Sibiu

articolul anterior articolul urmator

Pui de urs, lovit de o maşină pe DN1. Şoferul s-a făcut nevăzut, iar animalul a fost găsit în agonie

1
5 May 2022 10:04:24
Autor: Daciana Mitrache
Urs lovit de o maşină pe DN 1 în Sibiu Foto Adevărul
Urs lovit de o maşină pe DN 1 în Sibiu Foto Adevărul

Din nou, un urs a fost victima unui accident rutier, de această dată joi dimineaţa, 5 mai, pe DN 1, în judeţul Sibiu. În urmă cu o lună, în aceeaşi zonă a mai murit un alt exemplar.

Printr-un apel 112, o persoană a sesizat faptul că pe DN 1, pe acostament, în zona localităţii Arpaşu de Jos, este un urs rănit, au transmis reprezentanţii Poliţiei Judeţene Sibiu.
 
„La faţa locului s-au deplasat poliţişti, jandarmi, reprezentanţi ai fondului forestier şi ai administraţiei locale. Există posibilitatea ca ursul să fi fost lovit de un autovehicul, însă la locul găsirii animalului nu a fost identificat niciun auto care să fi fost implicat în producerea evenimentului”, a mai menţionat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu, Elena Welter.
 
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov a anunţat însă că ursul a avut de suferit în urma incidentului produs, cel mai probabil, în cursul nopţii, pe drumul naţional care leagă Sibiul de Braşov.

Puiul de urs, pentru că nu este vorba despre un exemplar adult, urmează să fie tranchilizat şi examinat de medicii veterinari. O comisie va stabili ce se va întâmpla în continuare cu el, având în vedere că atunci când a fost găsit era în agonie, pentru că pierduse mult sânge şi avea multiple traumatisme. 
 
În luna aprilie, un alt exemplar a fost omorât de o maşină, tot pe DN 1, în apropierea aceleiaşi zone. 
 
Şi tot luna trecută, într-o altă localitate din judeţul Sibiu, doi copii au fost atacaţi de o ursoaică cu doi pui, la o stână din apropierea localităţii Loamneş. Unul dintre ei a fost muşcat de cap, abdomen şi fese. Ambii copii au supravieţuit întâlnirii cu animalele sălbatice. 
 
Pe de altă parte, anul trecut, o asociaţie care a salvat doi pui de urs abandonaţi a fost amendată cu suma maximă de către reprezentanţii Gărzii de Mediu Sibiu. Sancţiunea a fost contestată în instanţă şi transformată în avertisment. 
 
Recent, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a emis o derogare prin care se permite împuşcarea a opt urşi în judeţul Sibiu. Este vorba despre un ordin emis la începutul lunii aprilie, „în interesul sănătăţii şi securităţii populaţiei şi în scopul prevenirii unor daune importante”.
 
Două dintre exemplare vor fi recoltate din Porumbacu de Jos - localitate aflată în vecinătatea zonei în care s-au produs cele două accidente cu animale sălbatice de pe DN 1.
 
Accidentele au avut loc în contextul în care DRDP Braşov a început în urmă cu doi ani să monteze, pe marginea drumurilor naţionale, dispozitive cu ultrasunete pentru alungarea animalelor sălbatice. Este vorba despre nişte garduri virtuale anti-urs, care se activează când trec maşinile. Mai multe zone de pe DN1 au fost prevăzute cu astfel de dispozitive, dar nu şi pe raza judeţului Sibiu. 
 

Vă mai recomandăm şi:

 
UPDATE Doi copii, atacaţi de un urs la marginea unui sat din Sibiu. „A fost muşcat de cap, abdomen şi fese”
 
Ce s-a mai întâmplat cu asociaţia care a primit amendă maximă pentru că a salvat doi pui de urs
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

brave.com
5.05.2022, 10:27:26

Daca ursii ar conduce ar fi mai umani decat soferii orthodoxi !

0 (2 voturi)
Modifică Setările