Ponta, la Sibiu: noua lege a salarizării, ce prevede un salariu minim de 1.000 de lei, va intra în vigoare în 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta face declaraţii la Sibiu. FOTO:Adevărul
Victor Ponta face declaraţii la Sibiu. FOTO:Adevărul

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Sibiu, că vrea să modifice Legea salarizării, incluzând în "anvelopa naţională" cheltuieli de personal pentru fiecare instituţie, respectiv primării, consilii judeţene, ministere, dar şi "un salariu minim, probabil de 1.000 de lei, şi un salariu maxim".

"Am discutat cu cei prezenţi la întâlnire despre viitorul sistem de salarizare în aparatul public. Intenţionez ca în anvelopa naţională - şapte la sută din PIB negociată cu partenerii noştri internaţionali - să facem anvelopa de cheltuieli de personal pentru fiecare instituţie în parte - primărie, CJ, minister - să avem un salariu minim, probabil de 1.000 de lei şi un salariu maxim. Cred că un raport de 1 la 7 va fi, adică cel mai mare salariu să fie de 7.000 de lei şi în acestea conducătorul instituţiei, pe baza unor criterii, să poată stabili mult mai flexibil de câţi oameni are nevoie, cum îi stimulează pe cei care au rezultate în activitate, cum îi sancţionează. Asta înseamnă modificarea Legii salarizării care, de fapt, nu a fost niciodată pusă în aplicare, a fost doar o idee, din păcate, finalizată cu un faliment şi a Legii funcţionarului public"", a declarat, într-o conferinţă de presă, Victor Ponta.

Ponta vrea anul acesta noua lege

Întrebat când va intra în vigoare noua lege a salarizării, Ponta a răspuns că îşi doreşte ca acest lucru să se întâmple în 2013.   "Eu îmi doresc anul acesta, odată cu Legea bugetului public, ca să poată fi aplicată odată cu noul buget, în 2014. Trebuie să ne încadrăm în şapte la sută din PIB, orice încălcare a acestei prevederi înseamnă nu doar încălcarea unor angajamente la nivel naţional, ci înseamnă o nesustenabilitate a administraţiei publice româneşti", a mai spus Ponta.

În vizită la Sibiu

Victor Ponta se află, joi, într-o vizită oficială în municipiul Sibiu. Premierul a avut, la sediul Consiliului Judeţean Sibiu, o întâlnire cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai instituţiilor deconcentrate şi cu aleşi locali din judeţ, la care au participat peste o sută de persoane. Preşedintele Traian Băsescu  a declarat, în 19 iulie, la întâlnirea cu delegaţia FMI, CE şi BM, că o nouă lege a salarizării trebuie să fie o prioritate a noului acord cu organismele internaţionale, precizând că deşi se vorbeşte de elaborarea unui nou act normativ, nu trebuie uitat că există deja o lege, care nu e aplicată.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite