Raluca Turcan (PDL): „Premierul TV a transformat Bac-ul într-o întrecere socialistă de mulţumit pe toată lumea”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raluca Turcan FOTO Adevărul
Raluca Turcan FOTO Adevărul

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat joi, la Sibiu, că în opinia sa, Bacalaureatul din acest an „poartă amprenta fraudă” lucru pentru care, este de părere Raluca Turcan, „vinovat este categoric guvernul Ponta”.

„Din păcate, la nivel naţional, Bacalaureratul 2013 poarta amprenta de fraudă si pentru asta vinovat este categoric guvernul Ponta.  Premierul TV, în goana după imagine şi voturi a transformat bacalaureatul dintr-un examen de evaluare a competentelor într-o întrecere socialistă de mulţumit pe toata lumea.

Bacalaureatul a început cu stângul si mesajele transmise de guvern au fost urmatoarele: exigenţe reduse, toată lumea va fi mulţumită, orice incident va fi ascuns sub preş. Toată această abordare ţine de o mentalitate comunistă şi transformă mii de copii în asistaţi ai statului, şomeri cu diplome (80% dintre absolvenţi nu profesează în domeniile pentru care s-au pregătit)”, a spus Raluca Turcan. 

Vicepreşedintele PDL este de părere că desfăşurarea anchetei în cazul acuzaţiilor de fraudă de la liceul Dimitrie Bolintineanu din Bucureşti ar fi una ”forţată”. 

”Desfăşurarea anchetei în cazul fraudei de la liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Bucureşti a fost una forţată dar intervenţia premierului Victor Ponta în actul de justiţie nu avea ce cauta. În cazul elevilor, diplomaţia trebuie să fie mai mare tocmai pentru a nu avea de suferit o generaţie întreagă. Gestionarea cazului poate fi caracterizată în felul următor: proasta gestionare, proasta comunicare, solidaritate întru neperformanţă, tensiuni în USL. Toată înlănţuirea de gafe şi bâlbe nu acoperă problema de fond: sistemul de învăţământ este şubred, iar cum s-au comportat autorităţile în acest caz nu va aduce nimic bun în sistemul de educaţie”, a mai spus Turcan.  

Vă mai recomandăm: 

PDL îşi lansează, la Sibiu, strategia pe educaţie. Raluca Turcan: ”Suntem pe primul loc la analfabetism în UE. În loc să avem educaţie de A, statul ne serveşte educaţie de E-uri”

Vasile Blaga, la Sibiu: ”Am credinţa că situaţia de la liceul din Bucureşti nu este singulară. Am înţeles că cel puţin 30 de licee au fost monitorizate”

VIDEO Raluca Turcan, la „Adevărul live“:„Este evident că Ponta şi Antonescu lucrează la o Constituţie care să le servească“

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite