împlinesc 10 ani de la momentul transformării, oraşul nu are nici apă, nici canalizare, nici spital. În schimb, spun oamenii, suportă taxe şi impozite de două ori mai mari. 

„Degeaba a făcut oraşul”

Pe o bancă din parc, Gheorghe şi Ocner, prieteni vechi, privesc în zare, cu palma făcută streaşină. Ambii sunt pensionari şi le urează numai „de bine” celor responsabili pentru oraşul din scripte. Cel mai tare au simţit noul statut în portofel, pentru că au pensii mici, iar taxele şi impozitele s-au dublat. În rest, cară apă de la fântână, iar toaleta e tot în fundul curţii.  

„Nu a însemnat nimic faptul că l-au făcut oraş. Nu au făcut decât să mărească taxele şi altceva nu au făcut nimic, ce au făcut? Pe mine nu m-a ajutat cu nimic. Au făcut parcul ăla frumos acolo, dar restul... Nu e canalizare, nu e apă curentă, fiecare cu wc-ul acasă. Degeaba au făcut oraşul. Taxe şi impozite s-au făcut pentru toată lumea, dar de făcut n-au făcut nimic. Când a fost comună am avut spital, am avut salvare, am avut de toate, acum nu mai avem nimic, avem un dispensar şi atât”, povesteşte Gheorghe Gastone (75 de ani). 

Ocner, prietenul lui, râde amar. „De când e primarul ăsta a făcut asfaltul prin toată comuna, cinste lui, dar nu ne-a băgat canalizare, nu ne-a băgat apă. Au făcut pentru ei, că le-au crescut salariile, iar nouă - impozitele. Pe comunele aparte de noi, impozitul e patru milioane jumate hectarul de pământ, iar la noi e nouă milioane hectarul. La noi e dublu. Salariaţii Primăriei sunt triplu faţă de acum 20 de ani, ca la oraş, şi salarii mari, dar nu se gândesc la bieţii oameni care sunt cu pensie trei milioane jumate - patru, ca vai de ei. Poate primarul ar face, săracul, dar dacă nu are bănuţi?”, spune Ocner Gligor (82 de ani). 

Blocul cu fântână şi cu toalete în curte 

Din parcul din centru, o străduţă îngustă coteşte dreapta, spre singurul bloc din oraşul Miercurea Sibiului. În faţa blocului, Monica Drăgan (41 de ani), venită în vizită la părinţi, întinde rufe pe sfoară. La doi paşi de ea e fântâna de la care se aprovizionează tot blocul. În România europeană a anului 2014, locatarii de la bloc din Miercurea Sibiului îşi cară în apartamente apă, pentru spălat şi pentru gătit, de la fântână. Iar când au nevoie la toaletă, merg în spatele blocului, unde fiecare şi-a amenajat propriul wc rudimentar, ca la ţară. 

„Noi nu îl considerăm oraş, dacă nu are apă, canalizare nu, doar taxele sunt ca de oraş. La bloc, oamenii au fântâna aici, alături, de la fântână se alimentează, îşi iau apă din fântână, resturile de apă le coboară jos, le aruncă în curte, iar în curte, în spate, are fiecare toaleta lui. De spălat e foarte greu. Ca la sat. Eu nu pot să-i zic oraş, tot comună îi zic”, spune Monica Drăgan. 

La parterul blocului stă Mariana Răceu (60 de ani), pe care o găsim cu ligheanele cu apă pregătite pentru spălat. Mariana descrie simplu viaţa la oraşul-sat, în care lumea creşte porci şi găini în faţa blocului şi cară apă de la fântână, de dimineaţa până seara. „Avem şi noi fântâniţa aia acolo, atât. De-abia ne-am făcut-o acum de vreo cinci ani şi fântâna aia, noi am umblat de ne-am făcut-o şi am mai făcut câte un wc aici, mai în spate, fiecare cum poate. Au nişte vecini şi găini, au coteţe, câte un porc, câte o găinuţă, ce să facem. Pe familia mea nu a ajutat-o cu nimic faptul că e oraş, eu am băiat paralizat pe pat, trăiesc din pensie, am o fată bolnavă, ne descurcăm foarte rău”, povesteşte Mariana. 

„Oraşul lui <<Doamne, iartă-mă>>”

Vizavi de Mariana stă Ana Gheorghe. Are 80 de ani, vorbeşte greu şi oftează amar. „Oraşul lui <<Doamne, iartă-mă>>, cu nimic nu m-a ajutat că e oraş, mi-o mărit impozitul, atât. Mă descurc foarte greu cu apa, aduc înauntru, scot afară. Şi eu sunt bolnavă”, spune femeia. 

Şi dacă ea e totuşi fericită, că stă la parter, Ileana Cârneală (63 de ani), vecina ei, are de lucru, nu glumă. Cară zilnic apă până la etajul 2 şi înapoi jos, să o arunce după ce o foloseşte. „Impozite mari pe pământ şi pe casă avem mai mult ca totdeauna, nici la Sibiu nu plătesc cât plătim noi aici. Apă nu, canalizare nu, mă dor picioarele cât cobor, nu mai pot. Toată ziua cobor după lemne, apă, avem nevoie de canalizare, de wc în casă, nu avem nimica. Să ne bage apă şi canalizare, atâta cer. Era mai bine când era comună, nu au fost atâtea taxe şi aşa mari. Când spălăm îmi rog moartea”, oftează Ileana. 

