Sibiu

articolul anterior articolul urmator

FOTO Florin Cioabă, un rege apropiat al familiei prezidenţiale

0
18 Aug 2013 15:33:05
Autor: Ramona Găină
Regele Cioabă, alături de preşedintele Traian Băsescu
Regele Cioabă, alături de preşedintele Traian Băsescu

Regele autoproclamat al romilor, Florin Cioabă, a fost un apropiat al familiei Băsescu, el participând inclusiv la nunta mezinei preşedintelui, Elena Băsescu, alături de soţia şi de fiul său.

La nunta sa de anul trecut, Elena Băsescu a primit cadou din partea lui Dorin Cioabă, fiul lui Florin Cioabă, prima păpuşă Lulica, vestita jucărie cu trăsături de ţigancă perfectă, lansată de casa regală de la Sibiu. 

Mezina preşedintelui, care şi-a arătat în repetate rânduri sprijinul pentru minoritatea romă, a venit ultima dată la Sibiu în luna aprilie a acestui an, când Florin Cioabă a fost ales preşedinte al Organizaţiei Internaţionale a Romilor.

„Noi colaborăm de foarte mult timp. Atât la Strassbourg, cât şi la Sibiu. Avem o colaborare de foarte mulţi ani, din 2009, de când am devenit europarlamentar, dar ne ştiam dinainte”, a declarat în aprilie la Sibiu Elena Băsescu, aceasta susţinând că s-a implicat şi se va implica în continuare în promovarea dificultăţilor cu care se confruntă persoanele de etnie romă, „pentru că eu fac parte dintre aceia care consideră că integrarea romilor în societate reprezintă un beneficiu şi nu un cost”.  

Astăzi, după vestea morţii regelui romilor, europarlamentarul Elena Băsescu a transmis, într-un mesaj postat pe Facebook, că Florin Cioabă a fost „un om deosebit, cu un suflet foarte mare".

În toamna anului 2009, preşedintele Traian Băsescu a fost prezent alături de Cioabă la Festivalul romilor de la Costeşti, fiind primul preşedinte care vine la această sărbătoare, în cei 40 de ani de când se desfăşoară festivalul. 

El a mâncat alături de Florin Cioabă, la o masă întinsă lângă cortul acestuia şi le-a îndemnat pe cele aproximativ 5.000 de persoane prezente la festival să îşi trimită copiii la şcoală şi să aibă curajul să îşi declare etnia. „Traian Băsescu este un preşedinte alături de popor, care nu îi discriminează pe romi“, a spus atunci Regele Cioabă. 

La evenimentul de atunci, Maria Băsescu s-a îmbrăcat cu o fustă ţigănească primită de la Luminiţa Cioabă, iar şeful statului a primit, şi el, o serie de cadouri de la Florin Cioabă.

Zilele trecute, medicul Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a plecat miercuri noapte în Antalya, la rugămintea preşedintelui Traian Băsescu, pentru a stabili dacă Florin Cioabă ar putea fi operat acolo sau ar putea fi transportat în România.

"Preşedintele Traian Băsescu m-a rugat, dacă vreau şi pot, să fac această vizită medicală, împreună cu anestezista mea, pentru a aprecia ce este mai bine de făcut pentru un om, până la urmă", spunea Brădişteanu.

Acest gest al preşedintelui a fost catalogat drept revoltător de către prim-ministrul Victor Ponta. „Apropos de ticăloşie şi de tupeu, după ce-i faci dosar penal unuia dintre cei mai buni medici din România, mai ai şi nesimţirea să-l suni la telefon şi să-l rogi să ajute pe cineva“, a afirmat Ponta, la Suceava. 

Deşi sâmbătă Florin Cioabă ieşise din comă, iar fiul său declara că starea lui este stabilă, duminică acesta a încetat din viaţă, la vârsta de 58 de ani, în Antalya, iar trupul său va fi adus în ţară luni. 

În demersurile pentru repatrierea lui Florin Cioabă se implică şi personalul din Ambasada României la Ankara şi din Departamentul Afaceri Consulare din Centrala Ministerului Apărării Externe (MAE) de la Bucureşti, la solicitarea de asistenţă venită din partea membrilor familiei.Citeşte mai multe materiale despre moartea lui Florin Cioabă, regele romilor:

 
FOTO Florin Cioabă a murit. Acesta va fi adus în ţară luni, cu un avion privat
 
Florin Cioabă, autointitulat regele romilor, a murit duminică în timp ce era internat într-un spital din Antalya, precizează Centrul Creştinilor Romi. Acesta a încetat din viaţă, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge.
 

Cine a fost Florin Tănase Cioabă. Povestea de viaţă a celui autoproclamat „regele ţiganilor de pretutindeni“

Născut pe 17 noiembrie 1954, în oraşul Târgu Cărbuneşti, „Regele“ romilor Florin Cioabă s-a făcut remarcat prin demersuri pentru şcolarizarea membrilor comunităţii şi „pionieratul“, cel puţin declarativ, în schimbarea tradiţiei căsătoriilor la vârste fragede. Mediatizată a fost şi prietenia  acestuia cu familia preşedintelui Băsescu. Cioabă s-a autoproclamat „rege internaţional al ţiganilor de pretutindeni“ în 1997.

FOTO Cum arată palatul lui Florin Cioabă, autointitulat rege al romilor, mort într-o clinică din Antalya
 
Autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, care a murit duminică într-un spital din Antalya, la vârsta de 58 de ani, a locuit într-o vilă de aproximativ 600 de metri pătraţi, în cartierul Turnişor din Sibiu.
 
Reacţiile politicienilor după moartea lui Cioabă. Băsescu: „A fost un adevărat lider şi un sprijin pentru comunitatea romă“
 
La doar câteva minute după aflarea veştii că autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, s-a stins din viaţă, preşedintele Traian Băsescu şi fostul şef al statului, Ion Iliescu, au transmis condoleanţe familiei. Ion Iliescu consideră că moartea lui Florin Cioabă este o pierdere reală pentru comunitatea romilor.
 
 
În vârstă de 43 de ani, fiul cel mare al regelui Cioabă este, cel mai probabil, cel care îi va urma acestuia în fruntea etniei ţigăneşti
 
VIDEO Extravaganţele regelui romilor, Florin Cioabă: a regizat un film, iar de 8 martie i-a cumpărat soţiei o stea de pe cer
 
Extravaganţele nu au lipsit din viata lui Florin Cioabă, autointitulatul rege al romilor, care duminică a murit într-o clinică din Antalya.
 
Medici de rang înalt pentru regele romilor. Brădişteanu l-a consultat pe Cioabă în Antalya, la solicitarea preşedintelui Traian Băsescu
 
Florin Cioabă, autointointitulatul rege al romilor, va urma un tratament medicamentos, întrucât starea sănătăţii sale nu permite în acest moment realizarea unei intervenţii chirurgicale, a declarat joi medicul Şerban Brădişteanu, de la Spitalul Floreasca din Capitală, care a mers în Antalya pentru a-l evalua, la solicitarea familiei. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii susţin că sunt în contact cu familia lui Cioabă şi autorităţile din Turcia.
 
Florin Cioabă, autointitulatul rege al romilor, în comă indusă la o clinică din Turcia după ce a făcut un preinfarct
 
Autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, este în comă indusă, la o clinică din Turcia, după ce în cursul zilei de luni, 12 august, a suferit un preinfarct.
 
Damian Drăghici: „Cioabă avea o energie de adolescent, e o mare pierdere“

Cântăreţul Damian Drăghici, consilierul premierului Victor Ponta, a declarat pentru adevarul.ro că „Florin Cioabă a fost un lider foarte important pentru comunitatea romă din România“, iar moartea sa reprezintă pierderea „unui om care a luptat pentru integrarea romilor cu o energie fantastică“.

Foto

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii