Sibiu

articolul anterior articolul urmator

Performanţele din pandemie ale Muzeului sibian Astra: cinci acţiuni pe zi şi un milion de lei, în proiecte

0
19 Jan 2022 17:28:51
Autor: Daciana Mitrache
Noaptea Muzeelor în Dumbrava Sibiului Foto Muzeul Astra
Noaptea Muzeelor în Dumbrava Sibiului Foto Muzeul Astra

Complexul care deţine cel mai mare muzeu în aer liber din Europa cu profil etno, Astra din Sibiu, este o instituţie care reuşeşte să se detaşeze clar în peisajul cultural românesc.

În plină pandemie, Complexul Naţional Muzeal Astra a marcat o adevărată performanţă: „Anul trecut, am organizat peste 2.000 de acţiuni culturale, asta înseamnă că vorbim de o medie de cinci acţiuni culturale pe zi, un record pentru România şi cred că un record pentru centrul şi sud – estul Europei, în contextul în care multe ţări au avut muzeele închise sau acţiunile culturale blocate”, explică managerul general al instituţiei, Ciprian Ştefan. 
 
Nu este singurul rezultat notabil al muzeului care s-a dovedit şi de această dată un adevărat magnet pentru turism: „Noi, ca instituţie, reuşim să aducem turişti în Sibiu... În ultimii trei ani, doar noi contăm în Sibiu, din păcate. Turiştii vin aici pentru că ştiu că la Muzeul Astra se întâmplă ceva în fiecare weekend”, mai spune managerul. Astfel se explică faptul că numai anul trecut Astra a avut aproximativ 400.000 de vizitatori, mulţi veniţi din alte zone ale ţării şi chiar din străinătate. 
 

Exemplu de bună practică: „Suntem campioni”

 
Pe de altă parte, într-un an foarte greu din punct de vedere economic, Astra a reuşit să atragă peste 1 milion de lei, din finanţări externe nerambursabile, pentru proiectele derulate, în plus faţă de bugetul asumat şi să-şi asigure din venituri proprii aproximativ 2 milioane de lei doar pentru salarii şi funcţionarea fără sincope a instituţiei.
 
Dumbrava Sibiului - Complexul Naţional Muzeal Astra - evenimente din 2021 Foto Muzeul Astra
 
„Cred că ar trebui să fim daţi ca exemplu de bună practică. Am arătat că în România, în sistemul de stat, dacă se doreşte se poate. Facem tot posibilul ca şi în continuare să arătăm că această minunăţie din Dumbrava Sibiului este de folos tuturor... Am reuşit să fim din nou campioni, prin calitatea actului cultural”, mai susţine managerul Muzeului Astra, Ciprian Ştefan. 
 
Dumbrava Sibiului - Complexul Naţional Muzeal Astra Foto Muzeul Astra
 

Vă recomandăm să mai citiţi:

 
Premieră românească la Paris. Roata olarului, făcută de un ceramist din Horezu. „O farfurie la noi costa 50 de euro, la alţii 1.300 de euro“ FOTO VIDEO
 
Cei mai puternici oameni ai planetei, la Sibiu: omul care a tras un tren de 100 de tone şi campionul mondial FOTO VIDEO

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările