Sibiu

articolul anterior articolul urmator

„Refugiaţii“ din pădurea de la marginea Sibiului FOTO VIDEO

13
12 Apr 2017 16:39:30
Autor: Traian Deleanu
În mijlocul taberei oamenii şi-au amplasat televizorul legat la un DVD player şi la un generator de electricitate FOTO Traian Deleanu
În mijlocul taberei oamenii şi-au amplasat televizorul legat la un DVD player şi la un generator de electricitate FOTO Traian Deleanu

Şapte familii de romi cu copii şi-au amenajat colibe, acoperite cu pături şi covoare, în zona unui fost camping din Pădurea Dumbrava a Sibiului. Trăiesc acolo şi aşteaptă ajutor din partea primăriei, după ce au fost nevoiţi să părăsească o clădire care urma să fie demolată.

Cele aproximativ 30 de persoane care s-au refugiat în pădurea de la marginea Sibiului locuiau până acum trei zile în clădirea părăsită a unui fost restaurant din apropiere. Proprietarul clădirii i-a tolerat aici timp de patru ani, iar zilele trecute a început activităţile de demolare.

 „Am crezut că rezolvăm ceva. Patronul restaurantului a plătit foarte mulţi bani pentru noi, acum nu a mai putut. Ne-a vorbit frumos şi ne-a scos afară“, spune Gheorghe Boldijar, cel mai vârstnic dintre cei refugiaţi acum în pădure.
 
Cu televizorul în mijlocul pădurii
 
Cei refugiaţi acum în pădure au luat ce au putut din clădirea fostului restaurant, înainte ca aceasta să fie demolată. Din bârne din care au amenajat scheletul corturilor în care să locuiască. Au acoperit bârnele cu pături şi covoare, iar înăuntru au înghesuit câte o saltea şi multe pilote. „Unde să băgăm şi sobă, că luăm foc? Am făcut doar două sobe din două butoaie, să putem face de mâncare şi să încălzim apa“, arată cei care se numesc fie Boldijar (după tată), fie Stoica (după mamă).

S-au mutat în pădure deoarece spun că nu ştiu în ce alt loc să meargă. Poliţia locală i-a vizitat deja şi le-a dat termen ca în cea de-a treia zi de Paşti să părăsească zona. „Numai să rezistăm până marţi, căci am văzut că duminică s-ar putea să plouă. N-avem cum ne feri şi avem şi copii mici“, povestesc oamenii. Cel mai mic copil este o fetiţă de şase luni, cu o mamă de 17 ani şi un tată de 18 ani.
În mijlocul taberei improvizate au amplasat un televizor legat la un DVD-player, iar prin copaci au atârnat două becuri. Energia electrică le este produsă de un generator pe benzină, iar apa o aduc de la hotelurile din apropiere.
 
„Refugiaţii“ din pădurea de la marginea Sibiului
 
„N-am găsit pe nimeni care să ne găzduiască“
 
Singurele venituri regulate ale celor mutaţi în pădure sunt ajutoarele sociale şi alocaţiile copiilor. „Dar muncim şi cu ziua, pe câte 70 de lei. Nu ne e frică să batem un cui. Eu aş da şi 100 de euro pe lună chirie, căci muncesc, dar când mă vede lumea mai negru la faţă şi cu patru copii, nimeni nu mă primeşte“, spune Marius Stoica, în vârstă de 27 de ani. Cei mai mulţi dintre bărbaţi strâng fier vechi.
Adăpostul de noapte din oraş nu este o soluţie pentru ei, deoarece ziua tot în stradă ar ajunge, spun oamenii. Povestesc că anul trecut au fost contactaţi de o asociaţie din Olanda, care s-a oferit să le plătească o chirie, în avans pe doi ani. „Dar n-am găsit pe nimeni să ne găzduiască“, mai arată Marius.
 
Cu ochii înspre Primărie
 
„Avem buletin de Sibiu, suntem născuţi în Sibiu, rugăm autorităţile să ne ajute cumva. Am fost şi în audienţă la Primărie, la social, ne-au spus că nu au ce să ne dea“, povesteşte Elena Stoica. Spune că locuinţa în care au stat până în 2012, de unde au fost evacuaţi, este în continuare liberă. Casa respectivă aparţine tot de Primăria Sibiu, care i-a evacuat de acolo în urma unor procese de lungă durată. „Pe strada Verzăriei la numărul 14B, acolo e casa. Şi e plin de bălării. Ne-am muta înapoi, am îngriji noi casa, numai să ne lase acolo. Căci suntem mulţi şi dacă e să ne mutăm într-un loc să fim toţi, să nu rămână care pe afară“, speră femeia.
 
Cunoscuţi
 
Cei care locuiesc acum în pădure sunt cunoscuţi de sibienii care lucrează în zonă. „Au nişte boxe imense din care puneau noaptea muzică de răsuna pădurea. Acum, mie îmi e milă de copiii aceia, că nu au nicio vină. Că am înţeles că adulţii muncesc cu fier vechi, câştigă bani, dar cam făceau mizerie“, spun sibienii care îi cunosc. În cele trei camere care au mai rămas în picioare din clădirea fostului restaurant şi acum este plin de deşeuri.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

13 Comentarii

Aron Deleanu
12.04.2017, 17:11:31

Ce spune Regalitatea sau țigani nu sunt supușii regelui Ceoabă!

+4 (6 voturi)
miron miron
12.04.2017, 17:18:23

Refugiat, dar intelegenti. Au ales natura, aer curat, verdeata si padurea ii primeste pe gratis. Niste amarati, le lipseste acea seriozitate si forta de a se integra in societate. Cred ca si organul abilitat nu actioneaza inerent pentru ai integra. Vina-i intr-o parte si alta.

0 (6 voturi)
mircea georgescu
12.04.2017, 17:32:04

Iohannis e imparatul lor!

-7 (11 voturi)
miron miron
12.04.2017, 18:46:07

Mircea, daca tiganii l-ar avea imparat pe Iohannis, fiecare ar avea cate 4 case.

+3 (7 voturi)
Andrei Popa
12.04.2017, 18:44:20

Inainte, pe vremea lui Ceausescu ar fi primit totul gratis: casa, loc de munca, educatie, asistenta medicala, etc....

-7 (7 voturi)

Vezi toate comentariile (13)

Modifică Setările