Reţineri în urma percheziţiilor în dosarul privind infracţiuni silvice. Din grupare făceau parte şi angajaţi ai unui ocol silvic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pădure FOTO Alina Mitran
Pădure FOTO Alina Mitran

Un număr de 12 bărbaţi au fost reţinuţi de procurorii din Sibiu în urma percheziţiilor făcute în dosarul penal privind infracţiuni la regimul silvic, în care prejudiciul este estimat la 229.000 de lei, reprezentând contravaloarea materialului lemnos, care ar fi fost tăiat şi sustras ilegal. Procurorii spun că din gruparea constituită la finalul anului 2020 făceau parte şi angajaţi ai unui ocol silvic.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, organele de urmărire penală s-au sesizat, în 4 noiembrie 2020, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de tăiere ilegală de arbori, furt de material lemnos, folosirea dispozitivelor speciale de marcat în mod ilegal. Ulterior s-a dispus extinderea urmăririi penale şi pentru alte infracţiuni: constituirea unui grup infracţional organizat, delapidare, accesul ilegal la un sistem informatic, fals informatic.

"La sfârşitul anului 2020 mai multe persoane (angajaţi ai unui ocol silvic şi administratori ai unor societăţi comerciale ce desfăşoară activitate de exploatare a materialului lemnos) au constituit un grup infracţional organizat având ca scop săvârşirea de infracţiuni la regimul silvic. Astfel, în perioada decembrie 2020 – iunie 2021 aceştia au tăiat în mod ilegal şi sustras din fondul forestier un număr de 125 de arbori de specii diferite, cauzând un prejudiciu de aproximativ 100.000 lei fără TVA", se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de Parchet.

Totodată, în cursul anului 2021 mai multe persoane, unele fiind administratori ai unor societăţi comerciale cu activitate în domeniul silvic sau având legături cu astfel de societăţi, beneficiind de complicitatea unor membri ai personalului silvic, au tăiat fără drept şi sustras material lemnos din zona localităţilor Gura Râului, Păltiniş şi Cristian.

Miercuri, organele de cercetare penală au dispus reţinerea unui număr de 12 inculpaţi. Joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu va sesiza judecătorul de drepturi şi libetăţi cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de 9 inculpaţi, faţă de ceilalţi analizându-se posibilitatea luării măsurii preventive a controlului judiciar de către procuror.

Pe parcursul cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul IPJ Sibiu, Biroul de Combatere a Delictelor Silvice şi al  lucrătorilor de poliţie din cadrul Serviciului  Operaţiuni Speciale Sibiu.

Miercuri, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu au făcut 14 percheziţii domiciliare, în judeţul Sibiu, într-un dosar penal privind infracţiuni la regimul silvic. Prejudiciul este estimat la aproximativ 229.000 de lei, fără TVA, respectiv valoarea a  402,341 mc de material lemnos, care ar fi fost tăiat şi sustras ilegal.

În urma percheziţiilor efectuate şi a audierii persoanelor vizate în dosar, s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore a 12 persoane, respectiv bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 33 şi 56 de ani, domiciliaţi în Cristian, Orlat şi Gura Râului.

   

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Cum au vrut sovieticii să ne înlocuiască leul cu rubla şi ne-au luat flota după 23 August 1944

ÎPS Teodosie, greu de pensionat. A cerut instanţei să poată rămâne la catedră şi după 65 de ani

La 14 ani, Amalia Singuran este cea mai bună cadetă a României la triatlon. Este fiica unui campion la lupte libere

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite