FOTO Anul acesta se împlinesc 40 de ani de la accidentul aviatic de la Prejba, una din cele mai mari catastrofe aviatice din România, în care 42 de oameni au murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul acesta se împlinesc 40 de ani de la una din cele mai mari catastrofe aviatice din istoria României. În 1974, 42 de oameni au murit după ce un avion care mergea de la Oradea la Bucureşti s-a prăbuşit în Munţii Lotrului.

În decembrie 1974, cu trei zile înainte de anul nou, un accident aviatic cumplit a avut loc în munţii Lotrului. Cursa făcea legătura între Oradea şi Bucureşti, iar la bord se aflau, printre călători, diplomaţi şi cetăţeni străini.

Avionul a căzut la câteva zeci de metri de cabana Prejba, şi a fost descoperit iniţial de un profesor de schi, care a dat alarma. “La cabana Prejba era o tabără de schi de copii, şi un profesor care avea grijă de ei, dimineaţa, pregătindu-se să iese pe pârtie, a auzit un zgomot mare de avion deasupra cabanei, a trecut în mod razant. Nu avea ce căuta acolo un avion – şi după câteva secunde nimic, linişte mormântală. Atunci omul a plecat pe jos, s-a dus în direcţia aia, nu a dat voie la copii acolo, şi acolo a văzut dezastrul. Avionul era practic la 40 de metri sub vârf, era înfipt în zăpadă cu coada ruptă în sus”, povestea în urmă cu 3 ani pentru Adevărul Liviu Miu, la momentul accidentrului adjunct al şefului Salvamontului în judeţul Sibiu.  

Coborârea victimelor de pe munte

În ziua accidentului, care a rămas în memoria celor care aveau să participe la operaţiunile de recuperare a cadavrelor drept “duminica neagră”, salvamontiştii au fost chemaţi pe aeroportul din Sibiu, de unde iniţial s-a plecat spre locul tragediei cu un elicopter dar, din cauza vremii nefavorabile, acesta s-a întors din drum. Aşa că s-a plecat la locul intervenţiei cu maşini de armată, iar o parte din drum l-au făcut apoi pe jos, prin zăpadă. În creierii nopţii, echipajele au ajuns la cabana Prejba. A doua zi, au început să caute trupurile fără viaţă. Prin şefii de partid, aveau dispoziţie direct de la Nicolae Ceauşescu să facă în aşa fel încât victimele să ajungă la familii până de Revelion.

„Era plin de securişti, noi le luam actele şi lucrurile de valoare, lănţişoare, inele, brăţări, ceasuri şi le puneam în pungi pe care le dădeam securiştilor. Victimele le luam şi apoi, pentru că aduseseră de la moara din Sibiu saci, băgam un sac în picioare şi un sac în cap, şi coseam cu nişte ace din alea mari cu aţă, şi soldaţii, cu tărgi făcute din ramuri de brazi, îi legau pe tărgi şi îi coborau jos, unde erau maşinile”, a povestit Liviu Miu.

A păstrat peste ani în minte imaginea unui bebeluş mort, de doar un an şi jumătate. “Era un fenomen foarte interesant – din cauza depresurizării bruşte, tot ce era cutie a explodat – nu era nicio valiză nepleznită în două, toate erau rupte, şi capetele tuturor erau crăpate, numai la copil nu – intersant fenomenul”, a mai spus fostul salvamontist.

După ce au fost coborâte de pe munte, victimele au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală de la Sibiu, pentru identificare. Cel mai greu le-a fost specialiştilor în cazul femeilor, pentru că acestea aveau actele în poşete iar genţile erau împrăştiate la locul tragediei.

„A fost mai greu la femei, pentru că la bărbaţi s-au găsit în hainele lor, în îmbrăcăminte, actele de identitate, ne-a uşurat şi că aveam lista cu pasageri, cu datele lor, cu vârste. La femei a fost mai greu, cu poşetele, erau împrăştiate pe vreo 900 de metri rămăşiţele avionului, victimele”, rememora, în urmă cu trei ani, pentru Adevărul, Ilie Fleacă, fost şef al Biroului Criminalistic din cadrul Miliţiei judeţului Sibiu.

