FOTO Istoria „bibliotecilor călătoare” din desagii oierilor de la Sălişte. Dragostea ciobanilor pentru cărţi, o poveste veche de sute de ani
0Dragostea pentru cărţi are o tradiţie de sute de ani în oraşul considerat capitala spirituală a Mărginimii Sibiului. Pe vremuri, oierii plecau în transhumanţă cu cărţi de rugăciune, de poezie sau istorice puse în desagi.
„Oraşul cu 11 academicieni”, locul de baştină al Mariei Peligrad, tânăra care a câştigat, în costum popular, primul concurs de frumuseţe din România, are astăzi o bibliotecă frumoasă şi două muzee iar dragostea oierilor pentru carte e veche de sute de ani, de pe vremea când, în desagii transhumanţei, cărţile earu nelipsite.
„Prin cărţile „de după şerpare, din straiţă şi desagi” pe care săliştenii le purtau cu ei pe drumurile transhumanţei au luat fiinţă „bibilotecile călătoare”. Pe lângă atestarea prin tradiţie a acestor „bibiloteci” ambulante ne-au rămas şi mărturii documentare despre existenţa lor.
Astfel, la 21 septembrie 1836, Chirilă Lupea din Sălişte, simplu cioban sâmbriaş, trece cu el în Dobrogea şi un Ceaslov. Tot un săliştean, Ion Roşca, la 1837, trece Dunărea o Psaltire preţuită la 20 de lei (preţul unei oi era de 8 lei). Ionaş Crai trece şi el în 1840 o Evanghelie evaluată de vama din Olteniţa la 50 de lei iar Ioan Haţegan, în anul 1851, trece pe la Călăraşi un Apostol în valoare de 16 lei. Sunt doar câteva consemnări sporadice, de la vămile Ţării Româneşti, într-o vreme când cărţile nu prea erau articole de luat în seamă la vămuire şi înscrierea lor în documentele vamale se va fi datorat, desigur, pe lângă raritatea lor şi uimirii stârnite vameşilor de patima ciobanilor sălişteni pentru cărţi”, se arată în monografia oraşului Sălişte, intitulată „Săliştea Sibiului, străveche vatră românească”, publicată la Sibiu în 1990.
Din Banat până în Crimeea
Cercetătorii spun că „bibliotecile itinerante” au fost de o importanţă uriaşă pentru menţinerea vie a legăturii oierilor cu cartea şi dobândirea de noi cunoştinţe după absolvirea şcolii din sat. Cărţile care îşi făceau loc în desagi şi ajungeau odată cu oierii până în Banat sau chiar până în Crimeea erau variate, de la carte religioasă la carte tehnică.
„Cetăţenii din Sălişte, când plecau în transhumanţă sau când aveau un pic de timp liber în atelierele lor, citeau o carte. Cărţile ajungeau până în Crimeea sau ajungeau în Dobrogea, în Banat, în atelierele din Petroşani, de dincolo de munţi.
Luau cărţi de poezie, luau cărţile istorice şi meseriaşii citeau cărţile tehnice. Domnul Ţata, un octogenar al Săliştii, şi Ioan Meţiu sunt oameni care au scris cărţi tehnice şi domnul Ţaţa are un număr mare de cărţi scris despre Sălişte dar moşteneşte de la părinţii lui cărţi despre atelierele din Sălişte, despre comerţul din Sălişte”, spune Teodor Dumitru Banciu, fost primar al localităţii şi un pasionat cercetător al istoriei locului.
O carte, scumpă cât 10 oi
Tradiţia „bibilotecilor călătoare” trebuie apreciată cu atât mai mult cu cât preţul unei cărţi, la vremea respectivă, nu era deloc mic.
„Poate părea exagerat şi impropriu să numim „bibliotecă” două-trei cărţi înghesuite în desagi printre „primeneli”? Dar prezenţa şi răspândirea cărţilor trebuie, desigur, judecată în lumina posibilităţilor de atunci, când preţul unei cărţi echivala cu valoarea a 5-10 oi sau chiar a unui cal şi când puţini din cei a căror îndeletnicire era plugăria şi oieritul se gândeau să-şi cheltuiască osteneala pe cumpăratul cărţilor şi să-şi „irosească” timpul citindu-le.
Apoi o turmă era păzită de mai mulţi ciobani şi dacă fiecare avea numai o carte-două, cu uşurinţă se putea înjgheba, la târlă, o „bibliotecă” modestă. Spre exemplu, turma de 2.939 de oi a lui Savu Borcea, la trecerea Dunării pe la Olteniţa în anul 1840, este însoţită de 17 ciobani, iar cea a lui Dumitru Şteflea, cu 3.263 de oi, de 16 ciobani. În acest fel, la o târlă mai mare se strângeau 15-20 de cărţi care erau citite succesiv de toţi, îmbogăţindu-le cunoştinţele. De reţinut că Picu Pătruţ, în secolul XIX, era posesorul unei biblioteci de peste 200 de volume, fapt rar pentru acea vreme”, se mai arată în monografia oraşului.
FOTOGRAFII: MUZEUL CULTURII SĂLIŞTENE
Vă mai recomandăm:
GALERIE FOTO Oierit modern, după moartea transhumanţei. Palatele ciobanilor din Poiana Sibiului
Se încarcă comentariile...
