Moromeţii, varianta Dealu Frumos: cum se văd politicienii la talpa României
0
În timp ce în Capitală se fac şi se desfac jocuri politice, în Dealu Frumos, localitate considerată centrul geografic al României, concluziile oamenilor sunt clare: ăia mari fură, toţi se ceartă la televizor, toţi sunt doar pentru ei. Cine sunt „ăia mari“? De aici, povestea de la sat se pierde între „nu ştiu cine-i prim-ministru“, „Băsescu e de nota 10“, „Iohannis e băiat fain“ sau „nu ştiu nimic, dar merg la vot“.
Ca să ajungi la Dealu Frumos, un sat cu 500 de suflete, treci prin Agnita, oraş aflat la 60 de kilometri de Sibiu. La ieşire, în dreapta, încă opt kilometri, drum asfaltat. Ajungi în satul unde o plăcuţă te anunţă că ai ajuns în inima României. „Călătorule, nu uita, tocmai ai trecut prin centrul ţării“, scrie pe plăcuţă. Dincolo de ea, pe uliţele pline de noroi, România se vede mai simplă, mai colorată şi mai dureros de rea¬lă decât în toate studiile specialiştilor.
Pe marginea drumului, o ţigancă în straie colorate, cu doi puradei după ea, aleargă spre maşina noastră. E sărăcie mare la Dealu Frumos, aşa că discuţia începe cu o negociere pe câteva ţigări. Mărica Clopotar (53 de ani), cortorăreasă cu familie mare, nu prea înţelege ce-i cu politica de la Bucureşti. „E sărăcie, doamnă dragă! Nu prea înţeleg eu ce-i acolo, că nu avem televizor. Ponta, cum am auzit de la alţii că-i bun, nu pot spune eu că-i rău“, spune cortorăreasa, cu un muc de ţigară care aproape că-i arde buza. Marica e veselă. E şi cetăţean-model. Merge la vot, pune ştampila, orice ar fi! „La alegeri mergem, cum să nu? De Parlamentul European n-am auzit, apoi eu nici nu ştiu carte. Da’ la alegeri mergem, când va fi“, spune femeia.
„Ponta-i cu două feţe. Băsescu, de nota 10“
Un pic mai sus, o căruţă îşi face loc pe o uliţă plină. Doi bărbaţi şi un copil cu obrajii rumeni zâmbesc, se opresc şi stau de vorbă. Marcel Vizitiu are 47 de ani, „un servici de paznic, minimul pe economie“, o nevastă şi doi copii. Se descurcă greu şi e atât de sătul, încât nici că mai calcă în cabina de vot. „Politica de la Bucureşti se vede prost de tot de aici, de la noi de pe uliţă. E ţigănie! Asta e conducerea, ce să facem? Nu-i normal să se certe atâta pe banii noştri! Ar trebui daţi jos şi puşi alţii, unii mai tineri, competenţi. Ponta, eu zic că e cu două feţe. Antonescu, la fel. Iohannis a greşit că s-a băgat în politică cu ăştia, să fi stat la Sibiu că era mai bine. Ăştia îl sapă oricum, îl sapă că aşa e modelul. Băsescu, după mine, nota 10. Îmi place pentru că e sincer. Nu merg la vot, m-am săturat, vă spun cinstit, pentru că toţi mint, ăsta este adevărul“, spune bărbatul.
„Nu ştiu cine-i prim-ministru“
În anul de graţie 2014, când România se pregăteşte de două rânduri de alegeri, europarlamentare şi prezidenţiale, Ana Lascu (39 de ani), săteancă din centrul ţării, habar nu are cine conduce azi patria. Chiar dacă a fost la vot. „Nu ştim nimic, nu avem televizor. Nu ştiu cine e prim-ministru, nici preşedinte. Nu am auzit nici de Băsescu, nici de Ponta, nici de Antonescu. La vot am fost, dar nu mai ştiu eu acum pe cine am votat atuncea? Acum nu am nici certificat, nici buletin, nu am pensie, nimic. N-am nici bărbat, sunt singură, muncesc cu ziua“, spune femeia.
Pe uliţa veche, o tânără, cu un pui de om în braţe, se îndreaptă spre casă. Mama, Andreea Pădure, are 16 ani.Micuţul ei, un an şi o lună. Andreea nu are drept de vot, nu-i majoră, dar, ca tot românul, ştie şi politică. „Ponta nu e aşa bun, nu e cumsecade, Antonescu parcă e mai bun, a ajutat mulţi oameni. Domnul Băsescu nu a făcut nimic, iar de Iohannis nu ştiu nimica“, spune tânăra.
La birt: „Antonescu e cum bate vântul“
Dealu Frumos are în centru, chiar peste drum de biserică, un magazin mic, universal. În faţa lui, o umbrelă mare şi o masă de lemn cu două băncuţe. Birtul satului, improvizat afară. Tabloul este completat de Gheorghe şi Florin, prieteni vechi, oameni în floarea vârstei, ambii cu familii, ambii şomeri. Ca tot românul care se respectă, beau bere la PET şi sunt la curent cu viaţa politică.
„Momentan, în ţară e binişor, să zicem, se ceartă, dar ce să le facem noi? Vedem acum, facem o schimbare, poate îi mai bine. Ponta e băiat cumsecade, e bun, Antonescu nu ştiu, Băsescu, sincer, nu prea. Iohannis e băiat fain, cum să nu, face sigur ceva dacă merge la Bucureşti“, spune Gheorghe Negru (36 de ani). Şi el, şi soţia sunt şomeri, au doi copii, trăiesc din ajutorul de şomaj, nu-i uşor. Au însă spirit civic. „Mergem la vot, sigur că da“, spune bărbatul, hotărât.