Victime celebre

În avionul prăbuşit la Prejba se aflau, pe lângă alţi călători, şi diplomaţi, dar şi cetăţeni străini. Mihail Bujor Sion, ambasador în perioada respectivă, şi soţia lui Selina, un actor de la teatrul din Oradea  dar şi soţia ambasadorului din Ghana erau pasageri în avionul morţii. Cadavrul soţiei ambasadorului din Ghana a fost singurul recuperate de un elicopter direct de la locul accidentului aviatic.

„Avea vreo 7-8 valize pline cu combinezoane, dresuri de damă fine, plin cu săpunuri Rexona, stropite cu kerosen”, a mai povestit Liviu Miu.
 

Vă mai recomandăm:

AUDIO Ultima discuţie dintre Adrian Iovan şi turnul de control din Sibiu înainte de a se prăbuşi în Munţii Apuseni

Chiar înainte de a ateriza forţat, pilotul Adrian Iovan a comunicat cu cei de la turnul de control din Sibiu. Înregistrarea audio poate fi ascultată mai jos. Înregistrarea a fost făcută publică de site-ul publika.md, iar în ea se poate auzi convorbirea dintre pilotul Adrian Iovan, decedat în catastrofa aviatică din Munţii Apuseni şi turnul de control din Sibiu.

FOTO VIDEO Reportaj din Apuseni: filmul tragediei aviatice, în care sute de săteni au încercat să-l salveze pe pilotul Adrian Iovan şi pe ceilalţi răniţi

Un avion a căzut în Munţii Apuseni şi doi oameni au murit, pilotul Adrian Iovan şi o rezidentă. Salvamontişti din mai multe judeţe, echipaje de ambulanţă şi SMURD, pompieri, dar şi sute de localnici au căutat cele şapte persoane aflate la bordul aparatului de zbor prăbuşit în pădure, printre brazi.

FOTO EXCLUSIV Tragedia aviatică din Apuseni: Adrian Iovan şi o rezidentă au murit. Medicii din Cluj: ceilalţi cinci răniţi sunt internaţi la Terapie Intensivă.

Pilotul Adrian Iovan, aflat la bordul aparatului de zbor care a aterizat forţat, luni, în Munţii Apuseni, a murit. La câteva minute, rezidenta din acelaşi avion a murit. Avionul, care efectua o cursă medicală de la Bucureşti la Oradea, a forţat aterizarea într-o pădure de la graniţa judeţelor Cluj, Alba şi Bihor. La bord se aflau patru doctori, o rezidentă şi doi piloţi, care urmau să aducă în Bucureşti mai multe organe pentru transplant. 

Mărturii din avionul groazei. Unul dintre medicii supravieţuitori: „Ne-am prăbuşit, sunt întins pe pământ, abia respir”. Medicul Valentin Calu, rănit în accidentul aviatic din Munţii Apuseni în care pilotul Adrian Iovan a murit, a sunat-o imediat după prăbuşire pe directoarea medicală a Spitalului Elias, Dana Safta, şi i-a transmis starea în care se află.

Cine a fost Adrian Iovan, pilotul care a murit în tragedia aviatică din Apuseni. Pilotul Adrian Iovan, în vărstă de 54 de ani, cel care a murit luni seară în urma unui accident de avion din Munţii Apuseni, avea la activ zeci de ani de zbor, fiind unul dintre cei mai experimentaţi piloţi din România. Adrian Iovan hotărâse cu mai mulţi ani în urmă să efectueze curse private pentru a-şi suplini veniturile.

Cum a găsit un pădurar epava avionului înaintea autorităţilor. Epava avionului prăbuşit în Munţii Apuseni la graniţa judeţelor Cluj, Alba şi Bihor a fost gasită la altitudinea de 1.600 de metri, după mai bine de cinci ore, de către un pădurar, pe numele său Todea Avrămuţ. Acesta, după ce a identificat locul dezastrului înaintea autorităţilor, a direcţionat şi echipajele de urgenţă pentru a acorda primul ajutor răniţilor.




 

Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite