Povestea ultimului cojocar din Tilişca. Creaţiile lui au ajuns din Germania până în Australia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasile Gândilă, în vârstă de 75 de ani, a rămas, în localitatea sibiană Tilişca, ultimul meşter care mai face cojoace ciobăneşti autentice.

Odată cu uşa atelierului mic de cojocărie vizitatorul deschide parcă o carte veche de poveşti, cu timp încremenit acum câteva zeci de ani, cu ustensile de demult, moştenite şi păstrate peste timp, la fel ca meşteşugul vechi al cojocarilor de odinioară, din satele Mărginimii Sibiului. 

Cândva, atelierele de cojocărie autentică, pentru ciobani, erau multe în Tilişca. Astăzi, Nea Vasile a rămas singurul din sat care mai lucrează atent, meşteşugit şi absolut tot de mână, nimic mecanizat. 

„Am fost cioban la un om în Poiana Sibiului, şi el cunoştea şi meseria cojoacelor. Dacă am stat cioban la el mi-a prins bine, că am văzut la stână şi am învăţat şi eu. Aveam atunci vreo 30 de ani, apoi, în timp, mi-am făcut şi scule”, povesteşte zâmbind, în timp ce îmbracă mândru un cojoc cu lână miţoasă, lung până în pământ. 

Povestea cojoacelor „albe şi frumoase”

În atelierul vechi, Vasile Gândilă a păstrat ustensilele vechi de zeci de ani. Lucrează cu piei ciobăneşti, de miel, „mielul e miel, oaia e oaie, şi carnea e mai bună de miel ca aia de oaie”. Ca să ne arate cât de mult e de lucru, începe povestea cu o piele de oaie aproape înnegrită, ”oaie de pe padină, murdară”, care trece printr-un proces complex până să poată fi luată la mână, pentru a fi transformată în vestitul cojoc ciobănesc. 

Pieile sunt întâi curăţate, apoi puse într-un dispozitiv din lemn plin cu apă şi cu soluţie specială, cu crom, unde trebuie să stea 8 zile. După ce sunt scoase, se usucă, apoi se trec printr-un alt dispozitiv, „le tragem la cârlig” cum spune nea Vasile, pentru a fi curăţate cum trebuie, „să iese albe, frumoase”, după care sunt luate şi cusute cu migală, doar manual. 

„Facem cojoace şi bituşti, lucruri de mână. Cojocul e cel lung, de sus până jos, cojocul ciobănesc de noapte, şi bituşca o poartă feciorii la juni, la sărbători, şi aia e lungă până jos dar se poartă cu pielea în afară, e făcută cu negru la mâneci, blăniţă de miel”, explică bătrânul cojocar. 

La vârsta lui, cu probleme de sănătate destul de mari, Nea Vasile e cu siguranţă un model pentru mulţi. Nu renunţă sub nicio formă la meseria atât de dragă sufletului lui, coase chiar şi cât timp stăm de vorbă, nu se opreşte din lucru nicio clipă. 

Şi, cu privirea curgând senină peste iarna de poveste de dincolo de fereastra atelierului mic, îşi aminteşte zâmbind de anii ciobăniei din tinereţe, când bătea prin frig munţii şi dormea învelit în cojoc, cu câte un muşuroi de pământ pe post de pernă. Azi, spune nea Vasile, ciobanii sunt „domnoşi”, au căsuţe mici unde trag, nu mai dorm sub cerul liber. 

„Ţine cald cojocul, ciobanii noştri mai demult se duceau în Dobrogea, în Bărăgan, prin Rusia, aveau căciuli din alea cu fundul lat şi bituşcă din asta cu lâna către ei, şi un cojoc mare cu lână peste, de puteau dormi noaptea în balta Dunării. Răbdam şi frig, ne era şi cald, îngheţa şi mâncarea, sloiul nostru de oaie (preparat specific al ciobanilor pentru sezonul rece, n.r.). Acum ciobanii sunt domnoşi, că dorm în ţosă, lângă oi, le trebuie şi plapumă dedesupt şi cojoc bun. Ţosa e o căsuţă de o persoană, cu pat, cu rânduială, acoperită, şi are paravan în faţă, să nu vină vântul pe el, e adăpostit de ploaie şi de zăpadă. Noi dormeam lângă oi, un muşuroi să avem de pernă la cap, aşa, băbeşte”, povesteşte nea Vasile. 