Primarul e optimist: „Vom mai răbda un pic”

Cu tot cu satele aparţinătoare, Dobârca şi Apoldu de Sus, Miercurea Sibiului numără aproximativ 4.000 de locuitori, dintre care 2.000 stau în oraşul-comună. Ioan Troancă e primar din 2008, a moştenit comunitatea cu tot cu titulatura de oraş, care nu ştie exact pe ce criterii s-a acordat.  

„Era cred că s-a ţinut cont de numărul de locuitori, de potenţialul economic, de suprafeţe, cam aşa ceva. Dacă s-a dorit, s-a făcut oraş”, spune edilul. Deşi oamenii nu au nici apă curentă, nici canalizare, primarul zâmbeşte şi e optimist. Are proiecte depuse peste tot şi e convins că, în timp, nu se ştie cât timp, problemele se vor rezolva. 

„Chiar pe 21 mai, anul acesta, se împlinesc zece ani de când am fost făcuţi oraş, au fost păreri şi pro, şi contra, dar dacă am ajuns aici, eu zic că pe viitor, fiindcă tot se tinde spre regionalizare, să ne fie de folos. Atâta ne lipseşte, apa şi canalul. Apă avem fiecare din fântâni proprii, canalizarea, se descurcă oamenii cum pot, cu fose. Cum am trăit până acum, vom mai răbda un pic şi probabil se va rezolva. Sunt promisiuni.

Eu, cum am venit în 2008, am elaborat studiile de fezabilitate, le-am depus la Ministerul Dezvoltării, la Ministerul Mediului, apă - canal - staţii de epurare pe toate localităţile, Miercurea, Apoldu de Sus şi Dobârca. Le-am pus separat şi la Mediu, canalizarea pe Miercurea, ca să fie mai rapid executată, dar din păcate încă nimic. Norocul nostru este acum că se va ocupa operatorul regional, Apă-Canal, sunt de specialitate şi totul este acum cât de prioritari suntem. Probabil că în cel mai scurt timp se vor rezolva şi aceste probleme în oraşul nostru”, spune primarul. 

Vă mai recomandăm: 

GALERIE FOTO De ce iubim Sibiul, oraşul premierelor

Manifestări culturale de renume internaţional, un muzeu în aer liber pe aproape 100 de hectare sau palatul şi colecţiile legendarului baron Samuel von Brukenthal sunt doar câteva dintre atracţiile Sibiului, oraş care în 2007 a fost Capitală Culturală Europeană.

Acasă la Ioana Maria Vlas: „Acum îmi e milă de Vîntu”

Retrasă la ţară, într-un sat din judeţul Sibiu, Ioana Maria Vlas, „mama FNI”, priveşte cu alţi ochi lumea înconjurătoare, dar şi pe cel care a implicat-o într-o afacere în urma căreia s-a ales cu şase ani şi jumătate de închisoare.

Moromeţii, varianta Dealu Frumos: cum se văd politicienii la talpa României

În timp ce în Capitală se fac şi se desfac jocuri politice, în Dealu Frumos, localitate considerată centrul geografic al României, concluziile oamenilor sunt clare: ăia mari fură, toţi se ceartă la televizor, toţi sunt doar pentru ei. Cine sunt „ăia mari“? De aici, povestea de la sat se pierde între „nu ştiu cine-i prim-ministru“, „Băsescu e de nota 10“, „Iohannis e băiat fain“ sau „nu ştiu nimic, dar merg la vot“.

Duhovnicul căruia Arsenie Boca i-a zis că va ajunge călugăr. Cine este David Stoica, preotul căruia îi trec pragul sute de oameni din toată ţara

În Sădinca, un sat din judeţul Sibiu în care mai locuiesc doar şapte familii, David Stoica, un duhovnic cu har, a ridicat din temelii o mănăstire, iar la slujbele lui vin sute de oameni din toată ţara.

Ultimele ţesătoare din satul Tilişca

În localitatea sibiană Tilişca, altădată „vatra“ costumului popular din Mărginimea Sibiului, au mai rămas doar câteva femei care stăpânesc măiestria de a-l ţese. Superbele straie tradiţionale au ajuns să „sară“ binişor de 1.000 de euro, devenind pentru foarte multă lume un lux.

Lecţie de turism: Eugenia, gazdă perfectă la aproape 90 de ani

Eugenia Pau face agroturism din anul 1970 şi a găzduit, de-a lungul timpului, turişti de pe toate continentele în gospodăria ei din localitatea Sibiel. Cea mai mare mândrie este faptul că nu a avut, niciodată, nicio reclamaţie.

Ana Pauker, deţinută privilegiată la Dumbrăveni. Cum era tratată „Stalin cu fustă” în penitenciarul din judeţul Sibiu

Penitenciarul de la Dumbrăveni, judeţul Sibiu, a rămas în istorie ca locul unde a fost închisă timp de câteva luni, în perioada interbelică, Ana Pauker, fost ministru de externe şi viceprim-ministru. Supranumită „Stalin cu fustă“ al României, Pauker a avut parte de un regim privilegiat.

GALERIE FOTO Ultimii saşi din Richiş

Johanna (71 de ani) şi Johann (80 de ani) Schaas sunt singurii saşi care încă mai trăiesc în satul sibian Richiş, dintre cei aproape 1.300 de dinainte de Al Doilea Război Mondial.

FOTO Dinastia căldărarilor din Brateiu, de la cort la casă şi de la lei la euro

Localitatea sibiană Brateiu este cunoscută în toată ţara, chiar şi în străinătate, pentru arta căldărarilor păstrată cu sfinţenie din generaţie în generaţie. Cel mai bătrân căldărar de aici, Isoc Căldărar este bucuros că meşteşugul său va fi dus mai departe de fiul său Victor Clopotar şi de nepotul său Victoraş.