Florin Marcu (36 de ani) are patru copii, şi nici nevasta lui nu lucrează. Vorbeşte cu amărăciune despre viaţa grea din satul lui, despre faptul că nu au apă, o aduce de la o fântână, nu au canalizare. „Nu prea cumsecade e politica de la Bucureşti, nu-i prea normal să se certe toată ziua, umblă şi fac toate minunile prin ţara asta.
„Iohannis ar merge“
Domnul Ponta e un om ca fiecare, face şi rău şi, câteodată, bine. Nu mai înţelegi ce e între ei acolo, dacă stai să judeci. Antonescu e aşa şi aşa, cum bate vântul. Băsescu, la fel, a întors o grămadă cu fundul în jos. Pot să vină mai mulţi la putere, Crin Antonescu şi cine va mai veni, nu contează! Iohannis, aşa cum vorbeşte, ar merge! Dacă se duce la Bucureşti, poate să facă ceva, să atragă lumea, da în rest...“, spune bărbatul. Sătul de sărăcie, Florin e decis să meargă la vot, ca întotdeauna: „Cum să nu mergem? Vedem acolo, stăm în cumpănă pe cine tre’ să punem, să alegem, habar n-avem. Mergem înainte!“.
La doi paşi de cei doi prieteni, sub umbrelă, Jakab Levente, „ungur, no“, bea leneş o bere rece, la sticlă. Are 43 de ani şi nu-i localnic, dar lucrează în zonă, la o exploatare forestieră. „În politica de la Bucureşti e harcea-parcea. Se mănâncă unul pe altul, ca şi câinii. După mine, cine ajunge la putere fură. Poate să vie şi Iliescu înapoi, şi toată lumea. Băsescu, pentru mine, e binişor, mai râde, mai ălă, mai ăla! Iohannis e sas, e cumsecade. Ar face treabă“, este de părere bărbatul.
„Ca Ceauşescu nu e niciunul“
Pe o bancă îngustă, încropită stângaci dintr-o scândură veche, o femeie priveşte absentă spre turnul bisericii vechi. Lucreţia Ducu face, anul acesta, 70 de ani. Soţul ei, Gheorghe, 76. Nu au pensii şi trăiesc amândoi din ajutorul social. Viaţa li se împarte între dorul de cei trei copii duşi prin străinătate, munca în gospodărie, ajutorul social de 210 lei şi cumpărăturile făcute pe caiet, pe datorie, la magazinul din sat. „Ne uităm la televizor, dar nu prea îi luăm în seamă. Se ceartă pentru ei, nu pentru noi. Bătrânii ăştia din sat, ăştia ca mine, habar nu au de ăia mari de la Bucureşti. La noi, bătrânii n-au ce mânca, cu ce trăi, unde sta, nimic“, spune femeia, şi glasul îi tremură a plâns.
Constantin, soţul ei, vorbeşte apăsat, scurt şi hotărât, parcă pentru tot satul. „Politicienii ăia mari se ceartă toată ziua pe la televizor. Ponta, deocamdată, văd că e cuminte, nu dă cu bâta în nimeni. Antonescu, şi ăla e cu politica lui, poate să devină preşedinte. Ce mare socoteală? Dar ca Ceauşescu nu e niciunul, aia v-o spun de la bun început! A făcut el şi rele, dar cel puţin avea şi bune“.
Vă mai recomandăm:
În Sădinca, un sat din judeţul Sibiu în care mai locuiesc doar şapte familii, David Stoica, un duhovnic cu har, a ridicat din temelii o mănăstire, iar la slujbele lui vin sute de oameni din toată ţara.
Ultimele ţesătoare din satul Tilişca
În localitatea sibiană Tilişca, altădată „vatra“ costumului popular din Mărginimea Sibiului, au mai rămas doar câteva femei care stăpânesc măiestria de a-l ţese. Superbele straie tradiţionale au ajuns să „sară“ binişor de 1.000 de euro, devenind pentru foarte multă lume un lux.
Lecţie de turism: Eugenia, gazdă perfectă la aproape 90 de ani
Eugenia Pau face agroturism din anul 1970 şi a găzduit, de-a lungul timpului, turişti de pe toate continentele în gospodăria ei din localitatea Sibiel. Cea mai mare mândrie este faptul că nu a avut, niciodată, nicio reclamaţie.
Penitenciarul de la Dumbrăveni, judeţul Sibiu, a rămas în istorie ca locul unde a fost închisă timp de câteva luni, în perioada interbelică, Ana Pauker, fost ministru de externe şi viceprim-ministru. Supranumită „Stalin cu fustă“ al României, Pauker a avut parte de un regim privilegiat.
GALERIE FOTO Ultimii saşi din Richiş
Johanna (71 de ani) şi Johann (80 de ani) Schaas sunt singurii saşi care încă mai trăiesc în satul sibian Richiş, dintre cei aproape 1.300 de dinainte de Al Doilea Război Mondial.
FOTO Dinastia căldărarilor din Brateiu, de la cort la casă şi de la lei la euro
Localitatea sibiană Brateiu este cunoscută în toată ţara, chiar şi în străinătate, pentru arta căldărarilor păstrată cu sfinţenie din generaţie în generaţie. Cel mai bătrân căldărar de aici, Isoc Căldărar este bucuros că meşteşugul său va fi dus mai departe de fiul său Victor Clopotar şi de nepotul său Victoraş.
Se încarcă comentariile...