Rentabil şi nu prea 

Nea Vasile coase într-o săptămână cam două cojoace, şi cere bani puţini, cam 150 de lei la cojoc, cu  materialul clientului. Mai departe, spune nea Vasile, cojocul gata făcut îl vând cei care îl iau cu 500-600 de lei. 

„Materialul lor mi-l aduc, 7-8 bucăţi la un cojoc, dacă sunt mai mici aduc mai multe, ciobanii vin şi cer, fără cojocar nu pot. Au fost 7 cojocari în comună şi au murit şi am rămas singur, sunt bătrân şi eu. Copiii nu vor să înveţe, sunt ultimul cojocar. Un cojoc, când îl vinde omul, se dă cu 5-6 milioane, eu îl fac, că îmi aduce materialul, şi el şi-l vinde. Eu iau un milion jumătate, el îl vinde cu materialul tot cu 5-6, după cum e de bun”, spune nea Vasile. 

Şi cum e vestită povestea conform căreia pantofarul, de exemplu, nu are nsiciodată pantofi pentru el, bătrânul confirmă şi el, râzând, faptul că meşterul nu are niciodată, pentru el, produsele pe care le face pentru alţii. „Cojocul mi l-a luat unul din spate, odată, i l-am dat, de ce să nu i-l dau, ce-mi mai trebuie mie, la vârsta asta, că nu mai am unde să-l port”, spune nea Vasile. 

Cojocul de Tilişca, din Germania până în Australia

Vasile Gândilă se mândreşte cu cu cojoc ” tuns fain, care e la muzeu în Bucureşti” dar şi cu marfă plecată în străinătate, în Germania şi chiar şi în Australia. „Am avut şi străini, le-am făcut de comandă şi le-am trimis cojoc făcut gata, bundiţă, în Germania şi în Australia, a trebuit să cântăresc cojocul, să nu aibă mai mult de 15 kilograme, că nu-l primea portbagajul. Şi bâtă şi căciulă i-am dat la omul care şi-a dus acolo. Am făcut şi genţi de blană pentru străini, blană de miel, ăia nu au întrebat cât costă, am făcut şi plapumă de miel, cu lâna de 3 degete, mi-au adus material, străini din Germania”, povesteşte zâmbind. 

În atelierul mic, bătrânul cojocar, tot numai suflet şi drag de meserie, spune că are un singur mare regret. Faptul că a rămas singurul în sat care mai face cojoace ciobăneşti şi că, din păcate, nu vrea nimeni din cei tineri să înveţe şi să poarte meseria mai departe. „Pe vremea lui Ceauşescu făceam cojoace puţine, atunci avem meserie mică pentru că erau mulţi cojocari, numai ce rămânea de la ei făceam eu. Acum am rămas singur. Meserie nu vrea să înveţe nimeni, acum sunt tot mai domnoşi”, încheie Vasile Gândilă. 

Vă mai recomandăm: 

FOTO Dinastia căldărarilor din Brateiu, de la cort la casă şi de la lei la euro

FOTO VIDEO Ghiţă, ciobanul cu acoperire naţională 

GALERIE FOTO Ultimii saşi din Richiş

FOTO Sibianul Cătălin Mustăţea, singurul român ales consilier la alegerile locale din Italia

VIDEO FOTO O poveste cum rar întâlneşti în România. Lecţia de viaţă a familiei Rotaru: creşte 10 copii, toţi talentaţi, toţi premianţi

Lecţie de implicare: Cum a refăcut complet o doctoriţă secţia unui spital de stat, fără niciun leu de la buget

SCHIMBĂ ROMÂNIA Un fost alcoolic, „îngerul“ celor dependenţi

FOTO VIDEO Învăţătoarea care a şcolit un întreg sat de romi

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite